Urmărește-ne în Social Media

Muzică nouă

Prințul William a cântat cu Jon Bon Jovi și Taylor Swift - VIDEO

Prezent la evenimentul caritabil The Centrepoint Winter Whites Gala, prințul William a urcat pe scenă pentru o interpretare surpriză a hitului "Living On A Prayer" alături de Jon Bon Jovi și Taylor Swift. Momentul poate fi urmărit în articol.

Publicat

pe

Prințul William cântând alături de Jon Bon Jovi și Taylor Swift
Prințul William cântând alături de Jon Bon Jovi și Taylor Swift

The Centrepoint Winter Whites Gala, evenimentul caritabil aflat sub patronajul prințului William al Marii Britanii, a găzduit anul acesta la Palatul Kensington aproximativ 200 de invitați. Gala este organizată cu scopul de a strânge fonduri pentru tinerii fără adăpost, în acest scop prețurile biletelor fiind ceva mai piperate, permițând accesul doar celor cu un anume statut.

Anul acesta însă, pentru cele 500 de lire plătite la intrare, invitații s-au putut bucura nu doar de splendoarea unui eveniment cu ținută regală, ci și de un moment surpriză. Prințul William a urcat pe scenă alături de Jon Bon Jovi și Taylor Swift pentru a interpreta piesa "Living On A Prayer".

Prințul William, Bon Jovi, Taylor Swift - "Living On A Prayer"

După încheierea evenimentului, Taylor Swift a declarat pentru jurnaliștii britanici că a fost încântată să participe la această gală, mărturisind că prințul William i s-a părut "cool" și "foarte hazliu".

"Totul a fost plin de magie. Au fost luminițe și zăpadă artificială căzând din cer. A fost pur și simplu superb. Mă simt norocoasă că am putut participa. Cred că este pentru prima oară când am avut ocazia de a concerta într-un palat", a povestit Taylor Swift.

La evenimentul de la Palatul Kensington au participat și actorul britanic Benedict Cumberbatch, rapper-ul Tinie Tempah și James Blunt.

Rămâi alături de noi, abonează-te la newsletterul cu știri și evenimente!

Lifestyle

Taylor Swift se căsătorește vineri la Madison Square Garden, spun surse interne

La aproape un an de la logodnă, Taylor Swift și fotbalistul american Travis Kelce vor ajunge în fața altarului. Deși data de 3 iulie și locația nu au fost încă confirmate de cei doi, CNN și ABC au găsit destule indicii în direcția unei nunți cu o mie de invitați la Madison Square Garden din New York.

Publicat

pe

Taylor Swift și Travis Kelce
Taylor Swift și Travis Kelce │ FOTO: capturi YouTube

Pe măsură ce se apropie mult speculata nuntă a lui Taylor Swift și Travis Kelce, pregătirile din jurul Madison Square Garden devin din ce în ce mai vizibile. CNN și ABC au raportat că celebrul cuplu ar urma să organizeze un eveniment de repetiție astăzi, 2 iulie, urmat de o festivitate mai mare pe 3 iulie, care ar putea dura până la ora 4 dimineața și ar avea aproximativ 1.000 de invitați. Momentan, Nici Swift, nici Kelce nu și-au confirmat public planurile.

Principalul motiv pentru care artista ar fi ales această locație este nivelul ridicat de securitate. Andrea Davis, președinte și CEO al The Resiliency Initiative, a petrecut 25 de ani planificând răspunsuri de urgență și gestionarea crizelor pentru organizații precum Disney, Cupa Mondială FIFA și petrecerea de Revelion din Times Square.

"Madison Square Garden este un loc cunoscut pentru protocolul lor de securitate. Este de top. Când am auzit că evenimentul e în interior, și mai ales la Madison, m-am gândit: "Ah, asta elimină toate problemele de securitate"", a declarat Andrea Davis.

