Urmărește-ne în Social Media
Horia Brenciu - My Way (Crăciunul începe cu mine)

Emisiuni radio-tv

Vocea României S3E8: Câștigătorii duelurilor

Cea de-a doua rundă de dueluri de la Vocea României a fost difuzată pe 16 noiembrie și a cuprins 10 confruntări. Dintre acestea, două s-au evidențiat cel mai mult: Stela Anița versus Andrei Honghiuc și Ana-Maria Mirică versus Adrian Nour. Toți cei patru concurenți se vor regăsi în line-up etapei live, pierzătorii duelurilor fiind salvați de câte un alt antrenor. S-a realizat astfel un schimb de concurenți între Smiley și Horia Brenciu.

Publicat

pe

Adrian Nour și Ana-Maria Mirică în duet la Vocea României
Adrian Nour și Ana-Maria Mirică în duet la Vocea României

Șituația câștigătorilor din runda a doua de dueluri de la Vocea României

  • Duel în echipa lui Smiley: Nicoleta Țicală vs. Cosmin Arsene
    • Piesa: “Delicate” (Terence Trent D'arby)
    • Merge mai departe: Nicoleta Țicală
  • Duel în echipa lui Horia Brenciu: Răzvan Răducă vs. Arpi Torok
    • Piesa: “Locked Out Of Heaven” (Bruno Mars)
    • Merge mai departe: Arpi Torok
  • Duel în echipa lui Marius Moga: Răzvan Pașca vs. Andi Grasu
    • Piesa: „Summer of ‘69” (Bryan Adams)
    • Merge mai departe: Andi Grasu
    • Salvat de Loredana: Răzvan Pașca
  • Duel în echipa lui Loredanei: Andrei Chermeleu vs. Alina Păun - IMPRESII & VIDEO
    • Piesa: „Suddenly” (Olivia Newton-John & Cliff Richard)
    • Merge mai departe: Andrei Chermeleu
  • Duel în echipa lui Smiley: Stela Anița vs. Andrei Hanghiuc - IMPRESII & VIDEO
    • Piesa: “Beneath Your Beautiful” (Labrinth feat. Emeli Sandé)
    • Merge mai departe: Stela Anița
    • Salvat de Brenciu: Andrei Hanghiuc
  • Duel în echipa lui Moga: Felix Burdușa vs. Mihai Fărkaș
    • Piesa: “With You” (Chris Brown)
    • Merge mai departe: Felix Burdușa
  • Duel în echipa lui Brenciu: Adrian Nour vs. Ana Maria Mirică - IMPRESII& VIDEO
    • Piesa: “Inima ta” (Corina Chiriac)
    • Merge mai departe: Ana Maria Mirică
    • Salvat de Smiley: Adrian Nour
  • Duel în echipa lui Smiley: Valentin Câmpeanu vs. Răzvan Alexa
    • Piesa: “Somebody to Love” (Mark Ronson & Boy George)
    • Merge mai departe: Răzvan Alexa
  • Duel în echipa Loredanei: Florin Mândru vs. Claudiu Daniel Grosu
    • Piesa: “N’oubliez jamais” (Joe Cocker)
    • Merge mai departe: Florin Mândru
  • Duet în echipa lui Moga: Andrei Loică vs. Diana Dolcan
    • Piesa: “Fix You” (Coldplay)
    • Merge mai departe: Andrei Loică

Trei din cei 10 pierzători la duel au fost salvați de către un alt antrenor. Au părăsit competiția următorii: Cosmin Arsene, Răzvan Răducă, Alina Păun, Mihai Fărkaș, Valentin Câmpeanu, Claudiu Daniel Grosu și Diana Dolcan.

Duelurile din echipa Smiley

Smiley a ales să meargă mai departe cu Nicoleta Țicală, Stela Anița și Răzvan Alexa. I l-a furat lui Brenciu pe Adrian Nour, care s-a evidențiat în cel mai bun moment al emisiunii - duetul alături de Ana Maria Mirică. Cosmin Arsene, fostul său concurent, nu a reușit să se salveze, chiar dacă la audițiile pe nevăzute a întors toate scaunele cu “Goodbye My Lover” (James Blunt).

