"Dragi prieteni,
Din păcate, starea de sănătate a lui Marcel Bostan nu s-a ameliorat, motiv pentru care ne vedem nevoiți să anulăm și concertul pe care trupa ALTERNOSFERA îl avea programat vineri, 9 august, în cadrul ARTmania Festival.
Sperăm să revenim cât de curând cu vești bune", anunță trupa pe canalul oficial de Facebook.
Vineri, 2 august, Marcel Bostan a leșinat pe scenă în timpul concertului de la Padina Fest. De atunci, starea de sănătate a solistului Alternosfera se pare că s-a înrăutățit, formația fiind nevoită să anuleze cel de-al treilea concert după cele două din weekend. Trupa ar fi trebuit să cânte sâmbătă, pe 3 august, în cadrul Maraton Festival de la Bacău, și duminică, 4 august, la Zilele Prieteniei Bergenbier din Craiova.
Alternosfera a avut în ultima perioadă o agendă extrem de încărcată, trupa concertând la București, Constanța, Ploiești, Iași. Recent formația a susținut la București cel mai mare concert din carieră, strângând în luna mai, la Arenele Romane, în jur de 3000 de spectatori. În cadrul evenimentului a fost promovat ultimul album Alternosfera, "Epizodia", material ce completează conceptul trilogiei începute în 2012, odată cu lansarea albumului "Virgula".
















