Arena de la Madison are, de asemenea, personal cu experiență și proceduri bine stabilite pentru protejarea oaspeților de profil înalt. Furnizorii și angajații sunt obișnuiți cu acorduri stricte de confidențialitate.

Ce vedete se zvonește că ar fi invitate la nunta lui Taylor Swift

Ed Sheeran, care ar putea fi un posibil performer la nuntă, a fost văzut la restaurantul BuonaSera on the Lake, la aproximativ 3 ore de mers cu mașina de New York. Tot la o pizzerie ar fi fost zărită și Sabrina Carpenter. Un fan a împărtășit o poză cu ea la Emmett's on Grove din New York.

Nu se cunosc încă detalii despre ceilalți invitați. Cu toate acestea, Suki Waterhouse, Selena Gomez, surorile Haim, Zoë Kravitz, Emma Stone, Gigi Hadid și Jack Antonoff se numără, cel mai probabil, printre participanți. Cu toții fac parte din cercul apropiat al artistei.

Citește în continuare

Industria muzicala

Jon Bon Jovi s-a recuperat complet după operația la corzile vocale: "Am avut răbdare, nu mi-am pierdut niciodată încrederea"

Jon Bon Jovi se pregătește să revină în fața publicului odată cu turneul "Forever", marcând astfel finalul unei perioade dificile în care sănătatea i-a pus cariera muzicală sub semnul întrebării.

Publicat

pe

Jon Bon Jovi în interviul pentru People
Jon Bon Jovi în interviul pentru People │ FOTO: captură YouTube

Într-un interviu recent pentru publicația People, Bon Jovi a dezvăluit că, după încheierea turneului din 2022, a fost nevoit să treacă printr-o intervenție de medializare a corzilor vocale, menită să trateze deteriorarea uneia dintre corzi. Artistul a explicat că diagnosticul a fost neașteptat, mai ales pentru că nu considera că și-ar fi suprasolicitat vocea de-a lungul carierei.

"Nu am făcut nimic care să îmi afecteze corzile vocale și nu am avut excese. Sunt un vocalist antrenat și am tratat mereu această meserie cu seriozitate."

El a mărturisit că a fost surprins când medicii i-au explicat că una dintre corzile vocale era în proces de atrofie. Deși intervenția a fost reușită, recuperarea a durat mai mult decât anticipase. Timp de mai mulți ani, artistul a lucrat constant cu specialiști și și-a antrenat vocea pentru a se prezenta așa cum se cuvine pe scenă.

Jon Bon Jovi: "Mi-am revenit complet. Mă simt grozav! Avem deja peste 50 de piese pregătite pentru scenă, gata de concert"

Muzicianul a detaliat procesul anevoios de recuperare:

"Am avut răbdare, nu mi-am pierdut niciodată încrederea și, deși procesul a fost lent, progresul a fost constant. [...] Au trecut patru ani de când am urcat ultima dată pe marile scene, dar mi-am revenit complet. Mă simt grozav! Avem deja peste 50 de piese pregătite pentru scenă, gata de concert. La show-urile mele obișnuiesc să schimb destul de mult structura setlistului și a producției, iar noi am repetat suficient. În momentul de față, nu ne mai rămâne decât să așteptăm să urcăm pe scenă."

Jon Bon Jovi, despre colegii de trupă: "Niciunul dintre ei nu s-a îndoit vreodată"

Bon Jovi a subliniat și sprijinul primit din partea colegilor de trupă, despre care spune că au rămas alături de el în toată perioada de recuperare și nu au luat în calcul retragerea sau alte proiecte.

"[...] Am fost nevoit să trec printr-o nouă transformare profundă, să las în urmă o versiune a mea pentru a deveni un alt om. Și, pe măsură ce traversam această schimbare, mi-am dat seama că cei mai apropiați oameni din viața mea erau cei care se aflau alături de mine pe scenă.

