Urmărește-ne în Social Media

Muzică nouă

John Newman a lansat un nou clip la piesa "Cheating" - VIDEO

John Newman revine cu un nou videoclip la melodia "Cheating", extrasă de pe primul său album. După succesul avut cu single-ul de debut "Love Me Again", artistul a lansat un clip la o piesă cu o temă controversată, care nu va rămâne fără ecou.

Publicat

pe

John Newman
John Newman

Astfel, melodia "Cheating" va fi lansată oficial pe data de 6 octombrie pentru ca pe 14 octombrie materialul de debut al solistului să apară pe piaţa muzicală sub egida Universal Music şi Island Records.

Videoclipul prezintă într-o manieră simplistă mesajul piesei, dar compoziţia străluceşte din punct de vedere al instrumentaţiei, îmbinării dintre jazz şi soul, dar mai ales datorită timbrului atât de special pe care Newman îl posedă.

Într-un interviu recent, solistul declara că nu şi-ar fi imaginat că vocea sa va fi atât de apreciată, căci la început s-a rezumat doar la scrierea de partituri muzicale.

"Iubesc să scriu cântece despre viaţa şi experienţele pe care le traversez. Sunt recunoscător pentru cei 23 de ani de viaţă pe care i-am trăit până acum şi m-au maturizat ca persoana de acum, dar şi ca voce sau prezenţă scenică." - John Newman

Artistul britanic, cunoscut pentru succesul avut cu două piese înregistrate alături de cvartetul de muzică electronică Rudimental ( "Feel The Love" şi "Not Giving In") va porni într-un primul său turneu de anvergură europeană o dată cu luna noiembrie. John Newman va susţine spectacole alături de trupa sa în Belgia ( 15 noiembrie, Bruxelles), Olanda (16 noiembrie, Amsterdam), Germania, Elveţia, Italia şi Franţa ( 22 noiembrie, Paris). Urmăriţi mai jos videoclipul unei melodii care se anunţă deja un hit al acestei toamne şi nu numai.

VIDEO OFICIAL JOHN NEWMAN - Cheating

Trending