Urmărește-ne în Social Media

Emisiuni radio-tv

Vocea României: Brenciu adună cei mai mulți concurenți la deschiderea sezonului 3

Cel de-al treilea sezon al emisiunii Vocea României a început sâmbătă, 28 septembrie, la Pro TV. Cei patru antrenori - Loredana, Horia Brenciu, Smiley și Marius Moga - au asistat la primele audiții pe nevăzute, 10 concurenți fiind aleși să meargă mai departe în etapa Duelurilor.

Publicat

pe

A inceput Vocea Romaniei - Sezonul 3
A inceput Vocea Romaniei - Sezonul 3

Prezentatorul emisiunii este în continuare actorul Pavel Bartoș. Deschiderea a cuprins un moment cu Julie Mayaya, laureata celui de-al doilea sezon și Vizi Imre, Tibi Scobiola și Cristi Nistor - ceilalți finaliști de anul trecut de la Vocea României.

Horia Brenciu a avut cel mai bun randament în atragerea vocilor bune, adunând în echipa sa patru concurenți, dublu față de ceilalți antenori. În tabăra lui Brenciu se regăsește și Ana Maria Mirică, una dintre cele două voci feminine care au întors toate scaunele. Cealaltă fată se numește Iulia Dumitrache, vine din Pitești și a ales-o pe Loredana.

Iulia Dumitrache a întors toate scaunele la Vocea Romaniei

Iulia Dumitrache a întors toate scaunele la Vocea Romaniei

Iulia a cântat piesa "Shy Guy". A absolvit Conservatorul și are experiență pe scenă, cântând într-o trupă și participând la diverse evenimente private.

Aurel Niamțu - Emoții la 64 de ani la Vocea României

Dintre cele mai bune momente ale show-ului, merită amintită prestația lui Aurel Niamțu (64 de ani) din Iași. Concurentul sexagenar a interpretat emoționant piesa "Blestem". A reușit să o sensibilizeze pe Loredana, care a acționat butonul fotoliului chiar pe ultimele acorduri. Artista nu și-a putut controla lacrimile: "M-a bușit plânsul pentru că despre asta este vorba: despre emoție, despre puterea de a transmite un cântec, o poveste, o vibrație direct acolo, la suflet".

Aurel Niamțu (64 de ani) la Vocea Romaniei - Sezonul 3

Aurel Niamțu (64 de ani) la Vocea Romaniei - Sezonul 3

Aurel Niamțu cântă din 1969 și a însoțit pe scenă nume mari ale muzicii ușoare, precum: Aurelian Andreescu, Dan Spătaru și Ștefan Bănică.

VEZI VIDEO: Aurel Niamțu la Vocea României

Mihai Chițu - De la Direcția 5, la Vocea României

Mihai Chițu (33 de ani) este solist vocal, cea mai importantă activitate muzicală din cv-ul său fiind colaborarea cu Direcția 5. Mihai a interpretat piesa lui Freddie Mercury - "The Great Pretender" și a întors două scaune. Horia Brenciu s-a uitat primul, Moga reacționând spre final. Mihai l-a ales pe Horia Brenciu, alături de care speră să cucerească premiul cel mare și recunoașterea publicului.

VEZI VIDEO: Mihai Chițu la Vocea României

Ana Maria Mirică a întors toate scaunele

Cea de-a doua concurentă a serii care a reușit să întoarcă toate cele patru scaune a fost Ana Maria Mirica. Are 35 de ani și este actriță, având la activ reprezentații pe scena Teatrului de Revistă. A interpretat un musical, melodia "Cabaret" punându-i în valoare vocea puternică. Ana Maria l-a ales ca antrenor pe Horia Brenciu, care i-a apreciat nivelul interpretării: "După canto, musicalul este cel mai greu".

Ana Maria Mirica la Vocea Romaniei

Ana Maria Mirica la Vocea Romaniei

VEZI VIDEO: Ana Marian Mirică la Vocea României

Emisiunea Vocea României va continua în fiecare sâmbătă de la ora 20:30 pe Pro TV. Marele premiu valorează 100.000 de euro și vine la pachet cu un contract semnat la casa de discuri Universal Records pe un an de zile.

Până acum, echipele de la Vocea României se prezintă astfel:

  • Echipa lui Brenciu:
    • Andrada Ghiorma
    • Ana Maria Mirică
    • Mihai Chițu
    • Gabriel Kisczuk
  • Echipa lui Smiley:
    • Răzvan Alexa
    • Gabriel Răzvan Onilă
  • Echipa Loredanei:
    • Aurel Niamțu
    • Iulia Dumitrache
  • Echipa lui Marius Moga:
    • Dana Torop
    • Bogdan Olaru

Trending