Urmărește-ne în Social Media

Emisiuni radio-tv

Vocea României S3E7: A început etapa confruntărilor

După 6 show-uri în care antrenorii și-au format echipele în etapa audițiilor pe nevăzute, Vocea României - Sezonul 2013 a continuat pe 9 noiembrie cu primele dueluri. În seara ce a dat startul etapei confruntărilor câte 6 concurenți din echipele Smiley și Moga și câte 4 din echipele Loredana și Brenciu au avut ocazia de a demonstra că merită să avanseze în concurs. Află cine a reușit să impresioneze juriul și cine a fost eliminat.

Publicat

pe

Vocea României - Elena Șălaru VS. George Secioreanu

Vocea României a ajuns la etapa confruntărilor. Începând din această seară, cele patru echipe alcătuite din câte paisprezece concurenți vor trece printr-un nou proces de selecție, la finalul căruia o parte dintre cei aflați în concurs vor fi eliminați. În urma duetelor stabilite de antrenori între membrii propriei echipe, cei mai buni concurenți merg mai departe, decizia aparținându-le celor din juriu.

Etapa confruntărilor de la Vocea României - Sezonul 2013 a venit și cu o schimbare de reguli. După fiecare duet, concurentul care nu a fost ales de către propriul antrenor a putut fi "furat" de către ceilalți antrenori și adăugat oricărei alte echipe prin apăsarea butonului verde. Respectând noua regulă, Moga, Brenciu, Loredana și Smiley au putut acorda o șansă în plus concurenților care au pierdut la duel, salvându-i de la eliminare. Furturile au fost, însă, atent calculate, un antrenor având dreptul de a lua doar doi concurenți din echipele colegilor.

Fiecare antrenor a fost ajutat de câte un co-antrenor. Astfel, Smiley l-a avut alături pe Șerban Cazan, Marius Moga pe Randi, Horia Brenciu a făcut echipă cu Monica Anghel, iar Loredana l-a cooptat pe Cornel Ilie, solistul trupei Vunk.

Dueluri echipa Smiley:

Smiley și Șerban Cazan

Smiley și Șerban Cazan

Seara a debutat cu duetul lui "big bad boy cu big bad mama", respectiv Gabi Burduja versus Claudia Iuga. Deși nu și-ar fi dorit să pice cu Claudia, Gabi a trebuit să facă față provocării și să interpreteze alături de colega sa "When You're Gone" din repertoriul lui Bryan Adams. Duelul a fost unul echilibrat per ansamblu, însă tracul lui Gabi a înclinat balanța în favoarea Claudiei, care a fost aleasă de către Smiley pentru a avansa în următoarea etapă.

Iolanda Moldoveanu versus Gabi Onilă sau tinerețe versus experiență, acesta a fost cel de-al doilea duel din echipa lui Smiley. Deși piesa interpretată în duet ("Another Day in Paradise") a fost scrisă pentru o voce masculină, Iolanda a reușit să adapteze linia melodică timbrului ei și să iasă în evidență. Gabi Onilă a fost copleșit de emoții, fiind criticat cu replici dure de către Monica Anghel, care i-a reproșat faptul că nu a transmis bucuria de a cânta. În final Smiley a ales-o pe Iolanda Moldoveanu, Gabi Onilă fiind eliminat.

George Secioreanu a fost încântat de alegerea lui Smiley pentru perechea sa la duet, Elena Șălaru. Cei doi au interpretat piesa "Creep" de la Radiohead, ambii având probleme în zona acutelor. Conform antrenorilor, vocea Elenei a transmis mai multă emoție, dar Smiley l-a preferat pe George. Pentru Elena Șălaru s-au duelat apoi Brenciu și Moga, fiecare adresându-i celuilalt replici tăioase. Horia Brenciu a fost taxat pentru faptul că Julie Mayaya, deși a câștigat sezonul trecut, nu are nicio piesă pe radio. În urma lipsei de răspuns a lui Brenciu la acuzațiile lui Moga, Elena Șălaru a optat pentru echipa tânărului  producător, exclamând "Voi alege antrenorul care nu va sta pe loc atunci când voi sta sus pe toc".