Duetul lui Cosmin cu Nicoleta Țicală a fost unul echilibrat, concurentul făcând mari progrese față de repetiții. Nicoleta  (24 de ani) are însă o experiență mult mai mare, câștigând două premii de interpretare la Festivalul Mamaia (2005 – locul 2 și 2011 – locul 3). Ea a cântat în trupa Provincialii, iar participarea la Vocea României înseamnă revenirea ei pe scenă după nașterea unui copil.

Duelurile din echipa Brenciu

Horia Brenciu are meritul de a fi pus în scenă cel mai frumos moment artistic din emisiune. El a transformat la maxim potențialul celor doi soliști-actori (Ana Maria și Adrian) pe o piesă antrenantă de-a Corinei Chiriac - Inima Ta. Horia își continuă cursa spre un nou trofeu Vocea României cu Arpi Torok și Ana Maria Mirică. L-a preluat și pe Andrei Hanghiuc, perdant în duelul cu Stela Anița.

Arpi câștigă duelul cu Răzvan Răducă

Arpi câștigă duelul cu Răzvan Răducă

Pentru confruntarea dintre Arpi și Răzvan Răducă, antrenorul le-a pregătit piesa "Locked Out Of Heaven" (Bruno Mars). Răzvan fost puțin încordat, iar nesiguranța sa a devenit vizibilă. "Când ți-e frică de ceva, se simte în ochii tăi. Lui Răzvan îi vezi frică în momentul în care cântă să nu greșească ceva", a apreciat Horia Brenciu. "Arpi este genul foarte sigur pe el, în partea cealaltă, Răzvan strecoară puțină sensibilitate în tot ceea ce cântă. Amândoi mi-ar fi trebuit", a mai spus el.

Duelurile din echipa Moga

Marius Moga a pregătit trei duete, alegându-i pe Andi Grasu, Felix Burdușa și Andrei Loică. Mai întâi, a căutat expresia concurenților pe „Summer of ‘69” (Bryan Adams). Andi și Răzvan Pașca au funcționat ca într-un duet, amândoi rămânând în concurs. Răzvan a fost salvat de Loredana: "Îmi place ceva în vocea și în expresia lui. Mi-a dat o stare plăcută. Cântă fără să se agite prea tare și se mișcă natural, se mișcă plăcut. Era păcat să iasă din competiție".

Andi Grasu câștigă în fața lui Răzvan Pașca, salvat și el de Loredana

Andi Grasu câștigă în fața lui Răzvan Pașca, salvat și el de Loredana

Cel de-al doilea duel à la Moga l-a prins pe picior greșit pe Mihai Fărkaș. Genul R&B nu i s-a potrivit, iar piesa “With You” (Chris Brown) i-a dat câștig de cauză lui Felix Burdușa.

Felix Burdusa l-a invins pe Mihai Farkas la R&B

Felix Burdusa l-a invins pe Mihai Farkas la R&B

În finalul emisiunii, Marius Moga a căutat să-i departajeze prin "Fix You" (Coldplay) pe Andrei Loică și Diana Dolcan. Tinerețea lui Andrei nu a constituit vreun impediment, sensibilitatea ajutându-l mai mult. "Mi-a plăcut că ai trăit această piesă, chiar dacă ești atât de tânăr", i-a spus Monica Anghel.

Moga a făcut ultima alegere a serii, justificând încrederea acordată lui Andrei: "Diana, tu ai un timbru foarte ușor de identificat. La radio vocea ta ar fi foarte ușor recunoscută (...) La tine (Andrei) sensibilitatea primează mai mult decât la Diana, care pare puțin mai tehnică și mai studiată (...) La tine pare totul emoție mai crudă, e o luptă între tehnică și emoție".

