Urmărește-ne în Social Media

Muzică nouă

Zâmbetele Fără Zahăr sunt dedicate lui Smiley în piesa "Smile" - AUDIO

Fără Zahăr continuă seria pamfletelor cu care ne-au obișnuit, cel mai recent single având zâmbetele dedicate lui Smiley. Cu un refren în limba engleză și strofe în graiul moldovenesc specific trupei, Bobi, Bobo, George și Alex dau nas unei parodii ce-l au ca "izvor de inspirație" pe cel mai tânăr jurat de la "Vocea României". Noul single se numește "Smile" și vine la doar câteva zile de la piesa "The MF Song", lansată în colaborare cu Țapinarii.

Publicat

pe

Fără Zahăr
Fără Zahăr │ FOTO: www.facebook.com

"Dacă n-ați trecut pe la net ieri, aflați că am scos o piesă nouă. După The MF Song, e a doua piesă Fără Zahăr cu refren în engleză. Ne-am cosmopolit, shit", au anunțat băieții de la Fără Zahăr pe pagina oficială de Facebook a trupei.

"Un surâs în plină vară", așa descriu cei de la Fără Zahăr noul lor single. Versurile ironice fac referire la Smiley, subliniind cu subtilitate prezența constantă a acestuia pe canalele media. "Everywhere I look I see your smile /Everywhere I turn I see your smile", cântă Bobo pe refrenul piesei "Smile", în strofe fiind amintite aparițiile acestuia la "Vocea României", "Românii au talent" și în spoturile publicitare de la Cosmote.

Parodia a ajuns și la urechile fanilor lui Smiley, piesa băieților de la Fără Zahăr fiind postată și pe Fan Club-ul oficial de pe Facebook.

"Haha.. Mulțumesc băieți! Super :))", mesajul fiind urmat de îndemnul "Share merită! ;)".

De muzică, versuri, voci, chitare și bas s-a ocupat Bobo Burlăcianu, de tobe Alex Neagu, mixaj Vladimir Ivanov, piesa fiind înregistrată la Studioul de bază Iași.

Fără Zahăr - "Smile" (Official Single)

Fără Zahăr cântă din 2001, formația abordând mai multe genuri muzicale, pe versuri comice, de satiră socială, cu teme inspirate din viața satului și nu numai. Recent Bobo Burlăcianu și Alex Neagu au format o nouă trupă, The Brad Pits, care activează în paralel cu Fără Zahăr. Noua formație abordează rock-ul alternativ şi indie, cu piese serioase, respectiv "de dragoste împuşcată în picior", melodiile având exclusiv versuri în engleză. Lansarea proiectului a avut loc pe 1 februarie 2013, într-un concert live la Teatru Fix din Iaşi. Pentru mai multe detalii despre The Brad Pits puteți citi un articol anterior.

Rămâi alături de noi, abonează-te la newsletterul cu știri și evenimente!

Concerte & turnee

Încep Zilele Târgumureșene 2026; Vezi programul complet

Între 25 și 28 iunie, Târgu-Mureș va găzdui o serie de spectacole și concerte gratuite, ce se vor desfășura în mai multe locații din oraș. Programul face parte din festivitățile Zilelor Târgumureșene 2026. Alina Eremia, Șuie Paparude, Voltaj și Ioana Ignat se numără printre artiștii care vor urca pe scenă. Vezi programul complet, pe zile și ore.

Publicat

pe

Alina Eremia la Diud, Where's My Tune, 2025
Alina Eremia la Diud, Where's My Tune, 2025 │ FOTO: Captură YouTube

Cea de-a 29-a ediție a Zilelor Târgumureșene debutează astăzi, 25 iunie, urmând să se încheie duminică, pe 28 iunie. Evenimentul va găzdui concerte cu intrare liberă, precum și diverse activități pentru copii.

Pe scena principală din Piața Victoriei vor evolua Alina Eremia, Follow The Flow, Kökény Attila, Suie Paparude, Blahalouisiana și Voltaj, în Piața Teatrului vor concerta Fără Zahăr, Ducu Bertzi și Costi Dumitrașcu, iar în Cetatea Medievală vor urca pe scenă Bosquito, Om la Lună, Ioana Ignat, Aura Șova, Jakab Csaba, Joco Molnar & Vagabonds, Iarmarock DP, Red Parlament, Mircea Rusu și Alexandra Ungureanu.

În program se regăsește și o proiecție specială a filmului "Jocul Luminii", în regia lui Ovidiu Georgescu. În rol principal este actorul mureșean Nicu Mihoc, cel care a primit premiul de cel mai bun actor în rol principal la Gala UNITER din acest an. Gala de film se va desfășura la centrul Cultural Mihai Eminescu, vineri, la ora 18:00.