Dueluri echipa Brenciu:

Horia Brenciu și Monica Anghel

Horia Brenciu și Monica Anghel

Diana Arvinte și Gabriel Kisczuk s-au duelat pe ritmuri BZN, chiar dacă stilul amândurora s-ar fi pliat mai curând pe un pop-rock. Contrar gusturilor sale muzicale, răgușeala din vocea lui Gabriel s-a potrivit neașteptat de bine pe linia melodică a piesei "Dance, dace". Duetul i-a adus lui Brenciu complimente din partea lui Randi, acesta observând teatralitatea adăugată interpretării datorată sesiunilor de repetiții. Monica Anghel a punctat fără rezerve faptul că ambii concurenți au falsat, ceilalți membri ai juriului ferindu-se să dea un feedback negativ. Deși colegii din juriu l-au preferat pe Gabriel, susținând că acesta s-a evidențiat pe parcursul prestației, Horia a decis ca Diana Arvinte să meargă mai departe. Duelul a marcat și primul furt al serii, Gabriel Kisczuk fiind salvat de Marius Moga.

Mihai Chițu și Ruxandra Măcărescu au avut o temă specială din partea lui Horia Brenciu - dans lasciv. Pe fundal s-a auzit "Kids", piesa interpretată în duet de Robbie Williams și Kylie Minogue. "De-abia aștept să treacă cele mai grele 2 minute din viața mea", a declarat Ruxandra Măcărescu înainte de a începe duelul, pe scenă demostrând exact contrariul, fiind extrem de dezinvoltă și senzuală, spre deliciul antrenorului său. "Merg mai departe cu acel concurent care îmi va oferi șansa de a mă apropia de Vocea României", a exclamat Brenciu la finalul piesei, alegându-l pe Mihai Chițu.

Dueluri echipa Moga:

Marius Moga și Randi

Marius Moga și Randi

"The World Is Not Enough", au interpretat Jovana Milovanovic si Madalina Omania, piesa trupei Garbage nefiind apreciată de către ceilalți antrenori, motivul fiind faptul că stilul nu li s-a potrivit celor două. Duelul a scos în evidență stilul teatral al Mădălinei și dezorientarea Jovanei. Randi ar fi vrut mai multă senzualitate, în rest declarându-se mulțumit de prestație. Deși "ușor pierdută în spațiu", Jovana a fost în opinia lui Moga mai naturală decât Mădălina, alegând-o pe aceasta să meargă mai departe.

Angelo Simonică și Elis Opriș s-au lăsat purtați în timp pe ritmurile piesei "Papa Was a Rolling Stone" de la The Temptations. "Nu cred că li s-a potrivit această piesă lor", a apreciat Brenciu, criticile fiind completate de Monica Anghel, care i-a muștruluit pentru faptul că "au țipat aproape toată piesa". În competiție va înainta Angelo Simonică, dintre cei doi el fiind cel care a reușit să stăpânescă funk-ul mai bine.

Ultimul duet al serii a fost cel al Danei Torob și al lui Bogdan Olaru. Îngrijorată de faptul că ar putea dezamăgi, Dana a declarat înainte de duel că speră din tot sufletul să treacă mai departe, deși la audițiile de anul trecut nu a reușit să întoarcă niciun scaun. "If You Don't Know Me By Now" de la Simply Red a fost o piesă ce le-a permis să-și pună în valoare vocile și să transmită emoție. Conform lui Smiley, Dana a fost mai implicată, dar Bogdan a cântat mai corect și a fost mai echilibrat. Marius Moga a ales-o pe Dana Torob, iar Smiley l-a furat pe Bogdan Olaru.

Dueluri echipa Loredana:

Loredana și Cornel Ilie

Loredana și Cornel Ilie

Duetul lui Romeo Zaharia cu Aurel Niamțu a fost apreciat de către cei din juriu pentru naturalețea interpretării. "Nu m-am gândit la despărțire" din repertoriul lui Dan Spătaru a fost o alegere de piesă inspirată pentru cei doi, Loredana fiind lăudată de colegi pentru intenția sa de a promova valorile muzicii românești. În etapa următoare va merge Aurel Niamțu, în urma acestei decizii Romeo Zaharia considerându-se nedreptățit.