Andrei Loică câștigă cu Fix You (Coldplay)

Andrei Loică câștigă cu Fix You (Coldplay)

Duelurile din echipa Loredana

Loredana Groza are în prezent un atuu în vocea lui Andrei Chermeleu și o poveste de viață, prin alegerea lui Florin Mândru. A renunțat la timbrul aparte, dar neantrenat al lui Claudiu Grosu și l-a salvat pe Răzvan Pașca, "decăzut din grațiile" lui Moga.

 

Loredana l-a ales pe Florin Mândru pentru live-uri

Loredana l-a ales pe Florin Mândru pentru live-uri

"L-am ales pe Florin chiar dacă fizic el nu poate avea toate atuurile pe care le au ceilalți. L-am ales pentru că merita să meargă mai departe, în seara asta a cântat foarte bine, mi-a dat dovadă de ambiție, de curaj, o voință pe care mulți dintre cei care nu au situația lui, nu o au", a spus Loredana Groza. "A fost mai mult decât emoționat, a fost sublim, pentru că ați reușit să fiți mai mult decât parteneri de scenă, ci prieteni. Tu Claudiu, îți stăpânești foarte bine emoțiile pe scenă și respecți exact tot ceea ce a fost vorbit și repetat. Iar tu Florin, ești dovada vie că în viață trebuie să ne descurcăm cu ce avem", a mai adăugat cântăreața în privința duetului dintre Claudiu și Florin.

Vezi componența echipelor de la Vocea României

[tab:Echipa lui Brenciu:]

  1. Andrada Ghiorma
  2. Florin Ilinca
  3. Kinga Farkaș
  4. Denisa Moșincat
  5. Florin Timbuc
  6. Ana Maria Bucșă

Calificați în live-uri:

  • Diana Arvinte
  • Mihai Chițu
  • Arpi Torok
  • Ana Maria Mirică
  • Andrei Hanghiuc (de la Smiley)

[tab:Echipa lui Smiley:]

  1. Adrian Molnar
  2. Lucian Frâncu

Calificați în live-uri:

  • Claudia Iuga
  • Iolanda Moldoveanu
  • George Secioreanu
  • Nicoleta Țicală
  • Stela Anița
  • Răzvan Alexa
  • Bogdan Olaru (de la Moga)
  • Adrian Nour (de la Brenciu)

[tab:Echipa Loredanei:]

  1. Iulia Dumitrache
  2. Ana Kalmar
  3. Muneer Al Obeidii
  4. Marcela Scripcaru
  5. Dudu Isabel
  6. Marius Marin

Calificați în live-uri

  • Aurel Niamțu
  • Emilia Alina Dorobanțu
  • Andrei Chermeleu
  • Florin Mândru
  • Răzvan Pașca (de la Moga)

[tab:Echipa lui Marius Moga:]

  1. Sânziana Niculae
  2. Georgia Dascălu

Calificați în live-uri:

  • Jovana Milovanovic
  • Angelo Simonică
  • Dana Torop
  • Felix Burdușa
  • Andrei Loică
  • Andi Grasu
  • Elena Șălaru (de la Smiley)
  • Gabriel Kisczuk (de la Brenciu)

[tab:END]

Pe 23 decembrie, ProTV v-a difuza ultima rundă de confruntări, urmând apoi edițiile live. Mai sunt 16 concurenți care se vor duela în alte 8 duete (câte 3 pentru Brenciu și Loredana și doar câte un duet pentru Moga și Smiley). Fii la curent cu evoluția concursului Vocea României citind știrile InfoMusic.ro.

Concerte & turnee

După premiera sold-out, musicalul "Invizibilii" revine la Sala Palatului pe 8 februarie 2026

Interesul crescut, mesajele primite după premieră și reacțiile entuziaste ale publicului au confirmat nevoia unei noi date, pentru toți cei care nu au reușit să obțină bilete la prima reprezentație. "Invizibilii" a devenit unul dintre cele mai apreciate spectacole românești ale ultimilor ani, fiind lăudat pentru originalitate, emoție și calitatea producției.

