Urmărește-ne în Social Media

Concerte & turnee

Kings On Ice - Gală Olimpică de excepție în luna aprilie la București

După anularea ediției aniversare, programată pe 30 martie 2013, spectacolul Kings On Ice revine în 2014 și se va desfășura pe 5 aprilie la Sala Polivalentă din București.

Publicat

pe

Kings On Ice la București, 2012

După anularea ediției aniversare, programată pe 30 martie 2013, spectacolul Kings On Ice revine și se va desfășura pe 5 aprilie 2014 la Sala Polivalentă din București. Evenimentul va fi unul special și va aduce pe gheață cei mai cunoscuți campioni ai patinajului mondial. Alaturi de campionii olimpici, mondiali si europeni en-titre, in capitala se va afla nimeni altul decat "regele ghetii", Evgeni Plushenko, care va prezenta, in premiera pentru publicul din Romania, o compilatie a celor mai bune momente de patinaj din cariera. Cireașa de pe tort a spectacolului va fi, evident, duetul dintre Plushenko și talentatul violonist Edvin Marton care vine cu celebra sa vioară Stradivarius.

"Voi prezenta un program special si unic creionat in jurul unei idei nemaiintalnite in patinajul artistic. Spectacolul va fi o antologie a celor mai bune momente din cariera unde fiecare spectator va regasi un Plushenko preferat, fie cel din Scheherazade, Nijinsky, The Godfather, Tosca Fantasy sau Tango Roxanne", a declarat patinatorul rus.

Bilete spectacol Kings On Ice la Sala Polivalentă:

Biletele sunt disponibile in reteaua magazinelor Diverta, magazinul Muzica, libraria Mihai Eminescu, la casa de bilete a Salii Palatului si online, pe myticket.ro, la preturi cuprinse intre 120 si 400 lei.

Considerat a fi unul dintre cele mai spectaculoase evenimente de acest gen din lume si unul dintre show-urile preferate ale publicului roman, gala Kings On Ice va oferi spectatorilor un regal de patinaj artistic incununat de numere spectaculoase pe gheata, interpretari emotionante si elemente acrobatice periculoase, dar si oportunitatea de a vedea live, numere de patinaj castigatoare din cadrul unora dintre cele mai importante competitii sportive ale lumii precum Jocurile Olimpice de Iarna 2014.

"Dupa un an de pauza, suntem extrem de incantati sa anuntam sosirea in Romania a elitelor patinajului artistic mondial, intr-un spectacol intens si emotionant ce nu trebuie ratat. Ne bucuram ca putem continua traditia iubitelor show-uri Kings On Ice in Romania si ca putem oferi publicului sansa de a participa la evenimente sportive de o asemenea valoare", a declarat Raluca Popescu, Director General Amphitrion.

O traditie inaugurata in 2007, Kings On Ice a adus in premiera in fata publicului din Romania cele mai cunoscute si premiate nume ale patinajului mondial, in frunte cu indragitul campion olimpic Evgeni Plushenko, seria spectacolelor Kings On Ice urmand a culmina anul viitor cu o Gala Olimpica de exceptie.

Trending