Urmărește-ne în Social Media

Concerte & turnee

Bubu a susținut ultimul concert alături de LaLa Band - FOTO

LaLa Band a cântat sâmbăta trecută la Craiova, iar concertul din capitala Olteniei i-a fost dedicat lui Bubu. Acesta a fost ultimul spectacol la care tânărul artist a participat alături de colegii săi, înainte de plecarea sa la studii în Statele Unite ale Americii.

Publicat

pe

Bubu a susținut ultimul concert alături de LaLa Band, înainte de a pleca în SUA - Craiova, august 2013

LaLa Band a cântat mai bine de două ore în fața a mii de fani adunați în mall-ul Electroputere Park, iar întregul concert a fost plin de surprize și emoții pentru Bubu. Imediat după prima piesă, "Dance Dance Dance", Dorian a anunțat că show-ul este unul aniversar, dedicat colegului lor, care va pleca la studii în Statele Unite ale Americii.

Un moment special a fost când, pe melodia "Englishman in New York", cântată de Bubu, toți membrii trupei au urcat pe scenă, pentru a-și susține colegul, dar și pentru a-și arăta bucuria și aprecierea pentru timpul petrecut împreună.

Toți colegii mei s-au strâns la pian, lângă mine, m-am emoționat foarte tare și m-am abținut cu greu să nu plâng, mai ales că trebuia să cânt o piesă grea, cu note înalte, a spus Bubu.

Tânărul a avut parte de o surpriză și de la Criss. Aceasta a cântat, pentru prima oară în cadrul unui concert LaLa Band, un cover după piesa "I caught myself" a trupei Paramore, formația favorită a lui Bubu.

Tot spectacolul am avut lacrimi în ochi, colegii mei m-au surprins extrem de plăcut. A fost extraordinar, voi ține mine acest show toată viața, a mai spus Bubu.

Bubu va părăsi România pentru a urma cursurile facultății Berklee College of Music, unde a fost admis la sfârșitul anului trecut. În urma examenului dat, tânărul artist a obținut cea mai mare bursă acordată de instituție: 20.000 de dolari. Bubu va pleca în America săptămâna viitoare și se va mai întoarce în decembrie. Acesta nu va parăsi LaLa Band, ci va rămâne în continuare în trupă și va colabora cu colegii săi de la distanță.

Poze de la ultimul concert susținut de Bubu alături de LaLa Band

  • Bubu a susținut ultimul concert alături de LaLa Band, înainte de a pleca în SUA - Craiova, august 2013

Trending