Urmărește-ne în Social Media

Emisiuni radio-tv

Eurovision 2014, o nouă ediție la care participarea României este incertă

Participarea României la Eurovision 2014 întâmpină aceleași dificultăți ca și la edițiile din ultimii ani. Fondurile necesare pentru acest concurs sunt din nou prea ridicate în raport cu posibilitățile financiare ale Televiziunii Române. Înscrierea la Eurovision se ridică la 130.000 de euro, la această taxă de participare adăugându-se costurile organizării Selecției Naționale și a deplasării în Danemarca.

Publicat

pe

Eurovision 2014 va avea loc în Copenhaga, Danemarca
Eurovision 2014 va avea loc în Copenhaga, Danemarca

România ar putea rata participarea la Eurovision 2014 din lipsă de fonduri. Ca și la edițiile din anii precedenți, costurile implicate sunt un real inconvenient pentru organizatori. Deși momentan neparticiparea României la concursul de anul viitor nu a fost confirmată, zvonul a pornit chiar de la șeful delegației, Dan Manoliu. Acesta susține că deși fondurile sunt insuficiente, soarta concursului se află încă în discuții. Conducerea Televiziunii Române va lua o decizie în curând, cel mai probabil până la sfârșitul lunii noiembrie.

În timp ce în România se vorbește despre faptul că nu există fonduri pentru ca țara noastră să participe la Eurovision 2014, Ovi, ce s-a clasat pe locul 3 la ediția din 2010, lucrează la piesa în care are încredere că ar putea câștiga locul întâi la competiția europeană de anul viitor.

"Personal, sunt siderat de ceea ce s-a decis! Nu pot să cred că nu se găsesc bani pentru a participa la o astfel de competiție, foarte importantă de altfel pentru imaginea României. Din ce știu eu, în fiecare an se speculează acest lucru, ba se face, ba nu, dar întotdeauna s-a luat o decizie pe ultima sută de metri.. Ar fi o rușine să nu găsim resurse financiare pentru un astfel de eveniment. Din contră, eu sper că dacă voi reuși să reprezint țara mea, încă o dată, la Eurovisionul din 2014, va exista buget chiar și pentru a organiza concursul la noi, în 2015. România are nevoie și de investiții de imagine de acest fel. Până una alta, am o săptămână încărcată în Oslo unde, alături de un team de producători, cu nume de marca în competiția EV, lucrăm să terminăm noua piesă a mea."

Recent, Eurovision a anunțat schimbări de regulament. Acestea vin pe fondul unor acuzații de luare de mită și vor să aducă o transparență și mai mare competiției. Pentru mai multe detalii despre acest subiect puteți consulta un articol anterior.

Finala Eurovision 2014 va avea loc pe data de 10 mai la Copenhaga, în Danemarca. Semifinalele concursului se vor desfășura pe 6 mai, respectiv 8 mai, la arena B&W Hallerne. Sloganul celei de-a 59-a ediții a competiției este "Join Us". Țările ce vor fi reprezentate în cadrul competiției de anul viitor vor fi anunțate la începutul lunii ianuarie.

Finala Eurovision 2013 a avut loc în Malmö, Suedia, şi a fost câştigată de Emmelie de Forest cu piesa "Only Teardrops". Pe următoarele două poziţii s-au clasat Azerbaidjan şi Ucraina. Cezar Ouatu, reprezentantul României, a participat cu piesa "It’s My Life" şi a ocupat poziția a 13-a. Pentru mai multe detalii despre finala Eurovision 2013 puteți citi un articol anterior.

Emmelie de Forest - Only Teardrops - Piesa câștigătoare a ediției Eurovision 2013

Comentează

Trending