Publicat

pe

Teodora Boboc și Cornel Ilie în musicalul "Invizibilii"
Teodora Boboc și Cornel Ilie în musicalul "Invizibilii" │ FOTO: Musicalul Invizibilii

Sala Palatului a fost martoră, pe 9 noiembrie, la un moment memorabil pentru teatrul muzical românesc: premiera oficială a musicalului "Invizibilii", o producție originală Wonder Theater. Spectacolul a cucerit publicul cu o explozie de dans, lumină și culoare, în centrul căruia s-au lăsat descoperite și privite, emoția, vulnerabilitatea și autenticitatea copiilor.

Aplauzele prelungite și reacțiile entuziaste ale spectatorilor au confirmat succesul fulminant al premierei, iar interesul uriaș pentru spectacol a determinat echipa să anunțe deja următoarea reprezentație, programată pe 8 februarie 2026, ora 18.00, la Sala Palatului.

"Invizibilii" îmbină teatrul, muzica și dansul într-o experiență completă, potrivită pentru toate vârstele, aducând în prim-plan o poveste emoționantă despre Laura, o fetiță care descoperă magia prieteniei și a lecturii. Pentru spectacolul din 8 februarie, pe scenă vor urca: Teodora Boboc, Cornel Ilie, Cristina Danu, Nicolas Manolache, Mihai Cheregi, Victor Ion, Bianca Marinescu, Diana Colea, Călina Epuran, Alice Preda, Filip Popa, Laura Petrișan, Alexandru Rebeja și Elena Boncea, cu participarea Mirunei Ungureanu, Adrian Nour și a baletului Independent Arts.

Regia și scenariul poartă semnătura Claudiei Ciobanu, care a construit un univers vizual și emoțional în care fiecare detaliu contează. Cornel Ilie (VUNK) a compus muzica și versurile inspirate de povestea Laurei, în timp ce Cezara Blioju, coregraful producției, a transformat mișcarea în limbaj expresiv pentru fiecare personaj. Ioana Sihota, director muzical și vocal coach, a lucrat cu întreaga distribuție pentru a armoniza muzica cu emoția transmisă pe scenă.

Scenografia este semnată de Oana Novicov, costumele de Monica Florea și Oana Drăghici, iar proiecțiile video de Alexandru Boncea (Cinematique). Atmosfera scenică este completată de light design-ul creat de Daniel Klinger și Ioan Valentin Vasilescu.

"Fiecare reacție a publicului ne-a arătat că <<Invizibilii>> nu este doar un spectacol, ci o emoție colectivă"

Claudia Ciobanu, regizoarea și scenarista care a coordonat întregul spectacol "Invizibilii", a declarat cu entuziasm:

"Fiecare reacție a publicului ne-a arătat că <<Invizibilii>> nu este doar un spectacol, ci o emoție colectivă. Povestea Laurei îi face pe copii să-și dorească să citească, iar pe cei mari îi face conștienți de cum se simt copii lor atunci când nu li se dă timp. Mai avem nevoie de cărți, de teatru, de muzică, de cultură și sper ca cei care văd spectacolul să rămână cu acest gând. Abia așteptăm să îl jucăm, din nou, în februarie."

Inspirat de cartea Ioanei Pârvulescu, "Invizibilii" spune povestea Laurei, o fetiță de aproape opt ani care nu știe să citească, vede literele ca pe niște desene, dar pe care nu le poate lega. Toți colegii și fratele ei "dispar în cărți" și devin invizibili, iar Laura e nevoită să plece după ei, ghidată de Bibliotecarul Bibliotecarilor. Își regăsește prietenii și întâlnește personaje în care se oglindește. Însă, Scrollina Regina, o influenceriță foarte cool, îi arată o alternativă mai simplă și mai ademenitoare: telefonul, iar Laura simte că trebuie să aleagă între telefon și carte.

Cât costă biletele pentru musicalul "Invizibilii" din februarie 2026?

