Urmărește-ne în Social Media

Muzică nouă

Sepultura a lansat clipul "The Vatican" - VIDEOCLIP

Sepultura a lansat pe 25 octombrie cel de-al 13-lea material discografic intitulat "The Mediator Between the Head and Hands Must Be the Heart". Primul videoclip de promovare este piesa " The Vatican".

Publicat

pe

Sepultura

Pe 25 octombrie Sepultura a lansat cel de-al 13-lea material discografic intitulat "The Mediator Between the Head and Hands Must Be the Heart". Primul extras pe single care beneficiază de un videoclip este pentru piesa "The Vatican" și poate fi urmărit pe InfoMusic.

Discul este distribuit de casa de discuri Nuclear Blast Records și este primul album alături de noul baterist, Eloy Casagrande, care l-a înlocuit pe Jean Dolabella, acesta părăsind trupa în 2011. "The Mediator Between the Head and Hands Must Be the Heart" îl are ca invitat pe Dave Lombardo (ex-Slayer, Philm) iar artwork-ul este realizat de artistul Alexandre Wagner, specializat în tehnica desenului în carbune.

Album este produs de Ross Robinson (KoRn, Slipknot, Machine Head, The Cure, Fear Factory, W.A.S.P., Deftones, Limp Bizkit) și mixat/masterizat de Steve Evetts care a mai lucrat cu Sepultura pe albumele "Nation" (2001), "Revolusongs" (2002) și "Roorback" (2003).

Sepultura - "The Vatican"

Tracklist "The Mediator Between The Head And Hands Must Be The Heart":

  1. Trauma Of War
  2. The Vatican
  3. Impending Doom
  4. Manipulation Of Tragedy
  5. Tsunami
  6. The Bliss Of Ignorants
  7. Grief
  8. The Age Of The Atheist
  9. Obsessed
  10. Da Lama ao Caos (Chico Science & Nacao Zumbi Cover)
  11. Stagnate State Of Affairs (Bonus Tracks)
  12. Zombie Ritual (Death Cover - Bonus Tracks) Videoclip

Rămâi alături de noi, abonează-te la newsletterul cu știri și evenimente!

Albume noi

Sepultura a lansat „Beyond The Dream”, al doilea single de pe EP-ul de adio „The Cloud Of Unknowing”

Sepultura a lansat piesa „Beyond The Dream”, al doilea single extras de pe EP-ul de adio „The Cloud Of Unknowing”, programat pentru lansare pe 24 aprilie 2026 prin Nuclear Blast. Materialul va include patru piese și este prezentat de trupă drept un capitol final al unei cariere de 4 decenii.

Publicat

pe

Sepultura@Metalhead Meeting 2017 │ FOTO: Florin Matincă / Metalhead

Încă îmi amintesc de concertul de adio Sepultura de la Rockstadt Extreme Fest 2025. Toboşarul nou, Greyson a fost în mare formă, dar solistul Derick Green pare că nu mai duce totuşi aşa mult la efort intens.

Revenind la noul single, „Beyond The Dream” are o greutate aparte în contextul acestui final de drum pentru formaţia braziliană. Este una dintre piesele emblematice ale ultimei etape Sepultura, o compoziție care privește înapoi spre zeci de ani de albume, turnee și viață petrecută pe drum. Trupa spune că melodia bifează o dorință mai veche: explorarea unei formule de baladă fără a pierde identitatea Sepultura.

Pentru acest demers, Andreas Kisser și colegii săi au lucrat alături de Sérgio Britto și Tony Bellotto din TITÃS, doi muzicieni apropiați de universul formației și nume importante în rockul brazilian. E greu să scoţi o baladă, când activezi în genul thrash metal, asta ne-au arătat de-a lungul anilor şi Megadeth şi Slayer.

EP-ul „The Cloud Of Unknowing” a fost anunțat luna trecută și vine după primul single, „The Place”. Același material este descris de Nuclear Blast ca una dintre cele mai diverse și mai încărcate emoțional lansări SEPULTURA, iar tracklistul confirmat include „All Souls Rising”, „Beyond The Dream”, „Sacred Books” și „The Place”.

Noul EP are și o încărcătură simbolică suplimentară: este prima și singură înregistrare de studio SEPULTURA cu Greyson Nekrutman la tobe, după plecarea lui Eloy Casagrande în februarie 2024. Andreas Kisser dezvăluia încă de anul trecut că cele patru piese au fost înregistrate spontan după apariția trupei la 70000 Tons Of Metal, în Miami, fără presiune din partea casei de discuri și fără un calendar rigid, tocmai pentru a păstra libertatea creativă într-un moment important pentru trupă.

