Urmărește-ne în Social Media

JOINewArtist

Catfish and the Bottlemen, indie rock pentru "tradiționaliști"- VIDEO

Chiar dacă numele ar putea crea cu ușurință confuzii, băieții de la Catfish and the Bottlemen nu reprezintă un brand obscur și nici o linie de restaurante chinezești. Cei patru aduc din Țara Galilor muzică indie rock menită să zguduie audiența din călcâie. Momentan, publicul tinde să îi compare cu Kings of Leon și Arctic Monkeys, ceea ce ne face să credem că șansele ca popularitatea lor să crească sunt destul mari.

Publicat

pe

Catfish and the Bottleman
Catfish and the Bottleman │ FOTO: www.bidolito.co.uk

Catfish and the Bottlemen aduc briza indie rock tocmai din Llandudno, Wales. Conform The Guardian, sound-ul și imaginea trupei este mai mult decât "old-fashioned", impresia fiind sugerată încă de la auzul numelui formației. În plus, susțin criticii publicației, faptul că nu au prins deloc gustul pentru "curentul hipsteresc" este pentru ei un motiv de mândrie, expunându-se fără jenă în "simplitatea lor demodată". Din fericire pentru Catfish and the Bottlemen, abordarea aceasta s-ar putea să fie în favoarea lor, contrastul neavând cum să dăuneze. Drept dovadă, reacția publicului la ascultarea piesei "Homesick" a fost neașteptat de bună, indicând faptul că există încă dornici de "tradițional". Povestea Catfish and the Bottlemen se descoase la JOINewArtist.

Van McCann (voce, chitară), Billy Bibby (chitară), Benji Blakeway (bas) și Bob Hall (tobe) cântă de mai bine de doi ani, însă primul contract cu o casă de discuri a fost semnat recent. Luați în primire de către  ATC, management asociat cu artiști precum Radiohead, Nick Cave, Laura Mvula, cei patru au avut parte de primele muștruluieli, spunându-li-se, conform declarațiilor acestora, că "piesele sunt de rahat". Critica constructivă ajută, însă, la formarea caraterului, așa încât Catfish and the Bottlemen sunt hotărâți să demonstreze ce pot. Un prim exemplu ar fi single-ul "Homesick", primit cu mult entuziasm de către ascultători.

Catfish and the Bottlemen - "Homesick"

Despre sound, solistul Catfish and the Bottlemen susține că este menit să zguduie audiența.

"Cred că acționează ca un explozibil, dacă înțelegi ce vreau să spun. Încercăm să compunem piese în funcție de cum le simțim și ne bazăm mai puțin pe felul în care sună. Vrem ca muzica noastră să zguduie oamenii din tălpi până în vârful degetelor, ca și cum ar fi pe punctul să-i lase imobilizați", a povestit Van McCan pentru whenthegramophonerings.com.

Deși cei patru au crescut cu muzica ascultată de părinți, atunci când vine vorba de procesul de compunere a pieselor, trupe și artiști precum Dire Straits, Van Morrison, Elvis, Stephen Fretwell, Bob Dylan sau Billy Joel nu pare să îi influențeze în mod direct.

"Atunci când vine vorba de a compune versuri am tendința de a scrie despre adevărul gol-goluț. Cum ar fi despre lucruri pe care le-am simțit, situații prin care eu sau prietenii mei am trecut, chestii pe care tatăl meu mi le-a spus la beție, acestea din urmă fiind de cele mai multe ori expresia genialității poeziei romantice lipsite de sens. În ce privește muzica, sincer vorbind eu nu știu decât 5 acorduri, așa încât mă întâlnesc cu băieții, le arăt ce am scris, și nu știu cum reușesc de fac piesa să sune ca și cum ar face găuri în pereți. Nu există, deci, ceva din industria muzicală care să mă inspire atunci când compun", a mărturisit solistul formației pentru aculturedlad.com.

Catfish and the Bottlemen - "Pacifier"

După o periodă în care au cântat coveruri după Beatles, Catfish and the Bottlemen au început să compună propriile piese. Cam asta au făcut timp de un an, iar acum ar avea material pentru a lansa nu unul, ci două albume. Melodiile fiind însă din perioada de început a trupei, băieții preferă să mai aștepte. Momentan cei patru preferă să lanseze single-uri, pe piață fiind disponibil "Homesick" și în curând și "Rango", ultima piesă dezvăluită.

Pentru viitor, Catfish and the Bottlemen își doresc să poată lăsa o amprentă în industria muzicală, așa cum au făcut-o și alte trupe înaintea lor.

"Atunci când Libertines și Arctic Monkeys au ieșit din umbră, au scos pe piață ceva măreț, de impact. Îmi place ideea de a face asta pentru vârsta pe care o am acum, respectiv de a cânta muzică live și a-i face pe oameni să stea pentru o clipă cu capul în nori." - solistul Catfish and the Bottlemen pentru beardedmagazine.com

Catfish and the Bottlemen - "Rango"

Trending