Alina Dorobanțu și Mihai Băjinaru au interpretat în duet piesa "Nobody Wants to Be Lonely". Cele mai multe critici au venit din partea lui Brenciu și a Monicăi. "Ați început nesiguri și așa ați continuat toată piesa", a spus Monica Anghel, deși ceilalți jurați au avut păreri diferite. În opinia lui Marius Moga, cei doi au cântat bine, comparațiile cu Christina Aguilera și Ricky Martin neavându-și locul. Loredana a preferat-o pe Alina Dorobanțu, aceasta urmând să înainteze în concurs.

 Duelurile din prima seară a confruntărilor: câștigători, eliminați, concurenți furați

  • Smiley:
    • Gabi Burduja VS. Claudia Iuga:  - câștigătoare Claudia Iuga
    • Iolanda Moldoveanu VS. Gabi Onilă - câștigătoare Iolanda Moldoveanu
    • George Secioreanu VS. Elena Șelaru - câștigător George Secioreanu
  • Horia Brenciu:
    • Diana Arvinte VS. Gabriel Kisczuk - câștigătoare Diana Arvinte
    • Mihai Chițu VS. Ruxandra Măcărescu - câștigător Mihai Chițu
  • Marius Moga:
    • Jovana Milovanovic VS. Madalina Omania - câștigătoare Jovana Milovanovic
    • Angelo Simonică VS. Elis Opriș - câștigător Angelo Simonică
    • Dana Torob VS. Bogdan Olaru - câștigătoare Dana Torob
  • Loredana:
    • Romeo Zaharia VS. Aurel Neamțu - câștigător Aurel Niamțu
    • Mihai Băjinaru VS. Alina Dorobanțu - câștigătoare Alina Dorobanțu
  • Concurenți furați (salvați):
    • Gabriel Kisczuk - salvat de Marius Moga
    • Elena Șălaru - salvată de Marius Moga
    • Bogdan Olaru - salvat de Smiley

Rămâi alături de noi, abonează-te la newsletterul cu știri și evenimente!

Lifestyle

Ce sfaturi de viață are Smiley pentru versiunile lui din trecut

Smiley a dorit să ne împărtășească câteva dintre lucrurile care l-au adus în punctul actual al vieții și carierei sale. Dacă la 10 ani, Smiley era copilul care-și dorea să ajungă mai repede adult, iar la început de carieră era nesigur și plin de îndoieli, aflăm că acum Smiley tatăl apreciază timpul alături de cei dragi. Descoperă ce sfaturi și-ar da Smiley dacă ar trece din nou prin cele mai importante etape ale vieții.

Publicat

pe

Smiley
Smiley │ FOTO: Petru Ivu

Smiley se confesează publicului răspunzând la câteva întrebări pe care și le pune frecvent. Cum ar vorbi acum cu Smiley din trecut, dacă ar avea ocazia? Ce i-ar spune lui Smiley copilul, sau Smiley adolescentul, ori Smiley la început de carieră? Ar schimba oare ceva?

"Adevărul este că n-aș schimba nimic. Fiecare etapă m-a adus exact aici. Iar pentru asta sunt recunoscător", spune Smiley într-o postare online.

Chiar dacă nu ar schimba nimic, Smiley ar avea câteva sfaturi pentru fiecare etapă a vieții lui. Toate aceste gânduri au fost împărtășite de artist într-un mesaj publicat pe Instagram. Regăsiți mai jos sfaturile lui pentru vârsta copilăriei, perioada adolescenței, etapa devenirii în tânăr adult și momentul prezent, al maturului devenit tată.

Ce sfaturi de viață are Smiley pentru versiunile lui din trecut

Pentru Smiley la 10 ani:

  • Să nu te grăbești să crești. Bucuria de a fi copil este ceva special, pentru că într-o zi o să înțelegi că cele mai simple momente sunt, de fapt, cele mai prețioase.

Smiley în adolescență:

  • Nu încerca să fii pe placul tuturor. Curajul de a fi autentic îți va deschide mai multe uși decât dorința de a impresiona.

Smiley la început de carieră:

  • Vor exista refuzuri, îndoieli și zile în care vei crede că nu e suficient. Nu contează numărul eșecurilor, importante sunt perseverența și încrederea în talentul tău.

