Urmărește-ne în Social Media

JOINewArtist

Gentlemen, în sensul artistic al cuvântului - VIDEO

Pentru cei care nu i-au ascultat niciodată pe contemporanii Arctic Monkeys, sound-ul Gentlemen va părea oricum prea bun pentru a nu semăna cu al altei trupe cu etate. Această observație este inerent și o apreciere, abilitatea unei formații noi de a avea piese cu greutate încă din primele luni de existență fiind un real atu, indiferent de inevitabilele comparații. Genlemen, prin titulatură doresc să sugereze că muzica lor vorbește de la sine iar prima impresie trebuie formată individual, și nu printr-un nume de trupă pompos. Nu că Gentlemen nu ar fi pretențios, dar cel puțin nu oferă cea mai detaliată descriere a muzicii lor.

Publicat

pe

Gentlemen
Gentlemen │ FOTO: www.roomsmagazine.com

Cu rădăcini în UK, Italia și Australia, Paul Housden (voce), Edward Housden (voce), Philip Brillo (chitară), Simon Shields (bass) și Geno Carrapetta (tobe) s-au regăsit în formula Gentlemen în 2012. Stilul muzical abordat mizează pe melodicitate, influențele venind, conform membrilor trupei, de la Eno, Bolan, Bowie, George Duke și ELO & Wagner. După cum am menționat și mai devreme, muzica lor amintește în opinia noastră și de Arctic Monkeys, atât din perspectiva instrumentalului, cât și a timbrelor celor doi soliști. Desigur, tonul este ceva mai psihedelic, dar similitudinile sunt observabile, în special pe piesa "Late Nacht".

Într-un interviu acordat publicației RoomsMagazine.com, bateristul Geno mărturisea că Gentlemen este un proiect pe care și l-au dorit de ceva vreme toți cei din formula actuală.

"Am lucrat împreună încă de când făceam parte din alte trupe. Am avut fantezii în privința acestei combinații magice de membri și din fericire visul a devenit realitate."

Gentlemen - "Late Nacht" (official video)

Revista The Fly, considerată numărul 1 în Marea Britanie, a pus trupa Gentlemen în fruntea unui top al noilor artiști cu potențial, Greenman.net apreciind că formația reîmprospătează sound-ul vintage.

Despre procesul de compunere a pieselor, ce recent au intrat în setlistul primului lor EP, "Night Reels I", toboșarul povestește că nu există o anume etică a muncii.

"Nu există reguli interne în Gentlemen. Unele piese sunt dezvoltate împreună, în sânul trupei, altele sunt deja gata înainte de a fi prezentate formației. Sunt și melodii care pornesc din sesiuni de improvizații și acelea sunt de obicei cele cu adevărat magice."

Pasiunea pentru muzică, ce se află în topul tuturor membrilor Gentlemen, este completată de activități conexe, mai mult sau mai puțin artistice.

"Muzica pare să fie cea mai mare pasiune pentru Gents (membrii Gentlemen), deși într-adevăr, împărtășim și dragostea pentru filme, artă, natură și... badminton"

Gentlemen - "Sailor" (Of The Cosmic Ark)

Rămâi alături de noi, abonează-te la newsletterul cu știri și evenimente!

Muzică nouă

AUDIO: Arctic Monkeys a lansat piesa "Opening Night" în scop caritabil

După un hiatus de aproape patru ani, Arctic Monkeys s-a întors în forță cu muzică nouă, marcând nu doar revenirea sa artistică, ci și un gest de solidaritate. "Opening Night" nu e doar un cadou pentru fani, ci și un act de susținere: piesa a fost lansată în scop caritabil, în sprijinul War Child, organizație internațională dedicată protejării copiilor afectați de război și conflicte armate.

Publicat

pe

Arctic Monkeys la Summer Well 2022 pe 13 august 2022 │ FOTO: Ionut Paraschiv / InfoMusic.ro

"Opening Night" este extrasă de pe albumul "HELP(2)", o continuare a albumului "Help" din 1995 a fundației War Child. Acel material care a reunit artiști de top (Radiohead, Blur, Sinead O'Connor și Smokin' Mojo Filters - un supergrup format din Paul McCartney, Noel Gallagher și Paul Weller) pentru a strânge 1,2 milioane de lire sterline pentru copiii afectați de conflicte.

Noul album înglobează nume la fel de mari: Beth Gibbons de la Portishead, Damon Albarn și Graham Coxon de la Blur, Pulp, Beck și Depeche Mode, precum și muzicieni tineri de succes ca Olivia Rodrigo, Fontaines DC, Cameron Winter, Wet Leg sau Sampha. "HELP(2)" a fost înregistrat la celebrele studiouri Abbey Road, pe parcursul unei săptămâni din luna noiembrie a anului trecut. Albumul urmează să fie lansat integral pe 6 martie, iar toate încasările generate vor fi direcționate către War Child.

Pe lângă muzicieni, în proiect s-a implicat și Jonathan Glazer, regizor nominalizat la Oscar. Acesta a lucrat cu copii din zonele de război din Ucraina, Gaza, Yemen și Sudan pentru a crea o serie de filme, dar și pentru a documenta procesul creativ al albumului "HELP(2)".

War Child este o organizație umanitară internațională care oferă sprijin copiilor și familiilor ale căror vieți au fost devastate de război și conflicte armate. Înființată în 1993, War Child lucrează în zone afectate de violență pentru a oferi protecție, educație, suport psihosocial și oportunități de reconstrucție a vieții, de la programe școlare și ateliere terapeutice, până la sprijin pentru familii și comunități. Organizația își propune nu doar să ajute copiii să supraviețuiască crizelor, ci să le ofere un cadru în care să poată recâștiga încrederea, demnitatea și speranța într-un viitor normal.

AUDIO: Arctic Monkeys - Opening Night

TRACKLIST "HELP(2)":

  1. Arctic Monkeys - Opening Night
  2. Damon Albarn, Grian Chatten & Kae Tempest - Flags
  3. Black Country, New Road - Strangers
  4. The Last Dinner Party - Let's do it again!
  5. Beth Gibbons - Sunday Morning
  6. Arooj Aftab & Beck - Lilac Wine
  7. King Krule - The 343 Loop
  8. Depeche Mode - Universal Soldier
  9. Ezra Collective & Greentea Peng - Helicopters
  10. Arlo Parks - Nothing I Could Hide
  11. English Teacher & Graham Coxon - Parasite
  12. Beabadoobee - Say Yes
  13. Big Thief - Relive, Redie
  14. Fontaines D.C. - Black Boys on Mopeds
  15. Cameron Winter - Warning
  16. Young Fathers - Don’t Fight the Young
  17. Pulp - Begging for Change
  18. Sampha - Naboo
  19. Wet Leg - Obvious
  20. Foals - When the War is Finally Done
  21. Bat For Lashes - Carried my girl
  22. Anna Calvi, Ellie Rowsell, Nilüfer Yanya & Dove Ellis - Sunday Light
  23. Olivia Rodrigo - The Book of Love
Citește în continuare

Trending