  • Biletele de acces pentru noua reprezentație "Invizibilii" sunt disponibile online, la prețuri cuprinse între 350 lei și 120 lei (+comision). Pentru mai multe detalii despre bilete și modalitatea de achiziționare, accesează agenda InfoMusic.
Citește în continuare

Emisiuni radio-tv

Vocea României 2025: Ascultă duetele din cea de-a doua rundă de Confruntări

Pe 14 noiembrie, scena de la Vocea României s-a transformat din nou într-un adevărat spectacol. 10 perechi au urcat pe scenă, iar 12 concurenți au mers mai departe în competiția vocilor, fiind cu un pas mai aproape de trofeu și de marele premiu.

Publicat

pe

Antrenorii Vocea României 2025 în etapa Confruntărilor
Antrenorii Vocea României 2025 în etapa Confruntărilor │ FOTO: PRO TV

Într-o confruntare au intrat doi concurenți și o singură decizie pentru antrenor. Însă, după fiecare cântare, antrenorii au putut face o recomandare cu butoanele pe care le-au avut la dispoziție. Unele s-au dovedit de ajutor, altele, însă, au făcut alegerea și mai dificilă. Concurenții care nu au fost aleși au mai avut o șansă: ceilalți antrenori i-au putut salva.

Duelurile celei de-a doua ediții a Confruntărilor de la Vocea României 2025

  1. Echipa Horia & Theo Rose: Bianca Mihai vs Roxana Azamfirei / Karina Asavei vs Cristian Secioreanu / Rebeca Iana vs Alessia Pop
  2. Echipa Tudor: Maria Crîșmariu vs Ștefana Popa / Denisa Puițău vs Sunamita Beza / Artiom Topal vs Ana Muntean
  3. Echipa Smiley: Adelina Chivu vs Anita Petruescu / Charlize Maalouf vs Andreea Dobre
  4. Echipa Irina: Adrian Cârciova vs Haris Zindani / Irina Pătrașcu vs Victoria Cristiu

Bianca Mihai vs Roxana Azamfirei

Cele două concurente din echipa Theo Rose și Horia Brenciu au interpretat "Trurli", o piesă care le-a oferit libertate de joacă și experimentare. În ciuda faptului că au existat ușoare tensiuni la repetiții, toate pentru a se crea un moment cât mai aproape de perfecțiune, Bianca și Roxana și-au făcut antrenorii mândri în etapa Confruntărilor.

"Mi-a plăcut foarte mult! Cu zâmbete, cu voie bună", a spus Smiley, recomandând-o pe Bianca.

Tudor a declarat:

"Mie mi-a plăcut foarte, foarte mult! Sunteți foarte frumoase și ați devenit și mai frumoase când ați cântat, lucru care este foarte important. Felicitări! Mie mi-a plăacut foarte mult momentul ăsta!"

Horia și Theo au mers mai departe cu Bianca. Roxana a părăsit competiția.

Maria Crîșmariu vs Ștefana Popa

"Astronaut in the Ocean" a fost piesa aleasă de Tudor, o surpriză pentru concurentele sale.

"A fost un șoc. Le-a căzut fața pe jos, au căutat-o vreo 10 minute până când s-o ia, s-o ridice, să și-o pună la loc și să-și pună un zâmbet. E o piesă la care nu se așteptau", a declarat Chirilă.

Cu toate acestea, Ștefana și Maria au muncit mult la repetiții, fiecare lăsându-și amprenta personală în interpretare.

"Băi, fetelor! Nu că nu m-am plictisit deloc, dar voiam să nu se mai termine. Cred că este un moment pe care mi-aș fi dorit să-l aud pe o scenă mare. Eu vedeam cel puțin 10.000 de oameni la momentul ăsta. Bravo, felicitări!", a declarat Irina Rimes.

Smiley a spus:

"Băi, vecine, le-ai dat greu! Mi se pare că le-ai dat greu. Nu m-am gândit vreodată la piesa asta că ar putea să sune așa, dar felicitări, v-a ieșit frumos! Cred că apreciez mult ritmicitatea pentru că asta e 70% din toată piesa și cred că cel mai bine a stat pe ritm Maria."