Smiley fondator HaHaHa Production:

  • Fii pregătit să-ți asumi riscuri. Succesul nu vine imediat, uneori trebuie să-l cauți. pasiunea îți dă energie să continui când rezultatele întârzie, iar disciplina transformă visele în realitate.

Smiley tatăl:

  • Uneori descoperi că știi mai puține decât ai fi crezut. Viața te surprinde în cele mai frumoase feluri, iar la finalul zilei cel mai valoros este timpul pe care îl petreci cu cei pe care îi iubești.

Smiley astăzi:

  • Nu încerca să controlezi fiecare detaliu. Succesul nu înseamnă doar să ajungi departe, ci să ai timp să trăiești timpul.

Din același spectru al destăinuirilor face parte și piesa "Confesiune". Vă invităm să o ascultați mai jos și să reflectați la propriile voastre versiuni din trecut.

AUDIO: Smiley - "Confesiune"

Citește în continuare

Emisiuni radio-tv

Juriul de la Vocea României 2026 a fost dezvăluit

După multe știri și zvonuri privind plecarea unora dintre antrenori, aflăm componența juriului de la Vocea României 2026 chiar în prima zi de filmări. Pavel Bartoș revine în rolul de prezentator, iar din echipa de promovare a show-ului în mediul digital vor face parte Miruna Rumina, Ines Stana și Acoustic Boyz.

Publicat

pe

Vocea României 2026
Vocea României 2026 │ FOTO: Captură Facebook Vocea României

Atât Irina Rimes, cât și Theo Rose rămân în juriu pentru încă un sezon la Vocea României. Lor li se alătură Tudor Chirilă, Smiley și Horia Brenciu. Cu alte cuvinte, juriul rămâne neschimbat la Vocea României 2026. Cel de-al 14-lea sezon al emisiunii de talente vine, totuși, cu niște surprize.

Reguli noi la Vocea României 2026

Anul acesta, atât antrenorii, cât și Pavel Bartoș vor avea la dispoziție noi avantaje și "ași" în mânecă. Dinamica va fi, astfel, diferită, iar fiecare decizie va deveni cu atât mai dificilă și mai imprevizibilă. Producătorii show-ului vor anunța schimbările în perioada următoare.

Proiectul Vocea din online continuă; Cine face parte din echipă

Cu o comunitate de peste 1,1 milioane de urmăritori pe TikTok și Instagram, Miruna Rumina revine pentru al treilea sezon consecutiv în echipa Vocea din online.

"Sunt extrem de fericită că mă întorc pentru al treilea an la Vocea României. Pentru mine, parcă vara nici nu începe cu adevărat dacă nu revin în culisele acestui proiect. Simt și o responsabilitate foarte mare să le arăt oamenilor tot ce se întâmplă în culise, pentru că există atât de multă muncă, emoție și magie în spatele fiecărei ediții. Oricât aș încerca să surprind totul prin telefon, experiența de acolo este și mai frumoasă în realitate", spune Miruna.

Cu peste un milion de urmăritori pe TikTok și Instagram, Ines Stana se alătură echipei Vocea României pentru primul ei sezon.

"De mică am fost fascinată de Vocea României, era una dintre emisiunile la care ne uitam împreună în familie și sunt extrem de încântată să am ocazia să particip (din culise) la un așa proiect fain, pe social media."

​Cu o comunitate de peste 850.000 de urmăritori pe TikTok și Instagram, Acoustic Boyz, trioul format din Denis, Paul și Robert, completează echipa din online.

"Ne bucurăm tare mult să facem parte din acest proiect și vă mulțumim pentru oportunitate. Ne plac experiențele noi, dar mai ales să cunoaștem oameni noi, așa că vom fi acolo să ne distrăm și să vă aducem zâmbetul pe buze. PULL UP!"

Citește în continuare

Concerte & turnee

UNTOLD 2026 anunță lineup-ul complet; MEDUZA 3 Live, în premieră în România

UNTOLD anunță lineup-ul final pentru cea de-a unsprezecea ediție care va avea loc între 6-9 august și adaugă nume noi precum Alan Walker, Solomun, Tujamo, Padre Guilherme, BBNO$, dar și o premieră pentru România. Mai multe detalii în articol.

