Urmărește-ne în Social Media

Lifestyle

Cristi Minculescu e un produs al formației Iris, susține Nelu Dumitescu

Toboșarul Iris, Nelu Dumitrescu, și Rafael, nou solist vocal al trupei, au fost miercuri invitații lui Cristian Hrubaru în studioul Rock FM. Cei doi au vorbit despre cum a ajuns Rafael în echipa Iris și despre noul album al grupului, precum și despre rolul lui Cristi Minculescu în trupa care l-a consacrat.

Publicat

pe

Nelu Dumitrescu și Rafel alături de Cristi Hrubaru

"De ce Rafael și nu altcineva?", a fost prima întrebare pe care Cristian Hrubaru i-a adresat-o lui Nelu Dumitrescu. "Ai pus întrebarea de parcă l-am ținut undeva ascuns", i-a replicat Dumitrescu, mărturisind că internetul a fost cel care i-a ghidat pașii către Rafael.

"A fost ceva în el. L-am văzut pe internet. Am intrat pe pagina lui fără să vreau, am zis hai să văd ce se mai întâmplă prin țară, ce soliști vocali există în țară, pentru că mi-am dat seama de anul trecut, din decembrie, că e ceva care scârțâie cu Toni. L-am văzut pe Rafael și mi-a plăcut mult, dar nu știu de ce. Avea el ceva în jurul lui, o aură".

Din perspectiva lui Rafael, propunerea de a face parte din Iris l-a măgulit, conștientizând totodată că este o responsabilitate enormă pe umerii săi.

"Am înțeles foarte clar că Iris este o comoară națională. Responsabilitatea este imensă. Eu am fost și sunt fanul lor. Pentru mine este un vis. În primele luni cântam pe scenă, mai închideam ochii, îi deschideam și vedeam că totuși e real ce se întâmplă. Am avut o pasiune pentru această trupă din copilărie."

Cei doi invitați au declarat că lucrează la un nou album, care ar putea fi înregistrat în luna februarie a anului viitor, urmând a fi lansat la sfârșitul lui 2014. Inevitabil, în cadrul interviului a fost abordat și subiectul despărțirii lui Cristi Minculescu de trupa Iris.

"N-aș vrea să intru în această zonă un pic mai sensibilă. Aș vrea mai mult să vorbesc cu fapte. Din fericire, trupa Iris a mers mai departe cu oricine a fost în față. O formație rock nu înseamnă doar solistul vocal, n-a însemnat niciodată doar solistul vocal. Au mai fost soliști la Iris. Îi iubesc pe toți, îi respect pe toți și pentru ce au făcut, și pentru munca pe care au lăsat-o, sacrificiul lor, sufletul pe care l-au pus aici. Este o onoare pentru mine să le duc munca mai departe și îi iubesc pe toți", a declarat Rafael.

Iris – "Inocenţa Ta" (cu Rafael la voce)

"Crezi că ți se va da voie să-ți bagi coada în compozițiile Iris? Să vii cu o compoziție semnată Rafael?", a întrebat Cristian Hrubaru.

"Deja mă implic în noile piese Iris. E o atmosferă extraordinară. E o familie adevărată. Ei sunt ca niște copii mari, i-am descoperit abia după ce am venit lângă ei. Îi doresc foarte multă sănătate lui Cristi Minculescu. Știu că trece, din păcate, iar printr-o perioadă puțin mai delicată. Am înțeles că urmează o nouă intervenție chirurgicală. Mă și rog pentru el, îi doresc tot binele din lume. Mă bucur că acum are posibilitatea să-și trăiască visul de a avea și o carieră solo. A fost visul lui, din câte mi-au povestit ei."

Cristi Minculescu a intervenit din nou în discuție odată cu ipoteza unui concert aniversar. Într-un interviu acordat anterior de către Minculescu, acesta susținea că va fi de acord să participe oricând la un concert Iris de amploare. În legătură cu acest subiect, Nelu Dumitrescu a avut de făcut câteva adăugiri, deși a subliniat faptul că l-ar chema pe Cristi oricând să cânte alături de Iris.

"Unul dintre motivele pentru care a plecat de la Iris a fost că s-a săturat de evenimentele acestea foarte mari. Sunt foarte greoaie, foarte greu de făcut și necesită finanțe. În general, noi banii pe care i-am găsit de la sponsori îi investeam în spectacole, nu se regăseau în buzunar la noi. Cristi e un produs al formației Iris. Întotdeauna a crezut că poate să facă ceva singur. Bineînțeles că poți să faci singur, dar trebuie să faci și proiect, să scoți albume. El zice că de asta a plecat. Noi l-am ținut în brațe, l-am oblojit, am avut grijă de el. Să nu mergem decât la anumite emisiuni. El era de acord să nu meargă la orice emisiune la TV. Ei, după ce a plecat de la noi a mers la orice emisiune la TV. A plecat de două ori până acum. Prima dată când a rămas în Flacăra și a venit Dan Bittman. Și a mai plecat odată în 1990 în Elveția, să cânte pe acolo. S-a întors după câteva luni. Noi aveam un solist vocal, un băiat extraordinar, care cânta în maniera lui Rafael, dar avea părinții în America și trebuia să plece în America. Și tocmai atunci a sunat Cristi. M-am văzut cu el la Izvor, la metrou. Două ore am stat în picioare: cântăm, nu cântăm, ce cântăm. Țin foarte mult la el, dar oamenii trebuie să înțeleagă că nu este vina mea. Nu l-a supărat nimeni, nu l-a deranjat nimeni. El a dorit. Să-i dea Dumnezeu sănătate!", a declarat Nelu Dumitrescu.

