Urmărește-ne în Social Media

Concerte & turnee

Concertul BZN de la București: hituri, romantism și veselie

Pe 25 octombrie, Jan și Anny de la BZN au susținut la Sala Palatului din București un concert plin de hituri, romantism și veselie. Mii de oameni au venit să-i revadă pe cei ce formează cea mai populară trupă olandeză. Într-o formă de zile mari, cei doi artiști le-au cântat celor din public cele mai cunoscute hituri și i-au molipsit cu veselia lor.

Publicat

pe

BZN in concert la Sala Palatului pe 25 octombrie 2013 │ FOTO: Alin Crăciun

La câteva minute după ora 20:00 și-au făcut apariția pe scenă cei cinci instrumentiști ai trupei, însoțiți de trei backing vocals. În aplauzele publicului au urcat apoi pe scenă și cei doi artiști îndrăgiți ai anilor ’70-’80. Jan i-a întâmpinat pe cei din sală cu o urare în limba română: "De data asta, vrem să cădeți pe spate!"

Toată seara a fost presărată cu cadouri și flori, la un moment dat Jan afirmând: "Dupa câte flori primim, va fi nevoie de un avion special numai pentru ele, să le putem duce acasă!" Într-adevăr, erau flori peste tot: pe scenă, lângă instrumentiști, pe marginea scenei… Ce nu știa toată lumea este că un grup de fani înfocați au trimis la hotel în ziua sosirii artiștilor în capitală, două masini pline cu crizanteme. O parte din vasele legate cu fundițe, ce conțineau zeci de flori, au fost aduse chiar la concert și puse pe marginea scenei; un decor foarte potrivit pentru niște artiști atât de iubiți precum sunt cei doi olandezi.

BZN in concert la Sala Palatului pe 25 octombrie 2013

BZN in concert la Sala Palatului pe 25 octombrie 2013 │ FOTO: Alin Crăciun

Timp de aproape trei ore, BZN a cântat live și a dat dovadă de o energie surprinzătoare, țopăind și dansând pe scena din București. Olandezii au oferit un spectacol de excepție, presărat cu momente vesele dar și pline de romantism, în care fanii (tineri și în vârstă) au cântat cot la cot cu artiștii și s-au bucurat din plin de fiecare refren.

Spre sfârșitul concertului, Jan a făcut un anunț important: "În martie venim la Brașov și la Timișoara", publicul aplaudând extaziat. A urmat apoi o urare în limba română, citită de Jan cu intonație: "Vă urăm sănătate, bucurii și traditionalul La Mulți Ani!" După urarea serioasă, simțul umorului bine dezvoltat l-a obligat să continue cu o altfel de urare: "Și la anul când venim, tot aici să vă găsim!"

După câteva minute de aplauze, Jan și Anny au revenit pe scenă pentru bis, oferind publicului șansa de a mai asculta încă o dată piesa "Dance Dance". Apoi au coborât în foaier pentru a sta de vorbă cu fanii și pentru a da autografe, încheind astfel o minunată seară de octombrie.

Poze de la sesiunea de autografe BZN

  • Sesiune de autografe BZN dupa concertul de la Sala Palatului pe 25 octombrie 2013

Concertul BZN a avut loc pe 25 octombrie 2013 la Sala Palatului din București și a fost un eveniment organizat de Project Events. Fotografiile sunt realizate de Alin Crăciun.

Poze de la concertul BZN - Sala Palatului 2013

  • BZN in concert la Sala Palatului pe 25 octombrie 2013

Trending