Publicat

pe

Main Stage UNTOLD 2025
Main Stage UNTOLD 2025 │ FOTO: UNTOLD

În mai puțin de o lună, UNTOLD își deschide din nou porțile pentru o ediție electrizantă. Festivalul își propune să ducă și anul acesta promisiunea mai departe cu premiere internaționale, show-uri unicat, producții vizuale impresionante, artificii, drone și lasere ce vor redefini spectaculosul. UNTOLD 2026 nu este doar o ediție în plus, ci un nou început pentru comunitatea globală care a făcut din Cluj-Napoca un fenomen. În perioada 6-9 august, fani din toate colțurile lumii vor trăi cea mai intensă ediție de până acum și se vor bucura de experiențe de neuitat, create special pentru ei.

Pentru a face așteptarea mai ușor de gestionat, organizatorii UNTOLD 2026 au publicat programul complet al ediției. Întregul lineup este împărțit pe toate scenele, oferind participanților posibilitatea de a-și planifica din timp experiențele muzicale.

MEDUZA 3 Live, în premieră în România

Lineup-ul este completat de Alan Walker, Solomun, Tujamo, Padre Guilherme, BBNO$, dar și de MEDUZA 3 Live, care vine pentru prima dată la noi în țară cu un show nou pe care fanii îl vor putea descoperi pe Mainstage. Trio-ul format din Luca De Gregorio, Mattia Vitale și Simone Giani s-a remarcat la nivel internațional printr-un sound aflat la granița dintre house, deep house și sensibilitate melodică, reușind să aducă energia clubului în mainstream-ul global. Odată cu succesul piesei "Piece Of Your Heart", proiectul a cunoscut o ascensiune rapidă, consolidată ulterior prin lansări precum "Lose Control", "Paradise" și colaborări cu artiști internaționali. Prin producții rafinate, linii vocale memorabile și show-uri cu impact puternic, MEDUZA și-a construit o prezență relevantă în scena electronică actuală.

Program complet UNTOLD 2026

Program complet UNTOLD 2026 │ FOTO: UNTOLD

Program pe scene UNTOLD 2026:

Mainstage

International Live Acts

  • Flo Rida
  • Lewis Capaldi
  • Sting
  • SWAE LEE
  • Tash Sultana
  • Zara Larsson

DJs Acts

  • Afrojack b2b R3HAB
  • Alan Walker
  • The Chainsmokers
  • DJ Bliss
  • James Hype
  • Kris Fade & Dean Curtis
  • Kygo
  • Lost Frequencies
  • Maddix
  • Marshmello
  • Martin Garrix
  • MEDUZA Live
  • Mëstiza
  • Padre Guilherme
  • Sebastian Ingrosso
  • Steve Aoki
  • Tchami
  • Tujamo

Local Acts 

  • Dan T (Digi FM)
  • DJ Silent Disciple
  • Junii Sibiului & Guests
  • Partyul Kiss FM
  • Puya
  • Șaguna
  • Smiley

Galaxy Stage

International DJs

  • Budai House Clique
  • Carl Cox
  • Gordo
  • Holy Priest
  • Jamie Jones
  • Joseph Capriati
  • Maceo Plex
  • Mau P
  • MRAK
  • Nic Fanciulli
  • Paul Svenson
  • RBØR
  • Sara Landry
  • Solomun

Local DJs

  • Arapu
  • Célavi
  • Cezar
  • Cristi Cons
  • Dumitrescu
  • Just2
  • Mahony
  • Marwan Dua
  • Mihigh
  • Mihnea Rog
  • Persic
  • Poltom
  • Priku

Dydreaming Stage

  • Armen Miran
  • AWEN (Hybrid)
  • Beard2Beard
  • Caleesi & Kreis
  • Danaga
  • Deian
  • Dymos
  • Jay Fase
  • ETY
  • Hraach
  • Igor Marijuan
  • Jan Blomqvist
  • Lee Burridge
  • Major League DJz
  • Mano Le Tough
  • Marwan Dua
  • Mihai Popoviciu
  • NTO Live
  • Paax
  • Pandhora Live
  • Parallelle
  • Rampue Live
  • RY X (DJ Set)
  • Sébastien Léger
  • Shimza
  • Tinlicker (DJ Set)
  • Viken Arman
  • VITE b2b Miganova
  • Vladpit
  • Akos
  • Whomadewho (Hybrid DJ Set)
  • WOLO

