Urmărește-ne în Social Media
Horia Brenciu - My Way (Crăciunul începe cu mine)

Lifestyle

Adrian Despot și Deliric promovează metroul numit poezie - VIDEO

Versurile compuse de Adrian Despot și Deliric au ajuns pe pereții "metroului numit poezie". Cei doi artiști susțin evenimentul ce promovează poezia contemporană și își invită fanii să călătorească cu metroul împânzit de sentimente, trăiri și rime.

Publicat

pe

"Azi am calatorit cu o poezie de metrou :))" - Adrian Despot
"Azi am calatorit cu o poezie de metrou :))" - Adrian Despot │ FOTO: www.facebook.com

Pe linia Pipera - Berceni circulă în perioada 2-3 octombrie un "metrou numit poezie". Peste 50.000 de post-it-uri au acoperit, asemeni unui tapet, pereții metroului și l-au îmbogățit cu experiențe, iubiri, dezamăjiri și gânduri despre viață. Astfel, metroul oferă călătoriilor ocazia să redescopere poezia contemporană într-un mod inedit. Evenimentul a fost creat pentru Julius Meinl și are ca scop reintroducerea poeziei din secolul în care trăim în atenția publicului larg.

Ieri dimineață, "metroul numit poezie" s-a bucurat de prezența unor invitați speciali precum poetul Emil Brumaru, Adrian Despot și Deliric. Solistul de la Vița de Vie a vorbit despre relaţia de interdependenţă dintre poezie şi muzică , care este atât de complexă, în timp ce, rapperul Deliric s-a declarat fericit că hip hop-ul începe să fie perceput diferit și să fie considerat poezie.

Eu sunt muzician, nu sunt poet. Într-adevăr în meseria mea muzica și versurile se îngemănează. Ce este frapant este această forță enormă care se degajă în urma acestui concubinaj dintre versuri și muzică. Se naște o chestie extrem de puternică. Dacă vă gândiți puțin, fiecare revoluție a avut cântecele ei, versurile ei și de fiecare dată când este o aglomerare pe stradă scot capul pe geam și ascult oamenii și dacă se cântă, înseamnă că da, lucrurile se schimbă. Dacă nu se cântă înseamnă că încă nu e timp de revoluție, a declarat Adrian Despot.

Deliric este unul dintre cei mai apreciați rapperi din România, care a reușit să creeze un brand de succes - PORC. Artistul a participat la ediția din această vară a evenimentului TEDxYouth București, unde a susținut un discurs în versuri. Deliric a impresionat publicul prin recitarea unei poezii despre viața sa, fără pauză, timp de 10 minute.

Metroul numit poezie cu Adrian Despot, Deliric

Deliric la TEDxYouth București 2013

Muzică nouă

Dora Gaitanovici lansează alături de Adrian Despot piesa "Vând Ploi" - TEASER

Dora Gaitanovici și Adrian Despot au pregătit o piesă cu adevărat specială, ce va fi lansată integral pe 23 mai. Melodia se numește "Vând Ploi" și înglobează un sound rock electrizant. Te invităm să asculți o parte din ea în articol.

Publicat

pe

Trupa Dora Gaitanovici
Trupa Dora Gaitanovici │ FOTO: Vladimir Pogonariu

O colaborare care promite să zguduie scena rock românească: Dora Gaitanovici și Adrian Despot își unesc forțele creative pentru "Vând Ploi", o piesă care surprinde prin forță și energie. Melodia aduce împreună universul artistic inconfundabil al Dorei cu maniera alternativă deja cunoscută și apreciată a lui Despot, rezultând într-un sound care nu doar îmbină stilurile celor doi, ci le și potențează reciproc.

"Vând ploi care fac să dispară oricare amintire amară / Și las în urmă doar răni care nu mai dor, rămân un vis ușor / Vând ploi care spală orgolii, ș-aduc liniștirea din codri / Ploile mele îți mângâie inima chiar dacă vremea-i rea" - sună fragmentul din melodie, publicat pe rețelele de socializare.

Dora Gaitanovici s-a remarcat printr-un stil muzical versatil și profund emoțional, balansând cu ușurință între elemente alternative, progressive și modern rock, cu ușoare influențe folclorice. Cu o voce intensă și un timbru recognoscibil, Dora reușește să transforme fiecare melodie într-o poveste complexă, unde fragilitatea și forța coabitează într-un echilibru perfect. Mai mult, virtuozitatea chitarei lui Dante, armoniile lui Dani și groove-ul lui Codruț completează proiectul Dora Gaitanovici.

Adrian Despot este, fără îndoială, una dintre figurile definitorii ale rock-ului românesc contemporan. Solist al trupei Vița de Vie, Despot a modelat sound-ul alternativ al formației încă din anii '90 cu piese care au devenit imnuri pentru fanii genului. Stilul său îmbină lirismul introspectiv cu agresivitatea controlată a riff-urilor de chitară și a expresiei vocale, reușind să creeze o amprentă muzicală coerentă de-a lungul anilor.

TEASER: Dora Gaitanovici și Adrian Despot - Vând Ploi

Citește în continuare
Horia Brenciu - My Way (Crăciunul începe cu mine)

CONCERTELE LUNII

Trending