Urmărește-ne în Social Media

Premii muzicale

Andra și VUNK lansează primul lor duet la Media Music Awards 2013

Anda și VUNK vor lansa pe 19 septembrie, în cadrul Media Music Awards 2013, la Sibiu, prima piesă înregistrată împreună. Aceasta se intitulează "Numai la doi" și este inclusă pe cel mai nou album al artistei "Inevitabil va fi bine".

Publicat

pe

Andra și VUNK
Andra și VUNK

Trupa VUNK și-a obișnuit fanii cu diverse colaborări interesante și pregătesc încă una pentru gala Media Music Awards 2013. Grupul va interpreta în premieră piesa "Numai la doi", cântată împreună cu Andra. Melodia este inclusă pe cel mai recent album al artistei, "Inevitabil va fi bine" și are mari șanse să fie chiar următorul single oficial al Andrei.

Cu băieții de la VUNK mă întâlneam la toate evenimentele și era păcat să nu facem o piesă împreună. Așa s-a născut "Numai la doi", un single care mie îmi place foarte tare, a declarat Andra.

Andra și VUNK se alătură astfel artiștilor care au ales Media Music Awards pentru a lansa noile lor piese, cunoscând impactul pe care îl are evenimentul în industria muzicala.
Andreea Banica, Delia, Elena Gheorghe și Anda Adam vor cânta, la rândul lor, noile melodii, ce au toate șansele să devină hituri. Gala de premii de la Sibiu le-a purtat noroc artiștilor și la ediția de anul trecut când au fost lansate "Cai verzi pe pereți" (Smiley), "Apa" (Loredana), "Amo" (Anda Adam), "Petre" (CRBL), "O stea" (Deepcentral), "K la meteo" (What's Up feat. Andra).

Media Music Awards se va desfășura pe 19 septembrie, la Sibiu și va include prestații susținute de nume precum: Holograf, Andra, Vama, Smiley, Alex Velea, Connect-r, Corina, LaLa Band, Voltaj, Nicole Cherry, Vunk, Elena Gheorghe, Andreea Bănica, What's Up, Cabron, Anda Adam, Deepcentral, Guess Who, Puya, Maximilian, Grasu XXL, Zdob și Zdub, Delia, Fly Project, Faydee.

În cadrul galei vor fi premiați cei mai în vogă artiști ai momentului, cei care au avut cele mai multe difuzări media din ultimul an, monitorizate de Media Forest, instituția care contorizează aparițiile radio și TV.

What's Up feat. Andra - "K la Meteo" (MMA Sibiu 2012)

Rămâi alături de noi, abonează-te la newsletterul cu știri și evenimente!

Emisiuni radio-tv

Trupa Re-Born a câștigat trofeul Românii au talent 2026 și premiul de 120.000 de euro

Trupa Re-Born este marea câștigătoare a celui de-al 16-lea sezon Românii au talent și a premiului de 120.000 de euro. Descoperă cine sunt ceilalți doi concurenți care completează podiumul.

Publicat

pe

Trupa Re-Born a câștigat Românii au talent 2026
Trupa Re-Born a câștigat Românii au talent 2026 │ FOTO: PRO TV

Marea finală Românii au talent 2026 a avut loc pe 29 mai, pe scenă urcând pentru o ultima prestație 10 finaliști: Iosif Mândru, Lucas Moroșan, Bianca Muntean, Alexis Stan, trupa Re-Born, Rebeca Tomescu, Eric și Eduard, Mikhail Ermakov, Albert Oprea și Antonia Voroneanu. Aceștia s-au luptat pentru titlul de "cel mai talentat român", dar și pentru marele premiu în valoare de 120.000 de euro. Totuși, după votul publicului, doar unul dintre ei a ajuns să ridice trofeul deasupra capului.

Trupa de fete Re-Born a primit cea mai mare susținere de la cei de acasă și a fost declarată marea câștigătoare. Mai mult, cele 12 membre au fost onorate și cu Premiul de Originalitate în valoare de 10.000 de euro. La această categorie au fost nominalizate alături de Albert Oprea și Rebeca Tomescu.