Tudor a mers mai departe cu Maria. Ștefana a părăsit competiția.

Adelina Chivu vs Anita Petruescu

Smiley a considerat că melodia "Cry me a river" (Ella Fitzgerald) li s-ar potrivi perfect concurentelor. Fiind amândouă soliste vocale, Adelina și Anita se știau dinainte de Vocea României, însă a fost o adevărată surpriză să descopere că sunt în aceeași echipă și că se vor duela în Confruntări.

"Pentru mine, momentul vostru a fost <<răcoreală>>. Amândouă sunteți speciale, dar cineva a ieșit mai mult în evidență. Anita", a fost de părere Theo Rose.

Irina le-a transmis concurentelor:

"Eu am pornit în momentul vostru cu un sentiment de foarte mare iubire și recunoștință pentru faptul că sunt aici. Scena asta este miraculoasă. Are un soi de magie. Sunt foarte recunoscătoare pentru momentul vostru și că mi-ați transmis această iubire. Sunteți amândouă excepționale! Felicitări, Smiley! Felicitări vouă!"

Smiley a mers mai departe cu Anita. Adelina a părăsit competiția.

Adrian Cârciova vs Haris Zindani

Cei doi concureni din echipa Irinei Rimes au pregătit un mash-up format din piesele "Runaway Baby" de la Bruno Mars și "Na Janau" de la Johnny Romano. Antrenoarea a declarat că s-a gândit să-i cupleze pe cei doi înainte de a se gândi la o melodie, considerând că energiile lor se potrivesc de minune.

"Băieți, felicitări că ați reușit să vă distrați în etapa asta, fiindcă nu a fost deloc o bătălie. V-ați bucurat unul de altul și împreună de acest moment care, din punctul meu de vedere, a fost reușit", a spus Theo Rose.

Tudor a adăugat:

"Mie mi s-a părut bombă! Ați dat foarte bine împreună, v-ați potențat unul pe altul și chiar mi s-a părut foarte mișto chestia asta. Mie mi-a plăcut mult momentul ăsta!"

Irina a mers mai departe cu Adrian Cârciova. Harris a părăsit competiția.

Karina Asavei vs Cristian Secioreanu

Theo și Horia au fost de părere că diferențele dintre cei doi concurenți (de personalitate, experiențele de viață) au fost cele care au adus sarea și piperul în momentul gândit pentru Confruntări. Karina și Cristian a pregătit "Best Part" (H.E.R. & Daniel Caesar).

"Mi se pare că piesa a fost aleasă mai mult pentru Karina decât pentru Cristian. Cristian, ai făcut foarte frumos armonia, ai fost un adevărat gentleman care ai susținut. Fără susținerea ta, Karina nu putea să iasă în evidență atât de frumos", a spus Tudor.

Smiley a continuat:

"Tudor nu prea ascultă genul ăsta de muzică și povestea e așa: în general, la piele r'n'b, ies în evidență mai mult vocile feminine pentru că sunt un pic mai spectaculoase și cântă niște note mai sus. Mie-mi place foarte mult piesa asta și mi se pare că ați cântat foarte frumos amândoi. Singura cale de departajare a voastră e care a avut mai multe scăpări. Cu mai puține scăpări a fost Karina, a fost mai sigură pe ea."

Theo și Horia au ales-o pe Karina. Cristian a părăsit competiția.

Denisa Puițău vs Sunamita Beza

Tudor Chirilă le-a ales concurentelor din echipa sa piesa "Fix You" de la Coldplay, însă într-o variantă diferită de original. Fetele s-au susținut reciproc la repetiții și au dat tot ce au avut mai bun și pe scenă, în timpul Confruntărilor.

"Eu cred că a fost un moment absolut extraordinar! Am fost foarte emoționat, am văzut și oameni cu lacrimi în ochi aici și mi se pare că ăsta e cel mai mare compliment pe care puteați să-l primiți. Felicitări!", a fost de părere Tudor.