Zilele Târgumureșene – ediția 29 (25 –28 iunie)

Între 25 și 28 iunie, Târgu Mureș găzduiește cea de-a 29-a ediție a Zilelor Târgumureșene. Evenimentele se desfășoară în mai multe locații principale:

  • Cetatea Medievală
  • Piața Victoriei
  • Piața Teatrului
  • Strada George Enescu (Enescu Chill Zone)
  • Palatul Culturii
  • Teatrul de Vară
  • Piața Trandafirilor

În perioada 26–28 iunie sunt anunțate și activități pentru copii, pictură pe față, castel gonflabil, trambulină și alte surprize.

Zilele Târgumureșene 2026 - Programul complet, pe zile și ore

Joi, 25 iunie

Cetatea Medievală

  • 19:00 – Concert extraordinar susținut de Orchestra UMFST
  • 20:15 – Alina Manole & Band
  • 21:00 – Trupa de dans Re-born

Bastionul Croitorilor

  • 16:00 – Teatru-lectură „Lecția” de Eugen Ionescu

Centru

Teatrul de Vară

  • 19:00 – Operetă, șlagăre de odinioară și secvențe umoristice

Turnul cu Ceas – Palatul Administrativ

  • 21:00 – Concert din Turnul cu Ceas

Vineri, 26 iunie

Cetatea Medievală

Casa Căsătoriilor

  • 10:00 – Nunta de Aur

Scena Cetății

  • 16:30 – Ansamblul Datina Cristești
  • 17:00 – Orchestra Laci Csárda
  • 18:00 – Mircea Rusu Band
  • 19:00 – Rius and the Band
  • 19:50 – Aura Sova & Band
  • 20:35 – Ioana Ignat
  • 21:20 – Red Parlament
  • 22:05 – Keresztes Ildikó și Jakab Csaba

Bastionul Croitorilor

  • 17:00 – „Poetry Stage”

Piața Trandafirilor

  • 10:00–10:45 – Ziua Drapelului Național
  • 15:00–22:00 – Târgul Meșteșugarilor

Piața Victoriei – Scena Principală

  • 20:00 – Blahalouisiana (HU)
  • 21:20 – Alina Eremia

Sâmbătă, 27 iunie

Cetatea Medievală – Scena Cetății

  • 15:00 – Ansamblul Luminițe Mureșene
  • 15:10 – Sopterean
  • 15:30 – Ansamblul Mureșul (secția maghiară)
  • 16:30 – Ansamblul Luminițe Mureșene
  • 16:40 – Ansamblul Mureșul (secția română)
  • 17:40 – Mihaela și Ciprian Istrate
  • 18:10 – Mel Amour
  • 19:00 – Lady & The Tramps
  • 19:30 – Trupa Bronx
  • 20:00 – Odyssey
  • 20:45 – Darmadrock DP
  • 21:30 – Taxi
  • 22:20 – Prometeu (spectacol de foc)

Piața Teatrului – Aleea Vinului

  • 15:30 – Marian Suciu
  • 16:00 – Branea Anca
  • 16:30 – Puka Károly și orchestra
  • 17:30 – Cristi Dumitrașcu & Andreas Aron
  • 18:30 – Ducu Bertzi

Piața Victoriei – Scena Principală

  • 20:00 – Șuie Paparude
  • 21:00 – Follow The Flow

Enescu Chill Zone

Transylvanian Brunch Street

  • 09:00–16:00 – brunch și activități pentru copii
  • 19:00–23:00 – Detour

Duminică, 28 iunie

Cetatea Medievală – Scena Cetății

  • 15:30 – Răzvan Pop
  • 15:50 – Costi Dumitru
  • 16:20 – Ansamblul Boróka
  • 16:50 – Cristi Tăran
  • 17:10 – Leontina Pop
  • 17:30 – Killyén Ilka și Ritiu Krisztina
  • 18:00 – Ina Todoran și Ovidiu Furnea
  • 18:20 – Jocó Molnár & The Vagabonds
  • 19:10 – Koszika & Band
  • 20:00 – Om la Lună
  • 20:50 – Bosquito
  • 21:40 – Lidia Buble

Palatul Culturii

  • 11:00 – Ceremonia de acordare a titlurilor de Cetățean de Onoare
  • 18:00 – Spectacol de teatru „Viața e un poem”

Piața Teatrului

  • 15:30 – Aven Amentza
  • 16:00 – „Voci târgumureșene”
  • 16:40 – Ana Maria Galea & Mariano Castro
  • 17:20 – Gentiana & Band
  • 18:00 – Favorite Cover Band (Jakab Csaba)

Piața Victoriei – Scena Principală

  • 20:00 – Kökény Attila
  • 21:30 – Voltaj
  • 23:00 – Spectacol de artificii
Citește în continuare

Trending