Trupa Re-Born: "Cu premiul promitem să deschidem noi uși copiilor care vor veni la Palatul Copiilor din Târgu Mureș"

În spatele succesului stau de cele mai multe ori sacrificii și dificultăți. Pentru tinerele dansatoare, repetițiile desfășurate la Palatului Copiilor din Târgu Mureș nu beneficiază de cele mai bune condiții: clădirea este veche, camerele sunt reci, iar oglinzile ciobite. Fetele din Re-Born au de gând să rezolve aceste probleme:

"Ne simțim extraordinar! Nu ne așteptam nici măcar o secundă. Am fost, puțin spus, surprinse. Chiar nu ne așteptam, dar suntem extraordinar de recunoscătoare. Cu premiul promitem să deschidem noi uși copiilor care vor veni la Palatul Copiilor din Târgu Mureș, să-l renovăm și să continuăm cu ceea ce am promis publicului. Le mulțumim din tot sufletul celor de acasă pentru susținere. Dacă nu erau ei, nu ne gândeam că suntem atât de apreciate și, datorită lor, ne recunoaștem valoarea adevărată acum."

Trupa Re-Born a cucerit publicul și jurații încă din audiții:

"E un moment de dans pe care îl ții minte tocmai pentru că e altfel. Întotdeauna asta este o mare problemă. După ce v-ați definit, e foarte important cum vă diferențiați. Cum ține lumea minte momentul ăsta? După ce a văzut 14 momente de dans, pe care îl ține minte? Pe ăla care e diferit, care e deosebit. Iar momentul vostru e deosebit", le spunea Andi Moisescu fetelor după prima apariție pe scena Românii au talent.

VIDEO: Trupa Re-Born în finala Românii au talent 2026

Podiumul Românii au talent 2026 a fost completat de Albert Oprea și Antonia Voroneanu

Pe locurile 2 și 3, în preferințele publicului, s-au clasat Albert Oprea, care a plecat acasă cu un premiu în valoare de 20.000 de euro, și Antonia Voroneanu, câștigătoarea premiului în valoare de 10.000 de euro.

VIDEO: Albert Oprea în finala Românii au talent 2026

VIDEO: Antonia Voroneanu în finala Românii au talent 2026

Marea finală Românii au talent a fost lider absolut de audiență, în intervalul orar 20:28 - 24:24. În rândul publicului național, cu vârsta cuprinsă între 21 și 54 de ani, din categoriile ESOMAR ABCD, PRO TV a avut 5,8 puncte de rating și 24,2% cotă de piață, față de locul 2, care a avut doar 3,4 puncte de audiență și 14,1% share. De-a lungul difuzării, peste 1,1 milioane de români au trăit cu sufletul la gură alături de concurenții care urcau pe scenă, iar în minutul de aur, la ora 21:36, aproape 1,6 milioane de telespectatori erau cu ochii pe finalul sezonului.

Citește în continuare

Emisiuni radio-tv

Finala Românii au talent 2026: 10 concurenți intră în cursa pentru premiul de 120.000 euro

După un sezon plin de emoție, momente spectaculoase și povești care au cucerit publicul, Românii au talent ajunge la momentul decisiv. Pe 29 mai, de la ora 20:30, marea finală aduce pe scena talentului cei mai apreciați 10 concurenți ai celui de-al 16-lea sezon, într-un show live în care telespectatorii vor decide cine câștigă premiul de 120.000 de euro și titlul de cel mai talentat român din 2026.

Publicat

pe

Românii au Talent 2026
Românii au Talent 2026 │ FOTO: PRO TV

Andi Moisescu, Andra, Carmen Tănase și Mihai Bobonete, alături de Pavel Bartoș și Smiley, sunt pregătiți să le aducă celor de acasă ultimele reprezentații live ale celui de-al 16-lea sezon Românii au talent.