Tudor a mers mai departe cu Denisa. Pentru Sunamita s-au întors toți ceilalți antrenori. Concurenta a ales echipa Irina Rimes.

Irina Pătrașcu vs Victoria Cristiu

Irina Rimes și-a provocat concurentele cu piesa "You Shook Me All Night Long". Irina și Victoria s-au descurcat atât de bine la repetiții încât antrenorea lor nu a avut prea multe sfaturi de oferit.

"Bine, măi, fetelor! Ați rupt scena! Ați fost tare și ați avut greu!", a spus Theo Rose

Horia Brenciu a adăugat:

"Este foarte grea departajarea. Este pentru prima dată când spun că la Irina în echipă este foarte grea departajarea."

Smiley a menționat:

"Eu am văzut confruntarea asta ca o confruntare între o rockeriță și o balerină. Tu (Irina) ai menținut foarte bine caracterul cântecului, dar tu (Victoria) pentru că nu cred că e genul tău muzical ai reușit să croșetezi o partitură vocală foarte interesantă."

Irina Rimes a mers mai departe cu Irina. Victoria a părăsit competiția.

Charlize Maalouf vs Andreea Dobre

Smiley le-a ales "o piesă super celebră, care ne-a marcat adolescența", dar pe care fetele nu o cunoșteau: "Don't Speak" de la No Doubt. Charlize și Andreea au declarat că s-au completat reciproc la repeții: când una era stresată, cealaltă era relaxată și invers.

"Mie mi-ați trezit nostalgii, anii '90, MTV. Se scria muzică mișto de tot, Gwen Stefani era combinată cu basistul, cred că s-au certat și a făcut cântecul ăsta. Mie mi-a plăcut în primul rând alegerea muzicală. Cred că e un cântec mai potrivit Andreei", a fost părerea lui Tudor.

Irina a declarat:

"Fetelor, și mie mi-ați trezit niște melancolii cu piesa asta. Ați cântat foarte bine! A fost un duet cinstit, o alegere cinstită, o interpretare cinstită."

Smiley a mers mai departe cu Andreea. Charlize a părăsit competiția.

Rebeca Iana vs Alessia Pop

Horia și Theo le-au luat prin surprindere pe concurente cu piesa "Nu sunt prost, dar nici deștept". O provocare este mereu binevenită, iar Rebeca și Alessia și-au arătat încă o dată talentul vocal în cadrul Confruntărilor.

"Îmi place piesa și îmi place și ideea de a termina rock, dar mi s-a părut că a fost pe alocuri demonstrativ din partea amândurora. Eu în general optez un pic pentru măsură. Mi s-a părut un moment foarte dinamic, foarte bun, iar dacă e să fac o recomandare, cred că a fost mai în cântec Rebeca", a declarat Tudor.

Smiley a adăugat:

"Foarte interesantă alegerea, foarte interesantă punerea în scenă. Mi-a plăcut. La mine e simplu: care a avut mai mult haz. Tot Rebeca."

Thoe și Horia au decis să meargă mai departe cu Rebeca. Pentru Alessia s-au întors Tudor și Smiley. Concurenta a ales să meargă în echipa lui Tudor.

Artiom Topal vs Ana Muntean

"Cântecul ăsta le-a venit mănușă, deși la început nu le-a plăcut. Erau speriați", a declarat antrenorul Tudor Chirilă. Este vorba despre "Hold Back The River".

"Ați avut o bună comunicare, așa a părut, așa s-a văzut. Felicitări! A fost un moment tare! Mi-a plăcut", a spus Theo.

Irina a declarat:

"Mie mi-a plăcut foarte mult momentul, dar sunt și subiectivă pentru că îmi place foarte mult piesa și în general îmi place foarte mult James Bay. Surpriza mea este Ana. Nu m-am gândit că o să urce la octavă și să o și susțină. Bravo, foarte frumos! Artiom mi-a plăcut pentru că în foarte multe momente ale piesei semăna cu James Bay și deja mi-am declarat iubirea pentru băiatul ăsta."

