Urmărește-ne în Social Media

Lifestyle

Pink susține că fiica sa de 2 ani vrea de Crăciun "o mică clădire"

Pink a dezvăluit fanilor lista de dorințe a fiicei sale pentru Crăciun. Conform artistei pop, Willow, în vârstă de doi ani, ar dori să primească de la moșul "o mică clădire".

Publicat

pe

Pink și fiica sa, Willow │ FOTO: www.news.com.au

PinkCarey Hart și fiica lor de doi ani, Willow, sunt pentru mulți un exemplu de familie unită și fericită. Cei trei și-au petrecut ultimele luni împreună, deși Pink a trebuit să colinde zeci de orașe pentru a promova albumul "The Truth About Love". Artista pop și-a luat soțul și copilul în turneu, mărturisind presei că este extrem de încântată de faptul că îi poate avea aproape indiferent unde ar călători.

"Suntem o echipă completă. Mergem peste tot în lume și suntem împreună în fiecare zi. Mi se pare genial", povestea Pink cu ceva timp în urmă.

Deși turneul nu s-a încheiat, pregătirile pentru perioada sărbătorilor au început deja. Spre amuzamentul lui Pink, fiica sa de doi ani i-a spus recent că își dorește ca de Crăciun să primească "o mică clădire", lista continuând.

"Tocmai am fost informată de fiica mea de doi ani că de Crăciun ar dori să primească o mică clădire, un lac, un deal și o mașină. A, și pastramă de curcan", a anunțat Pink pe Twitter.

Pink a fost denumită "Femeia anului 2013" de către publicația Billboard. Distincția marchează vânzările ultimului album al artistei pop, "The Truth About Love", precum și evoluția în topuri a single-urilor lansate, difuzările pe posturile de radio și biletele vândute în cadrul turneului său mondial. Premiul îi va fi înmânat în cadrul evenimentului Women in Music, ce va avea loc pe 10 decembrie în New York.

Pink - "True Love" feat. Lily Allen (Cooper)

Comentează

Trending