Iosif Mândru, Lucas Moroșan, Bianca Muntean, Alexis Stan, trupa Re-Born, Rebeca Tomescu, Eric și Eduard, Mikhail Ermakov, Albert Oprea și Antonia Voroneanu sunt finaliștii care vor urca pe cea mai mare scenă pentru a-i convinge pe cei de acasă că merită trofeul sezonului 16. În această seară, Albert Oprea, Rebeca Tomescu și trupa Re-Born se luptă și pentru Premiul de Originalitate, în valoare de 10.000 de euro.

Fiecare finalist vine cu o poveste diferită, cu un talent aparte și cu dorința de a transforma momentul final al acestui sezon într-unul de neuitat. În doar câteva ore, telespectatorii vor avea parte de energie, emoție, momente spectaculoase, curaj și expresie artistică, într-o seară în care fiecare detaliu poate conta, iar fiecare vot poate schimba destinul unuia dintre concurenți.

Telespectatorii își vor putea susține favoriții prin SMS, de pe teritoriul României, la numărul 1444, folosind codul dedicat fiecărui concurent, sau online, din orice colț al lumii, pe voteaza.protv.ro.

Citește în continuare

Lifestyle

Cornel Ilie ne îndeamnă de ziua lui "să avem mai multe ferestre decât oglinzi"

Tinerețea nu are vârstă, atunci când reușim să ne menținem curioși, liberi și dornici de a explora. Asta ne spune Cornel Ilie la împlinirea vârstei de 50 de ani. Chiar dacă-n păr poartă acum "doi-trei nori", bucuria de a se juca nu a dispărut - ea crește, de la un an la altul. Secretul, ne dezvăluie el, e-n fața noastră. Trebuie doar să nu ne mai împiedicăm de oglinzi și să cercetăm mai mult ferestrele.

Publicat

pe

Cornel Ilie
Cornel Ilie │ FOTO: Stefan Sandu / InfoMusic.ro

Solistul trupei Vunk ne împărtășește, de ziua lui, un gând menit să ne însenineze și să risipească, poate, din piedicile pe care ni le punem singuri. "Poți să faci ce vrei tu pe lumea asta și te face fericit", crede Cornel Ilie, amintindu-ne că deciziile ne aparțin, indiferent de vârstă. A fi copil n-are de-a face cu anii petrecuți pe pământ. Ci cu dorința de a te juca și bucuria de a explora. Mesajul complet, de la "băiatul cu păr de nor", poate fi citit mai jos.

Cornel Ilie: "Norii nu îmbătrânesc"

"Am alergat niște zeci de ani ca un ștrengar cu capul în nori și mi-au rămas doi-trei nori în păr. Nu se mai ia albul lor, iar când mă pieptăn am grijă să nu îi scutur sau să îi risipesc. Îmi plac. Și ei pe mine.

Mai am mult de alergat și de strigat cu gura până la urechi, printre ploi, curcubee și soare: sunt un Norocos!

Pământul e doar patul în care cade seara lat, pe pernă, orice copil care se joacă toată ziua. Acolo doar mă odihnesc puțin.

Cu fiecare an, mă bucur și mai tare de zbor și plutesc și strig cu și mai multă bucurie.

Ții minte că atunci când eram mici ne uităm foarte mult pe geam? Din cameră, din bucătărie, din cofetărie sau când mergeam cu tramvaiul, trenul sau mașina?

Cred că n-ar trebui să pierdem asta la nicio vârstă. Să avem mai multe ferestre decât oglinzi. Cine știe, poate, dacă te uiți atent, o să vezi un copil care aleargă în picioarele goale și brațele în aer pe după nori. Și-o să vrei să faci și tu la fel.

Este luni, poți să faci ce vrei tu pe lumea asta și te face fericit. Niciodată nu e târziu. Norii nu îmbătrânesc.

Băiatul cu păr de nor", semnează Cornel Ilie mesajul său.

Cornel Ilie a împlinit astăzi, 25 mai, vârsta de 50 de ani. Cu puțin timp înainte de aniversarea sa, artistul lansa prima sa piesă în colaborare cu Alexandra Ungureanu. Intitulată "Dragostea cu mine", piesa descria contradicțiile din care se nasc povești de iubire. O puteți asculta mai jos.

Citește în continuare

Trending