Niciunul dintre ei nu s-a îndoit vreodată. Niciunul nu și-a căutat alt drum, nu s-a gândit să se retragă. Iar sacrificiile pe care fiecare dintre ei le-a făcut pentru a-mi fi alături în această perioadă înseamnă enorm pentru mine."

Turneul "Forever" celebrează albumul cu același nume, lansat de trupa Bon Jovi în vara lui 2024. Va debuta pe 7 iulie, cu o serie de nouă concerte la Madison Square Garden din New York, urmând apoi show-uri în Anglia și Irlanda. Artistul spune că revenirea nu înseamnă căutarea perfecțiunii, ci a unei conexiuni autentice cu publicul.

"Nu este vorba despre perfecțiune. Este vorba despre excelență. Există ceva aproape spiritual în legătura dintre trupă și public, iar asta este ceea ce am încercat să recâștig."

În același interviu, Bon Jovi a vorbit despre rolul de bunic, căsătoria de 37 de ani cu Dorothea și bucuriile simple ale vieții.

VIDEO: Interviu Jon Bon Jovi pentru People

Citește în continuare

Muzică și film

AUDIO: Taylor Swift a compus melodia "I Knew It, I Knew You" pentru filmul "Toy Story 5"

Taylor Swift își extinde portofoliul artistic cu "I Knew It, I Knew You", o piesă originală, scrisă pentru coloana sonoră a filmului "Toy Story 5". Detalii pe larg în articol.

Publicat

pe

Artwork Taylor Swift - I Knew It, I Knew You
Artwork Taylor Swift - I Knew It, I Knew You │ FOTO: www.taylorswift.com

Cântecul a fost scris și produs de Swift împreună cu vechiul său colaborator, Jack Antonoff, și este marcat de influențe country, amintind de primele etape din cariera artistei. De asemenea, piesa este inspirată în special de Jessie, îndrăgitul personaj-cowgirl din franciză. Este disponibilă pe toate serviciile de streaming muzical și a putut fi achiziționată și în format fizic (vinil Jessie's Hat și vinil Jessie's Sheriff Badge), dar stocurile au fost epuizate rapid.

În mesajul prin care a făcut anunțul, Taylor a declarat că a visat dintotdeauna să scrie muzică pentru personajele din universul "Toy Story", pe care le urmărește încă din copilărie. Artista a povestit că a văzut o avanpremieră a filmului și a compus piesa imediat după proiecție, inspirată de poveste și de personajele sale.

"I Knew It, I Knew You" are toate șansele să devină una dintre cele mai importante asocieri muzicale ale francizei de la cântecele compuse de Randy Newman pentru filmele anterioare, și să ocupe un loc special în inimile fanilor "Toy Story", așa cum au făcut deja piese precum "You've Got a Friend in Me" sau "When She Loved Me".

Taylor Swift nu este la prima incursiunea în lumea muzicii de fim. Anterior, ea a compus piese pentru filme ca "Crawdads Sing", "Fifty Shades Darker", "The Hunger Games", "Valentine's Day" sau "Hannah Montana: The Movie".

"Toy Story" este unul dintre cele mai importante și influente proiecte din istoria animației. Lansat în 1995, "Toy Story" a fost primul lungmetraj realizat integral pe calculator. În centrul poveștii se află cowboy-ul Woody și astronautul Buzz Lightyear, doi eroi care pornesc de la o rivalitate comică și ajung să dezvolte una dintre cele mai îndrăgite prietenii din cultura pop.

Noul film din serie, "Toy Story 5", aduce o provocare complet nouă pentru Woody, Buzz și restul personajelor: tehnologia. Pelicula este descrisă prin sintagma "Toy meets Tech", iar conflictul principal pornește de la faptul că micuții sunt din ce în ce mai atrași de ecrane și dispozitive electronice decât de jucăriile tradiționale.

AUDIO: Taylor Swift - I Knew It, I Knew You

Citește în continuare

Trending