Urmărește-ne în Social Media

Clipul zilei

Animal X a lansat clipul "Strălucesc la fel" - VIDEOCLIP

Cei de la Animal X au lansat videoclipul noului single "Strălucesc la fel". Acesta a fost regizat chiar de basistul formației, Lazăr Cercel, poreclit Tzapu.

Publicat

pe

Making of videoclip Animal X - "Strălucesc la fel"
Making of videoclip Animal X - "Strălucesc la fel"

Cea mai nouă melodie semnată Animal X se bucură și de un videoclip alb-negru, realizat  în stilul unui scurt-metraj. Acesta a fost filmat în diferite locații din Capitală. În regia basistului trupei, Lazăr Cercel aka Tzapu, solistul Șerban Copot și modelul Sabina Trandafir au intrat în pielea personajelor principale. Clipul prezintă o poveste de dragoste, cu final neașteptat.

Despre noua piesă, cei din trupă au declarat că este o baladă lentă, ce se potrivește perfect cu perioada Sărbătorilor de Iarnă. Single-ul vine la 6 luni de la lansarea piesei "Let it go", o colabore cu Sony Flame ce s-a născut în Ibiza, în timpul sesiunilor de înregistrare a noului albumului.

Animal X este una dintre puținele trupe lansate în anii '90 care încă are activitate muzicală. Este prima trupă românească care a câștigat premiul European MTV Music Awards la Barcelona în 2002 și una dintre puținele trupe care se pot lăuda cu numeroase turnee naționale și multe hit-uri care au staționat pentru o lungă perioadă de timp în topuri. În anul 2005 celor trei băieți li s-au alăturat încă trei instrumentiști. În 2010 Alexandru Salaman (Șopârlă) a părăsit trupa, iar componența actuală este: Șerban Copot (voce), Laurentiu Penca (synth, voce), George Belu (chitara), Alex Ivanus (tobe) și Lazăr Cercel (bass). Printre hit-urile formației se numără melodiile "N-am crezut", "Pentru ea", "Să pot ierta", "Mai mult ca oricând", "Băieți derbedei", "Balada", "Nisip purtat de vânt", "Doar tu și eu". Animal X a împlinit anul acesta 14 ani de activitate.

VIDEOCLIP: Animal X - "Strălucesc la fel"

Trending