Înainte de lansarea noului său disc, Smiley oferă fanilor săi un preview al single-ului "Acasă". Piesa vorbește despre statutul de artist și omul din spatele imaginii promovate - un om simplu, cu o poveste mai mult sau mai puțin comună, care încearcă să se autodepășească, fără a uita însă de unde a plecat.
"Pot spune că sunt doar un om / Că povestea mea-i ca toate celelalte / M-am născut, trăiesc și-o să mor / Și voi fi judecat după fapte (...) Vreau să cânt, să visez și să râd / Să nu uit să mă joc câteodată / Și-atunci când în lume voi pleca / Să nu uit să mă-ntorc acasă", spune Smiley în versurile piesei "Acasă".
Smiley este unul dintre cei mai apreciați artiști din România. Cântăreț, compozitor, producător, prezentator TV și actor, Smiley și-a câștigat primii fani alături de membrii trupei Simplu, unde a activat ca solist. În perioada 2002 - 2006 lansează alături de colegii din Simplu albumele "Oare știi" (2002), "Zece" (2004), "RMX Simplu" (2006), "Simplu Best Of" (2006), "Oficial îmi merge bine" (2006), toate primind discul de aur. În 2008 apare primul său album solo, "În lipsa mea", recompensat cu premiul "Best album" la Romanian Music Awards. A urmat apoi albumul "Plec pe Marte", ce a inclus hiturile: "Plec pe Marte", "Love is for free" și "Dream girl". În 2012 lansează single-ul "Dead man walking", un nou succes pe piața muzicală românească, Smiley devenind cel mai difuzat artist pe posturile de radio și TV din țară. Anul trecut, Smiley a câștigat premiile pentru "Best Producer" și "Best Website", la gala Romanian Music Awards de la Craiova.
Single-ul "Acasă" este extras de pe albumul cu același nume, ce va fi lansat pe 23 octombrie 2013. Evenimentul va fi marcat de un concert la Sala Palatului cu multe momente speciale și invitați surpriză.






















































