Urmărește-ne în Social Media

Industria muzicala

Reacția membrilor Rezident Ex după plecarea lui Ovidiu Ioncu Kempes

Membrii Rezident Ex au transmis un mesaj fanilor alertați de plecarea lui Ovidiu Ioncu Kempes din trupă. Tavi Iepan, Matthias Lange, Christian Podratzky, Adrian Popescu și Vali Potra susțin că formația a fost ca o familie și opțiunea fiecăruia trebuie respectată. Decizia lui Kempes de a părăsi Rezident Ex a fost anunțată recent. Acesta și-a exprimat dorința de a se axa doar pe proiectul KEMPES, în care a cooptat membrii din Gothic.

Publicat

pe

Rezident Ex fără Kempes
Rezident Ex fără Kempes

Mesaj către fani 

Înţelegem pe deplin regretul fanilor şi dorinţa de a rămâne Rezident Ex în formula pe care au îndrăgit-o, însă, din păcate, acest lucru nu mai este posibil. Rezident Ex este o familie care respectă opţiunea fiecăruia, chiar dacă nu-i împărtăşeşte punctul de vedere.

Plăcerea de a cânta şi de a crea muzică a fost şi este mobilul principal pentru care a fost înfiinţat acest grup, în spiritul prieteniei şi al dăruirii egale a celor care-l formează.

Plecarea lui Ovidiu, anunţul acestuia exact de ziua lui Tavi Iepan, ne întristează, dar probabil este o consecinţă a unui drum pe care şi l-a ales mai demult, iar noi rămânem credincioşi principiilor noastre tocmai pentru a păstra acest spirit care ne uneşte în continuare. - Rezident Ex

Ovidiu Ioncu Kempes oferise mai multe detalii despre formația sa solo în cadrul interviului cu Lenți Chiriac de la "Istoria rock-ului" din 10 noiembrie, însă planurile sale includeau continuarea în paralel a activității din Rezident EX. Lucrurile au luat o curbură nedorită, iar sâmbătă seara, pe 23 noiembrie 2013, solistul a anunțat despărțirea. Anunțul venea chiar de ziua colegului său, Tavi Iepan. Pentru mai multe detalii despre plecarea lui Ovidiu Ioncu Kempes din Rezident Ex puteți citi un articol anterior.

Comentează

Trending