Urmărește-ne în Social Media

Muzică nouă

Alicia Keys și John Legend, tribut în memoria lui Nelson Mandela - VIDEO

Alicia Keys și John Legend i-au dedicat lui Nelson Mandela un moment muzical. Cei doi artiști au interpretat în duet un cover al piesei "Redemption" de la Bob Marley. Urmărește prestația în articol.

Publicat

pe

Alicia Keys și John Legend, duet tribut în memoria lui Nelson Mandela
Alicia Keys și John Legend, duet tribut în memoria lui Nelson Mandela

Alicia Keys și John Legend s-au alăturat artiștilor care i-au adus un tribut lui Nelson Mandela. Aflată în Australia, în turneul de promovare a ultimului album, artista r&b i-a dedicat o piesă fostului lider al Africii de Sud. Alicia a fost acompaniată pe scenă de John Legend, cei doi interpretând în duet piesa "Redemption" de la Bob Marley.

"Am vrut să facem ceva special în memoria marelui Nelson Mandela, de care mă simt mișcată în foarte multe feluri. Ce viață incredibilă a avut și ce inspirație a fost pentru noi toți! Îl vom păstra în suflet mereu", a declarat Alicia Keys.

Nelson Mandela s-a stins din viață la 95 de ani, pe 5 decembrie 2013. Acțiunile sale au schimbat lumea, devenind una dintre cele mai apreciate personalități din istorie.

În 1994, Nelson Mandela devenea primul președinte de culoare, după o luptă dură cu regimul din Africa de Sud. Acesta a petrecut 27 de ani în detenție, ca prizonier politic, în perioada 1964-1990, iar din spatele gratiilor a devenit un simbol pentru poporul său. Cu toate că a fost persecutat, Mandela a învățat să-și înțeleagă adversarii, să-i ierte (prin intermediul poeziei) și chiar să lucreze cu ei. Toate aceste lucruri i-au adus în 1993 Premiul Nobel pentru Pace. Activitatea sa politică s-a încheiat în 1999, iar din 2010 nu a mai avut nici o apariție publică.

Mulți artiști și-au exprimat regretul față de moartea lui Nelson Mandela și i-au adus un omagiu pe rețelele de socializare. Nume precum QueenGN'RDave Mustaine, SlashTom Morello sau Tommy Lee au publicat citate ale lui Mandela, fotografii cu acesta sau pur și simplu au scris R.IP. pe Facebook și Twitter. Detalii într-un articol anterior.

Alicia Keys și John Legend, tribut în memoria lui Nelson Mandela - VIDEO

Rămâi alături de noi, abonează-te la newsletterul cu știri și evenimente!

Premii muzicale

Eros Ramazzotti și Alicia Keys au interpretat pentru prima dată live „L’aurora” la Festivalul di Sanremo

Un moment special al ediției din 2026 a Festivalului di Sanremo a adus pe aceeași scenă două nume importante ale muzicii internaționale. Alicia Keys și Eros Ramazzotti au urcat împreună, pentru prima dată live și în premieră mondială, pe scena celebrului Teatru Ariston, oferind publicului unul dintre cele mai emoționante momente ale serii.

Publicat

pe

Eros Ramazzotti Alicia Keys L'aurora Live Sanremo 2026
Eros Ramazzotti Alicia Keys L'aurora Live Sanremo 2026 │ FOTO: Sanremo www.youtube.com

Apariția artistului italian la Sanremo a avut și o încărcătură simbolică puternică. Eros Ramazzotti a revenit pe scena festivalului la 40 de ani de la momentul care i-a schimbat cariera, victoria obținută în 1986 cu piesa „Adesso Tu”. Întoarcerea la Ariston a avut loc în contextul turneului internațional „Una Storia Importante World Tour”, cu care artistul traversează mai multe continente.

Pe scena festivalului, Alicia Keys i s-a alăturat lui Ramazzotti pentru o reinterpretare a piesei „L’aurora”, una dintre cele mai intime și apreciate compoziții din repertoriul artistului italian. Cei doi au cântat într-un duet care a combinat italiană și spaniolă, oferind cântecului o nouă dimensiune emoțională și o interpretare diferită față de versiunile cunoscute până acum.

Momentul a avut și o semnificație personală pentru Alicia Keys. Artista, aflată pentru prima dată la Festivalul di Sanremo, a vorbit despre legătura sa cu Italia, amintind că bunicii ei sunt originari din Sicilia. Pentru ea, apariția pe scena Teatrului Ariston a fost și o ocazie de a celebra aceste rădăcini culturale.

Noua versiune a piesei „L’aurora” este inclusă pe albumul „Una Storia Importante”, lansat în noiembrie. Materialul reunește reinterpretări ale unor piese cunoscute din catalogul lui Eros Ramazzotti, dar și colaborări cu artiști internaționali precum Andrea Bocelli, Elisa, Giorgia, Jovanotti, Lali sau Ultimo.

Tracklistul albumului include piese precum „Il mio giorno preferito”, „L’aurora (feat. Alicia Keys)”, „Un’emozione per sempre (feat. Ultimo)”, „Come nei film (feat. Max Pezzali)”, „Buona stella (feat. Elisa)”, „Se bastasse una canzone (feat. Andrea Bocelli)” sau „Fuego en el fuego (feat. Lali)”. Discul combină melodii noi cu reinterpretări ale unor hituri care au marcat cariera artistului italian.

Eros Ramazzotti va susține un concert la București pe 22 aprilie 2026, la Laminor Arena, show inclus în turneul mondial „Una Storia Importante”. Biletele sunt disponibile pe iabilet.ro.

Citește în continuare

Trending