Urmărește-ne în Social Media

Albume noi

Roger Waters înregistrează primul album rock după 21 de ani

Roger Waters este hotărât să înregistreze un noul album conceptual de rock. Ar fi primul material de acest fel, pe care artistul îl realizează de la "Amused to Death" din 1992. Însă, Roger Waters nu crede că va susține și un turneu de promovare.

Publicat

pe

Roger Waters The Wall la Bucuresti pe 28 august 2013 │ FOTO: Mihai Anghel / InfoMusic

Roger Waters se întoarce în studioul de înregistrări cu piese noi după o pauză de 21 de ani. Artistul a terminat demo-ul viitorului material zilele acestea și consideră că este foarte bine închegat. Materialul este unul conceptual, iar povestea îi are în prim plan pe un bătrân și un copil, care se confruntă cu o serie de crime.

Am terminat demo-ul seara trecută. Are 55 de minute. Sunt piese care se îmbină cu teatrul. Nu vreau să dau prea multe detalii, dar este asemeni unei piese radiofonice. Are caractere care vorbesc unele cu celelalte și un invitat special. Povestea se învârte în jurul unui om bătrân și a unui copil care încearcă să descopere de ce sunt omorâți copiii, a declarat Roger Waters pentru publicația Rolling Stone.

În luna septembrie Roger Waters a încheiat celebrul turneu The Wall, care a ajuns și la București în vara acestui an - Citește recenzia. Turneul mondial s-a desfășurat pe parcursul a 3 ani și a însemnat 219 spectacole. Producția inedită a fost pusă în scenă de o echipă de 180 de persoane. Marele zid a uimit, șocat și impresionat publicul din întreaga lume - Poze concert Roger Waters. Însă, experiența a fost pe cât de interesantă, pe atât de epuizantă pentru Waters. Acesta nu crede că va mai porni într-un nou turneu pentru promovarea viitorului album.

În primul rând nu voi putea realiza o producție care să egaleze "The Wall".  Apoi, trebuie să accept că nu sunt nemuritor și că am 70 de ani. Trebuie să accepți lucrurile astea când te gândești să începi un turneu. Cel mai greu lucru din lume este să te gândești că vei face ceva, iar atunci când chiar faci lucrul respectiv este pur și simplu o recompensă pentru tine, a mai declarat Roger Waters.

Rămâi alături de noi, abonează-te la newsletterul cu știri și evenimente!

Muzică nouă

Roger Waters reinterpretează „Comfortably Numb” într-un omagiu pentru Gaza

Roger Waters, cofondator al trupei Pink Floyd, a lansat o nouă versiune a piesei „Comfortably Numb”, realizată împreună cu artista palestiniană Mona Miari. Proiectul este unul caritabil.

Publicat

pe

Roger Waters si Mona Miari 2026
Roger Waters si Mona Miari 2026 │ FOTO: Roger Waters www.youtube.com

Reinterpretarea transformă unul dintre cele mai cunoscute cântece din repertoriul formației într-un material dedicat locuitorilor din Gaza, cu accent pe memorie, solidaritate și impactul uman al conflictului. Noua interpretare este disponibilă pe platformele de streaming și este însoțită de un scurtmetraj.

Lansată inițial în 1979, pe albumul „The Wall”, piesa „Comfortably Numb” explorează teme precum izolarea emoțională și trauma. Pentru noua versiune, Waters și Miari au renunțat la structura arena-rock și la solo-urile de chitară care au consacrat compoziția, în favoarea unor aranjamente acustice minimaliste, influențe muzicale orientale și pasaje vocale în limba arabă.

Mona Miari contribuie cu o secțiune originală intitulată „Hind’s Lullaby”, dedicată lui Hind Rajab, o fetiță palestiniană de șase ani. Fragmentul este construit sub forma unui dialog imaginar între copil și mama sa. La rândul său, Waters a scris versuri noi despre memorie, responsabilitate și valoarea vieții umane. Refrenul piesei capătă o nouă semnificație prin schimbarea versului emblematic din „I have become comfortably numb” în „I will never become comfortably numb”.

Piesa și scurtmetrajul asociat au avut premiera la SVA Theatre din New York, în prezența celor doi artiști. Filmul, regizat de David Barron, include imagini filmate în Gaza de Suhail Nassar și a fost produs de Yasmin Almokhamad-Sarkisian.

Organizatorii au anunțat că toate veniturile generate de proiect vor fi donate către Palestine Children’s Relief Fund, organizație care oferă asistență medicală gratuită copiilor afectați de conflict.

Roger Waters a descris lansarea drept „o reflecție asupra memoriei, demnității și adevărului”. Proiectul continuă direcția artistică și activismul politic care au marcat activitatea muzicianului în ultimii ani.

Citește în continuare

Trending