Urmărește-ne în Social Media

Muzică nouă

Holograf a filmat videoclipul piesei "Roua dimineții" - FOTO

Formația Holograf a filmat recent un nou videoclip. Piesa promovată este "Roua dimineții", cel de-al patrulea single extras de pe albumul "Love Affair". Noul videoclip va avea premiera luna viitoare, pe 19 septembrie.

Publicat

pe

Holograf pe platoul de filmări (videoclipul "Roua dimineții")
Holograf pe platoul de filmări (videoclipul "Roua dimineții")

"Single-ul ‘Roua dimineții’ are o notă mai dură, însă pe care noi o considerăm absolut normală, pentru că Holograf a fost și este o formație rock, iar clipul nu face decât să exprime această parte mai dinamică a trupei", a spus Iulian Vrabete, bassistul Holograf.

Regia noului clip a fost semnată de George Petrosel, fiul lui Edi Petroșel, bateristul formației, aceasta fiind prima astfel de colaborare între George și Holograf.

"Noi am mai colaborat cu George la diverse ședințe foto sau mici alte filmări, dar niciodată până acum pentru un clip și ne bucurăm foarte mult că am putut face acest lucru. Cred că pentru el a fost mai greu decât pentru noi și a avut ceva emoții, având în vedere că ne cunoaște de când era foarte mic, însă s-a descurcat excelent", a explicat Vrabete.

Poze de la filmarea videoclipului "Roua dimineții"

Mesajul piesei este unul simplu și emoționant: "Piesa "Roua dimineții" vorbește despre eforturile pe care trebuie să le facem fiecare dintre noi ca să ne păstrăm sentimentele, afecțiunea și oamenii apropiați. Ceea ce ne aduce întâlnirea cu omul pe care îl căutam este un lucru foarte prețios și nu trebuie lăsat la întâmplare", a mai spus bassistul.

Piesa "Roua dimineții" este coloana sonoră a filmului "Ultimul zburător", regizat de Ovidiu Georgescu, motiv pentru care videoclipul conține și secvențe din peliculă.

Holograf - "Roua dimineții"

Rămâi alături de noi, abonează-te la newsletterul cu știri și evenimente!

Industria muzicala

A murit Mugurel Vrabete, basistul trupei Holograf; Muzicianul avea 70 de ani

Scena rock din România a pierdut una dintre figurile sale discrete, dar esențiale. Iulian „Mugurel” Vrabete, basistul trupei Holograf și unul dintre colaboratorii constanți ai scenei muzicale românești din ultimele decenii, a murit joi, la vârsta de 70 de ani. Anunțul a fost făcut de apropiați și membri ai familiei pe rețelele de socializare.

Publicat

pe

Holograf - Cum bate inima ta la Sala Palatului 2023 │ FOTO: Alex Vlad Covaci / InfoMusic.ro

Născut pe 14 octombrie 1955, la Craiova, pe numele real Iulian Vrabete a urmat cursurile Institutului de Arhitectură „Ion Mincu” din București. În perioada studenției a înființat proiectul Basorelief, o formație de jazz-rock progresiv activă în atmosfera Clubului A, loc important pentru scena muzicală alternativă a anilor ’70.

După absolvire, în 1982, s-a mutat la Alba Iulia, unde a cântat în trupa Mass Media. Ulterior s-a stabilit la București, iar în 1987 s-a alăturat formației Holograf, moment care avea să marcheze direcția principală a carierei sale muzicale.

În cadrul trupei, Mugurel Vrabete a fost basist permanent, dar și compozitor și textier. Liniile sale de bas au contribuit la identitatea sonoră a Holograf, o formație care a combinat rockul melodic cu influențe pop și balade, devenind una dintre cele mai longevive și populare trupe din România.

De-a lungul carierei, muzicianul a colaborat și cu alți artiști importanți ai scenei românești, printre care Laura Stoica, Mircea Vintilă, Nicu Alifantis, Maria Radu sau Cătălin Crișan, fie ca instrumentist, fie ca producător. În anii 2010 a relansat și proiectul Basorelief, revenind la rădăcinile sale jazz-rock.

Activitatea sa muzicală s-a întins pe mai bine de patru decenii, iar contribuția la repertoriul Holograf și la scena rock românească l-a transformat într-un nume respectat în industrie. Deși era arhitect de profesie, muzica a fost adevărata sa vocație, reușind să îmbine rigoarea tehnică a studiilor sale cu sensibilitatea artistică. Cariera sa a fost marcată de o eleganță discretă și de un profesionalism impecabil, fiind considerat de colegii de breaslă un pilon de stabilitate și un mentor pentru tinerii artiști.

Citește în continuare

Trending