Finalul SEPULTURA se conturează astfel pe două planuri: unul de studio, prin acest ultim EP, și unul scenic, prin turneul „Celebrating Life Through Death”, început pe 1 martie 2024 în Belo Horizonte. Kisser declara anterior că formația își dorește un concert final în jurul lunii octombrie 2026, la São Paulo, sub forma unui „SEPUL-fest”, cu invitați din toate etapele istoriei trupei, inclusiv foști membri. În paralel, grupul lucrează și la un album live construit din 40 de piese înregistrate în 40 de orașe diferite.

Citește în continuare

Albume noi

SEPULTURA lansează „The Cloud Of Unknowing”, ultimul său EP

SEPULTURA își anunță finalul cu un ultim material de studio, intitulat „The Cloud Of Unknowing”. EP-ul marchează etapa decisivă a turneului „Celebrating Life Through Death”, iar ediția VIP a segmentului final din America de Nord include un vinil exclusiv al acestui release. Este, în mod simbolic, un dar pentru cei care au însoțit trupa în cele patru decenii de transformări, rupturi, reinventări și renașteri.

Publicat

pe

Sepultura concert Rockstadt Extreme Fest 2025
Sepultura concert Rockstadt Extreme Fest 2025 │ FOTO: Alex Stanescu

Decizia SEPULTURA de a înregistra încă patru piese originale a fost una spontană, născută aproape accidental în urma opririi din Miami, după apariția trupei pe vasul 70000 Tons of Metal. Andreas Kisser povestește senin procesul: un studio liber, câteva idei, nicio presiune externă. Libertatea totală a dat un impuls creativ neașteptat, iar noile piese au prins formă cu Greyson Nekrutman la tobe, tânărul de 23 de ani care a preluat locul lăsat liber de Eloy Casagrande la începutul anului 2024. Era un moment fără termene, fără constrângeri, fără obligații contractuale, doar o scurtă fereastră în care instinctul artistic a vorbit mai clar decât rutina unui nou album și a unei noi tururi mondiale.

Solistul Andreas Kisser vede acest EP ca pe un arc simbolic peste cei 40 de ani de existență ai trupei. Nu din dorința de a scăpa de o etichetă, ci din nevoia firească de a opri mersul înainte înainte ca el să devină previzibil. În cuvintele sale, SEPULTURA nu a fost niciodată doar thrash, nici doar heavy, nici doar metal brazilian. A fost SEPULTURA metal, o identitate care s-a construit prin risc, indisciplină artistică și o libertate greu câștigată. Finalul nu e o renunțare, ci o alegere conștientă, făcută în propriul ritm, într-un moment de stabilitate și fără conflicte interne. Un lux rar în istoria unei trupe care a trecut prin perioade de glorie, prăbușiri, schimbări de linie și reveniri pe scene uriașe.

Andreas vorbește deschis și despre ultimul concert, programat în octombrie 2026, la São Paulo. Planul este acela al unui SEPUL-fest de proporții, un eveniment în care toți foștii membri vor fi invitați fără condiții, de la frații Cavalera la Jairo Guedz, Eloy Casagrande, Jean Patton sau Roy Mayorga. Ideea este una simplă: să urce pe aceeași scenă pentru fani, pentru ei înșiși, pentru familiile lor, pentru istoria comună care a crescut o cultură întreagă de metal.

Turneul de adio a început deja în martie 2024, în Belo Horizonte, orașul în care s-au născut. A fost primul show cu Nekrutman la tobe, într-o sală arhiplină, la doar câteva săptămâni după ce Eloy a confirmat că va cânta cu SLIPKNOT. Șocul plecării sale a fost real pentru membrii trupei, care aflaseră vestea cu mai puțin de o lună înainte de startul turneului aniversar.

SEPULTURA pregătește și un album live monumental, înregistrând câte un cântec în 40 de orașe din lume. Va fi un testament sonor al energiei care i-a definit ca trupă. Ultima parte a turneului nord-american îi va avea alături pe EXODUS, BIOHAZARD și TRIBAL GAZE, într-o serie de concerte care vor acoperi SUA și Canada înainte de a închide cercul la Los Angeles, pe 29 mai. Pe parcurs, SEPULTURA va urca și pe scenele marilor festivaluri, între care Welcome To Rockville și Sonic Temple, într-un turneu care funcționează ca un rămas-bun amplu, exploziv, masiv.

Citește în continuare

Trending