Toulouse Lautrec a lansat clipul "Extraordinar" - VIDEO
Toulouse Lautrec revine în atenţia noastră prin cel mai recent clip realizat la single-ul "Extraordinar", cel care dă şi numele celui de-al doilea material de studio al trupei.
Astfel, acest nou videoclip este deosebit de ingenios realizat, fiind prezentaţi cei trei membri ai formaţiei interpretând partitura muzicală. Acţiunea propriu-zisă este alcătuită dintr-o suită de imagini care par desprinse din imagini de la ecograf. Conceptul a fost asigurat de către Cătălin Rulea, solistul trupei şi fondatorul Creative Laboratories.
Pe data de 10 Octombrie, în Club Control, o dată cu o nouă ediţie Anim'Est, trupa Toulouse Lautrec va lansa cel de-al doilea album. Acesta conţine 14 piese printre care putem aminti "Irrational", "Nopţi albe", "Poetul mecanic", "Lumea-i un sat de vacanţă". Albumul a fost înregistrat la GreenVille Music şi Creative Laboratories, iar partea de mix şi master poartă semnătura lui Adam Whittaker (Space Ray Music), discul fiind publicat sub egida Soft Records.
În urmă cu câteva luni, am stat de vorbă cu trupa şi am aflat câteva detalii despre aceste piese incluse pe noul album:
"Acest material credem că este mai bun, mai unitar, avem și mesaje mai puternice, nu cred că e o rețetă cu albumele și cu trupele. Noi facem ce ne spune sufletul. Cele mai importante piese de pe album acesta sunt despre societatea românească pornografică, despre o societate bolnavă, care nu știu încotro se îndreaptă cu ceea ce înseamnă cultură." - solistul Cătălin Rulea
Noul clip poate fi urmărit mai jos, iar date despre un viitor turneu de promovare al acestui disc vor fi comunicate în curând.
Holograf, VUNK, Puya se numără printre artiștii care vor cânta la Bărbați pe Mătăsari 2025
Între 10 și 12 octombrie, Strada Mătăsari din București se va transforma din nou într-un loc al creativității urbane odată cu revenirea festivalului "Bărbați pe Mătăsari", un eveniment ce îmbină arta, muzica și meșteșugurile într-o atmosferă vibrantă de comunitate. Organizatorii promit activități care mai de care mai atractive, precum și concerte susținute de artiști precum Holograf, Puya, VUNK, Toulouse Lautrec și Rana. Mai multe detalii găsești în articol.
De-a lungul weekendului, vizitatorii pot descoperi concerte live și standuri pline de produse hand-made, accesorii și creații originale semnate de artiști și meșteșugari locali. "Bărbați pe Mătăsari" aduce în prim-plan pasiuni și proiecte cu suflet, transformând una dintre cele mai boeme străzi ale Capitalei într-un veritabil hub cultural dedicat tuturor celor care iubesc arta, autenticitatea și vibrațiile urbane.
Bărbați pe Mătăsari se dorește a fi o extindere a Festivalului Femei pe Mătăsari, fiind dedicat activităților pe care le practică cu precădere bărbații. Unul dintre scopurile evenimentului este să aducă în stradă creativitatea, tradiția și să ofere un spațiu de exprimare pentru cei care fac proiecte artistice și meserii creative.
Ce concerte au loc la Bărbați pe Mătăsari 2025?
Una dintre atracțiile festivalului Bărbați pe Mătăsari o reprezintă show-urile live, susținute de unii dintre cei mai îndrăgiți artiști români. Pentru ediția din acest an au fost confirmați, până acum, Holograf, VUNK, Puya, Toulouse Lautrec și Rana.
După 40 de ani de succes continuu, Holograf este una dintre cele mai longevive și mai valoroase trupe românești. Formația a reușit să țină mereu pasul cu schimbarea, dar în același timp să își păstreze intact ADN-ul muzical ce o definește. Holograf mizează pe conținut de valoare și surse de inspirație autentice, care au câștigat inimile fanilor de-a lungul timpului.
De mai bine de 30 ani pe scena muzicală din România, VUNK este una dintre trupele inovației. Primul videoclip 3D, primul concert multimedia, primul afiș exclusiv din GIF-uri sau primul videoclip filmat live pe Facebook. Single-uri precum "Pleacă" (Hit Gold), "Vreau o țară ca afară", "Așa și" sau "Numai la doi" au ocupat primul loc în topurile radio de-a lungul anilor, timp de mai multe săptămâni.
Puya devenit cunoscut în anii '90 ca membru fondator al trupei La Familia, alături de Tudor Sișu. Cei doi au adus un suflu nou în peisajul muzicii rap din România, promovând un stil influențat de gangsta rap și teme sociale, inspirate din viața de cartier. După separarea temporară de La Familia, Puya și-a continuat drumul artistic solo. A colaborat cu nume importante din muzica românească, precum Tudor Chirilă, Delia, Andra, George Hora, Alex Velea sau Cornel Ilie, și a lansat piese care au cucerit radiourile și au trecut dincolo de publicul rap tradițional.
Toulouse Lautrec a făcut de la bun început deliciul topurilor indie, multe din piesele lor ajungând pe locul 1 la radiouri de profil - "Te spun", "Yesman" sau "Domino". Au cântat la multe festivaluri de muzică (B’estfest, Peninsula Felsziget, Untold, Shine, Fete de la Musique) și au îmbogățit sonor festivaluri de film (Shorts Up, Future Shorts, European Film Festival) și de literatură (în Ungaria, Polonia și Germania). Însă loc pentru muzica lor este oriunde: formația a cântat într-o mașină (la lansarea Ford B-Max în 2012), la premiera unui film (Iron Man 3 în 2013), în pădure, săli de operă, galerii de artă, într-o ambulanță, pe o mașină de pompieri sau, cel mai recent, pe un vapor (Rainbow Warrior al organizației Greenpeace, ancorat în Portul Constanța în mai 2019).
Rana este un proiect de rock alternativ care a văzut lumina lumii în toamna anului 2016. A cântat pe scene alături de trupe precum Grimus sau Implant pentru Refuz, Coma, Z.O.B și are la activ EP-urile "Codependent" și "Noi doi".