Urmărește-ne în Social Media

Concerte & turnee

S-au pus în vânzare biletele pentru B'ESTFEST Summer Camp 2014

Începând cu ediția următoare, B’ESTFEST Summer Camp 2014 va avea loc într-un cadru complet nou, pe domeniul Palatului Mogoșoaia. Evenimentul se va desfășura în perioada 31 iulie - 2 august iar primele abonamente au fost puse în vânzare la prețul de 159 de lei.

Publicat

pe

B'estfest 2014 la Palatul Mogoșoaia

După 3 ediții petrecute în B’ESTFEST Park - Tunari și un nou record de audiență cu peste 28.000 de spectatori într-o singură zi, cel mai mare festival din România își continuă povestea, pregătindu-se de un nou capitol. Începând cu ediția următoare, B’ESTFEST Summer Camp 2014 va avea loc într-un cadru complet nou, pe domeniul Palatului Mogoșoaia. Evenimentul se va desfășura în perioada 31 iulie - 2 august.

Abonamentele pot fi achiziționate de pe myticket.ro la prețul de 159 de lei, în perioada early bird, până la confirmarea primilor artiști din program. După confirmarea primelor nume din programul ediției 2014, acestea se vor putea achiziționa cu 189 de lei, respectiv 229 de lei în zilele de festival.

Situată în imediata apropiere a Bucureștiului, Mogoșoaia ascunde un peisaj inedit în care natura și istoria se îmbină perfect, transformând întregul domeniu într-un tărâm de poveste. O pădure impresionantă cu alei străjuite de copaci seculari, luminișuri la margine de lac și grădini de vară pline de culoare încercuiesc Palatul Mogoșoaia, o bijuterie a arhitecturii brancovenesti. Domeniile poartă cu ele o părticică importantă din istoria poporului nostru. Din vremurile începutului existenței frumoasei construcții, în epoca Brâncovenească, trecând prin perioada în care a fost reședință pentru Martha Bibescu și ajungând în zilele noastre, aceste locuri au fost învăluite de misterele diferitelor epoci, păstrând file din istoria ce s-a scurs între zidurile Palatului.

Întregul domeniu este astăzi un loc special de relaxare, atât de aproape de Bucuresti, însă atât de diferit de agitația urbană, oferind toate premisele unui set-up perfect pentru cel mai mare festival de muzică din România. Fanii B’ESTFEST vor descoperi un peisaj primitor, perfect pentru muzică bună și distracție fără limite. Turismul de festival va căpăta la rândul său noi valențe, oferind publicului străin șansa de a admira o adevărată capodoperă arhitecturală, într-un context inedit.

 

 

Apasă pe eveniment pentru informații suplimentare:

Festivaluri joi, 31 iulie 2014

ANULAT - B'ESTFEST 2014

Loc
Palatul Mogoșoaia
Comentează

Trending