Urmărește-ne în Social Media

Concerte & turnee

Grimus, prima trupă românească invitată la festivalul Waves Vienna

Grimus va cânta în acest weekend la festivalul Waves Vienna, ce are loc în perioada 3-6 octombrie, în capitala Austriei. Clujenii marchează prima apariție a unei trupe românești la acest festival, concertul lor urmând să aibă loc sâmbătă, 5 octombrie, începând cu ora 22:45.

Publicat

pe

Grimus │ FOTO: Eduard Breaban

Waves Vienna este un important festival de tip show-case ce are loc din 2011, fiind o platformă live ce oferă șansa mai multor trupe aflate la început de drum să se afirme pe plan internațional. Printre participanții din anii precedenți se numără Jamie Woon, Totally Enormous Extinct Dinosaurs sau When Saints Go Machine. Pe parcursul celor patru zile de festival, în mai multe săli de spectacole sau cluburi din Viena, au loc concomitent concerte ale trupelor din întreaga lume ce au fost invitate să ia parte la acest eveniment muzical.

Show-ul pe care Grimus îl va susține sâmbătă seara va avea loc în clubul Flex, unul dintre cele mai renumite din Viena, aici concertând, de-a lungul vremii, artiști precum Arcade Fire, Pendulum sau Pete Doherty.

Pentru fanii de acasă, Grimus mai are o surpriză: trupa a fost confirmată pentru a deschide show-ul pe care britanicii de la Hurts îl vor susține vineri, 11 octombrie, la Romexpo, București.

Și tot în această lună clujenii lansează și videoclipul celui de-al doilea single de pe următorul lor album, "Emergence". "High", clip în care rolul principal îl deține Laura Cosoi, va avea premiera la mijlocul lunii octombrie.

După o vară încărcată, în care clujenii de la Grimus au bifat apariții la cele mai importante festivaluri românești (B’estfest, Peninsula etc), dar și prezența în line-up-ul unui festival internațional important precum Arezzo Wave – Italia, trupa s-a bucurat de aprecierea realizatorilor filmului "Love Building". Piesa "In Your Eyes" a fost aleasă să facă parte din soundtrack-ul peliculei regizate de Iulia Rugină. Filmul a avut premiera în cinematografe pe 13 septembrie.

Grimus - "In Your Eyes"

Rămâi alături de noi, abonează-te la newsletterul cu știri și evenimente!

Apasă pe eveniment pentru informații suplimentare:

Hurts
Concerte vineri, 11 octombrie 2013

Hurts

Loc
Romexpo

Concerte & turnee

Grimus și Bob Ramanka sunt invitații speciali ai concertului om la lună de la Arenele Romane

Show-ul om la lună de la Arenele Romane din vara acestui an se conturează frumos, cu Grimus și Bob Ramanka confirmați ca invitați pe scenă. Mai multe detalii și informații despre bilete găsești în articol.

Publicat

pe

Grimus / Bob Ramanka
Grimus / Bob Ramanka │ FOTO: capturi YouTube

La aproape șapte ani distanță de la primul concert full band, pe 3 iulie 2026, la Arenele Romane din București, om la lună promite să pună în scenă un show complet, cel mai mare și mai important din existența sa de până acum, intitulat "NOI, VOI, NOI TOȚI - NOI SUNTEM OM LA LUNĂ".

om la lună este una dintre cele mai importante prezențe ale scenei rock autohtone, extrem de iubită pentru mesajul autentic și încărcat de vulnerabilitate, dar și pentru sinceritatea fiecărei apariții. om la lună se bucură la momentul actual de o comunitate de fani devotați care îi urmează peste tot, transformând fiecare apariție într-o experiență memorabilă.

Doru Pușcașu, solist om la lună: "Acest concert este o etapă firească a evoluției noastre"

om la lună a gândit un eveniment care să celebreze dragostea pentru muzică și bucuria de a fi alături de ascultătorii săi:

"Am învățat că nu trebuie să așteptăm momente <<speciale>> pentru a celebra ceea ce iubim. Acest concert este o etapă firească a evoluției noastre. Ne dorim un spațiu în care să încapă toate cântecele și toți oamenii care ne-au fost alături. Singura rațiune a acestui eveniment este bucuria pură de a fi împreună: noi, voi, noi toți."

Grimus și Bob Ramanka completează experiența muzicală de la Arenele Romane

Cu o carieră impresionantă de peste 20 de ani, clujenii de la Grimus sunt o emblemă a rock-ului alternativ românesc. Cu șase albume la activ și un palmares care include deschiderea concertelor pentru legende precum Queen, Red Hot Chili Peppers sau Placebo, Grimus aduc la Arene un sound rafinat și energia debordantă a unei trupe cu rezonanță internațională.

Cu fiecare concert, Grimus reușește să captiveze publicul printr-o prestație sinceră, elegantă și vibrantă, reflectând energia și diversitatea compozițiilor lor, care variază de la momente antrenante și dinamice la piese profunde și pline de semnificație.

Bob Ramanka, alter ego-ul muzical al lui Bogdan Cotîrță Gruicin (Melting Dice, Muzicon), propune o fuziune fascinantă de electronică, trip-hop și spoken word. În așteptarea noului album "Imperfect" (ce urmează a fi lansat în 2026), proiectul său oferă o incursiune cinematică și minimalistă, unde sunetul și versul se contopesc organic.

Prețuri bilete concert om la lună la Arenele Romane

  • Biletele de acces sunt disponibile online, la prețul de 135 lei (presale) și 69 lei (reducere pentru elevi și studenți). Pentru mai multe detalii despre bilete și modalitatea de achiziționare, accesează agenda InfoMusic.
Citește în continuare

Trending