Tudor a mers mai departe cu Ana. Artiom a părăsit competiția.

Citește în continuare

Emisiuni radio-tv

Duetul care a impresionat-o pe Irina Rimes la Vocea României: "Eu vedeam cel puțin 10.000 de oameni la momentul ăsta"

Pe 14 noiembrie, Vocea României a continuat cu cel de-al doilea episod al Confruntărilor, etapă în care concurenții și-au demonstrat încă o dată calitățile vocale. Unii au fost atât de spectaculoși încât i-au lăsat mască pe antrenori.

Publicat

pe

Maria Crîșmariu și Ștefana Popa în Confruntările de la Vocea României 2025
Maria Crîșmariu și Ștefana Popa în Confruntările de la Vocea României 2025 │ FOTO: captură YouTube

Fiecare echipă a avut momente senzaționale, însă Tudor Chirilă a reușit să se facă remarcat cu două dintre concurentele sale: Ștefana Popa și Maria Crîșmariu. Antrenorul le-a ales piesa "Astronaut in the Ocean" pentru etapa Confruntărilor. A fost o adevărată surpriză pentru cele două, expresiile de uimire amuzându-l pe Tudor:

"A fost un șoc. Le-a căzut fața pe jos, au căutat-o vreo 10 minute până când s-o ia, s-o ridice, să și-o pună la loc și să-și pună un zâmbet. E o piesă la care nu se așteptau."

Cu toate acestea, Ștefana și Maria au muncit mult la repetiții, fiecare lăsându-și amprenta personală în interpretare. Rezultatul? Un duet electrizant, plin de zvâc și atitudine, ce a fost pe gustul tuturor antrenorilor. Poate cea mai impresionată a fost Irina, care a declarat:

"Băi, fetelor! Nu că nu m-am plictisit deloc, dar voiam să nu se mai termine. Cred că este un moment pe care mi-aș fi dorit să-l aud pe o scenă mare. Eu vedeam cel puțin 10.000 de oameni la momentul ăsta. Bravo, felicitări!"

Theo Rose a continuat:

"Mi-a plăcut foarte tare varianta asta! Cred că aș face o combinație între voi două pentru că mi-a plăcut mai mult atitudinea Ștefanei, dar mi s-a părut că vocea ta [Maria] a fost mult mai deschisă și mai potrivită pe piesa asta."

Colegul său, Horia Brenciu, a adăugat:

"Vreau să-l felicit pe Tudor pentru piesa asta. Cred că mi-aș pune-o pe soneria de trezire la telefon. Eu cred că m-aș trezi deja activat, deja cu putere de muncă și cu foarte multă energie. Fetelor, felicitări pentru interpretare!"

Smiley a mărturisit:

"Băi, vecine, le-ai dat greu! Mi se pare că le-ai dat greu. Nu m-am gândit vreodată la piesa asta că ar putea să sune așa, dar felicitări, v-a ieșit frumos! Cred că apreciez mult ritmicitatea pentru că asta e 70% din toată piesa și cred că cel mai bine a stat pe ritm Maria."

Ultimele cuvinte le-a avut Tudor Chirilă, pus în fața unei alegeri dificile.

"Vă mulțumesc foarte mult și este foarte complicat să aleg, dar sper că voi ați aflat ceva despre voi astăzi, ceea ce mi se pare important în timpul scurt pe care l-am petrecut împreună. Felicitări multe! E o decizie grea care nu reflectă calitatea interpretării, ci subiectivismul percepției. Am să merg mai departe cu Maria."

Maria Crîșmariu continuă emisiunea în echipa lui Chirilă. Din păcate, Ștefana Popa a părăsit competiția.

VIDEO: Maria Crîșmariu și Ștefana Popa în Confruntările de la Vocea României 2025

Citește în continuare
Horia Brenciu - My Way (Crăciunul începe cu mine)

CONCERTELE LUNII

Trending