Alchemy Stage

International Acts

  • Andy C
  • BBN$ (BBNOS)
  • Camo & Krooked
  • Denyfi Curry
  • Gramatik
  • Pendulum (DJ Set)
  • Sigma

Local Acts

  • Albert NBN
  • Alex Velea
  • Madatorrricelli
  • Alexandra Căpitănescu
  • Azteca
  • Berechet
  • Bipolvr b2b Chvos
  • Deliric x Silent Strike & Muse Orchestra
  • DJ Sauce
  • Erika Isac
  • Eva Nicolescu
  • Facey
  • Grasu XXL
  • Ian
  • IDK
  • M.G.L.
  • Marko Glass ft. BVCOVIA
  • Maximilian
  • Noua Unșpe
  • Paraziții
  • Petre Ștefan
  • Rareș
  • Rava
  • Șatra B.E.N.Z.
  • TZU
  • Vlad Fluieraru & DJ NASA
  • YNY Sebi
  • ZO

Time Stage

  • 4AWL
  • Saguna b2b Benzol
  • Alia
  • Andre Rizo
  • Arkadyan
  • Cemi
  • Christian Thompson
  • Da Vinci
  • Dali
  • Dan Tanev b2b Talaz
  • Dario Di Bona
  • Deaf Jules
  • Digitalove
  • Edo Denova x Mandu
  • Ethan English
  • Eva Kim
  • Freespirit b2b Dimo (BG)
  • Giada Brice
  • Gino
  • Goldcher b2b Deny
  • Grossomoddo
  • Hotlap
  • HVMZA
  • James Mac
  • Jay Ko
  • John Trend b2b Adrien
  • Junior b2b Mindblow
  • Livwa
  • Lucian Bărbulescu b2b DJ Andi
  • Manuel Riva b2b Albwho
  • Mike Kross
  • Serbuh
  • Onfaya
  • Paakman
  • Pepp Ciparelli
  • RBØR b2b Taylor
  • Sean Norvis x Miguel
  • Sllash & Doppe
  • Sunnery James & Ryan Marciano
  • Toby Romeo b2b Arias
  • Vidojean
  • Viiiain

Retro Fantasia

  • Andi Moisescu
  • Andreea Esca & Otravă
  • Andrei M
  • Antenna
  • Arsenium
  • Aurik & Pelin
  • Celia
  • Cosmin Nadasan
  • Crazy DJ
  • Dan T
  • MC Zedho
  • DJ Kuky
  • Ellie White
  • Emo Reunion
  • Gringo
  • Pappa M & MC Dylma
  • Shurubel
  • SOA Deejays
  • Vybe 2 Play

Tramvai Stage

  • Adrian Rotar & MC NFC
  • Albwho
  • Allen
  • Andrei M & Lucas
  • Andrew Dum
  • Antenna
  • Aurik & Pelin
  • B.Mike
  • Balkn Mafia
  • Bi:Di
  • Bipolvr
  • Candino D
  • CDJ Cristian Daniel
  • Clanker Jones
  • Cucugram
  • Daciant
  • Deurescu
  • DJ Jack Orange
  • DJ Pici
  • DJ Sebic
  • Eleez
  • IST
  • Junior b2b Ștefania
  • Kamil x MC Shuthy
  • Karol Diac
  • Khoda Leon
  • Manuel Riva
  • Marc Rayen
  • Marvo
  • Mylo
  • Ovir
  • Quick Mike
  • Serginio
  • Sharaf
  • Shurubel
  • Simea
  • Sixtee Seconds
  • Underr
  • Yoyo
  • Zoics

Soul Circle Stage

  • Ape Chimba
  • AWI (Hybrid DJ Set) b2b Ape Chimba & Pablo Vicencio
  • Mădălina Pavăl Orchestra
  • Malte Marten
  • Namiri
  • Nasiri
  • Reinhardt Buhr
  • The White Arrow & DJ Ben Chi
Citește în continuare

Trending