Ultimul concert al lui Cristi Minculescu alături de Iris

Rămâi alături de noi, abonează-te la newsletterul cu știri și evenimente!

Comentează

Concerte & turnee

Revelion 2026 în aer liber la Piața Alba Iulia: 3 Sud Est, IRIS, Spitalul de Urgență fac parte din program

3 Sud Est, IRIS, Spitalul de Urgență, Azur și Arsenium (ex-Ozone) vor urca pe scena din Piața Alba Iulia (Sectorul 3) în noaptea dintre ani, la singurul Revelion public din București. Găsești în articol mai multe detalii.

Publicat

pe

Cristi Minculescu alături de IRIS în concertul ROCKOLINDE de pe 22 decembrie 2015 │ FOTO: Ionut Paraschiv / InfoMusic.ro

Povestea târgului de Crăciun Winter Wonderland din Piața Alba Iulia din București continuă cu o veritabilă petrecere de Revelion. Organizatorii promit concerte live, show-uri multimedia, efecte speciale, lasere și un foc de artificii spectaculos. Spectacolul începe pe 31 decembrie, la ora 19:00, iar accesul este gratuit.

Program muzical Revelion 2026 în Piața Alba Iulia

  • 20:00 - 20:50 - Azur
  • 21:00 - 21:50 - 3 Sud Est
  • 22:00 - 22:50 - Spitalul de Urgență
  • 23:00 - 23:50 - Arsenium
  • 23:50 - 00:00 - IRIS
  • 00:00 - 00:10 - artificii, lasere și efecte speciale
  • 00:10 - 01:50 - IRIS

Mai multe despre artiștii care susțin concerte la Revelionul 2026 din Piața Alba Iulia

3 Sud Est

3 Sud Est este una dintre cele mai cunoscute și apreciate trupe de muzică pop din România, ce a cucerit publicul cu hit-uri precum "Amintirile", "De ziua ta" și "Jumătatea mea", dar și cu multe alte piese care i-au consacrat pe muzicieni de-a lungul timpului. 3 Sud Est a reușit să inspire și să încânte milioane de fani din întreaga lume și, până în prezent, trupa a susținut numeroase concerte atât în țară, cât și în Republica Moldova, Las Vegas, Los Angeles, Sacramento, Bruxelles, Londra, Frankfurt, Montreal, Toronto, New York, Detroit, Chicago și Atlanta.

IRIS

Cristi Minculescu (voce), Valter Popa (chitară solo) şi Doru Borobeică (bass) sunt unii dintre cei mai iubiți muzicieni români, cu o carieră încununată de succese. Vocea inconfundabilă și personalitatea electrizantă fac din Cristi Minculescu un simbol al muzicii românești. Minunata rebeliune a interpretărilor sale, starea de libertate transmisă atâtor generații, mesajul nealterat al muzicii sale sunt doar câteva ingrediente ale spiritului rock transmis de artist în 45 de ani de carieră.

Spitalul de Urgență

Spitalul de Urgență este un proiectul rock-etno înființat de Dan Helciug. În anul 2000, a lansat primul material, EP-ul "Trăiască Berea!" cu care au lovit din plin piața muzicală și au devenit cunoscuți. Un an mai târziu a lansat și primul album, intitulat "Să Cânte Muzica!", în același stil care i-a consacrat. Cele două single-uri -"Bici My Mother" și "Prietenii" au cunoscut același succes ca și piesa "Trăiască Berea" și se cântau la toate petrecerile. Câteva luni mai târziu, formația Spitalul De Urgență a prezentat un nou single "Ori La Bal Ori La Spital" , ca avanpremieră a albumului "Spitalomania". Au urmat discurile "Stupefiant", Alcool Rafinat", "FPS" sau "Bua Bua".

Azur

Azur este o formație de muzică de petrecere din România, înființată la Brăila. Este considerată prima formație care a tratat maneaua lăutărească (interpretată în anii 1970 de Romica Puceanu, Gabi Luncă, Victor Gore) în manieră pop, sub influența interpreților în vogă din țările balcanice ale blocului comunist. Dintre formațiile de gen, Azur a rămas una dintre preferatele publicului român, fapt confirmat de discografia foarte bogată cu peste 25 de albume.

Arsenium

Membru fondator al proiectului O-Zone, Arsenium a cucerit lumea alături de Dan Bălan și Radu Sîrbu, cu hituri precum "Dragostea din tei", "Despre tine" și "De ce plâng chitarele". În 2006, reprezentat Moldova la Eurovision cu piesa "Loca", iar în 2008 a lansat "Rumadai", single ce a ajuns în Top 100 în țări precum Germania și Austria. În 2014, artistul a reprezentat România în cadrul Vina del Mar Festival, cel mai important festival din America Latină și a câștigat premiul pentru "Best Performer". De-a lungul timpului, Arsenium a lansat piese precum "Love Me... Love Me", "Porque te amo", "Bella Bella" , "Bon ami" (alături de Mianna și Heren), dar și "O Zi" (alături de Holograf).

Citește în continuare

Trending