Urmărește-ne în Social Media

Muzică nouă

VUNK a lansat "Așa și?" - VIDEOCLIP

VUNK a lansat videoclipul piesei "Asa și?", single declarat imnul optimiștilor. Trupa ne invită să ne distrăm și ne îndeamnă să găsim întotdeauna o parte pozitivă a lucrurilor, indiferent de câte ghinioane am avea parte cu toții.

Publicat

pe

Vunk
Vunk

VUNK a lansat videoclipul piesei "Așa și?", single declarat imnul optimiștilor. Trupa ne invită să ne distrăm și ne îndeamnă să găsim întotdeauna o parte pozitivă a lucrurilor, indiferent de câte ghinioane am avea parte cu toții.

Vunk

Vunk

Clipul spune povestea unor tineri care își "încrucișează" flirturile: în timp ce se află lângă o posibilă parteneră, îi dau sms alteia, fixându-și o nouă întâlnire. Este o poveste despre distracțiile de vară, iar dacă ai ghinion și ești prins că ai flirtat și cu altcineva, răspunzi râzând "Așa și?".

"Povestea din clipul nostru este una pe care am trăit-o și eu, la un moment dat. Am făcut o gafă acum vreo zece ani, încercând să trimit un mesaj unei fete cu care vroiam să mă întâlnesc și i l-am trimis, din greșeală, prietenei mele de atunci. Se întâmplă, mai ales când ești foarte tânăr și nu ești implicat foarte serios într-o relație, să îți fugă mintea și la alte persoane. Totul este să privești orice încurcătură cu zâmbetul pe buze și asta propunem și noi cu melodia și clipul piesei "Așa, și ?", a mărturisit Cornel Ilie, liderul trupei VUNK.

Încă de la prima sa "ieșire în public", cu o înregistrare dintr-o camera de hotel in care baietii din trupa il cantau inaintea unui concert, "Asa și?" a devenit viral pe internet. Dincolo de îndemnul la optimism și la a învinge greutățile, cu noua piesă “Asa si?!“, Cornel Ilie și băieții transmit un mesaj important, acela de a avea grijă de cei din jurul tău, indiferent de momentele dificile prin care treci, și de a te bucura de clipele frumoase chiar dacă uneori întârzie să apară.

VUNK - "Așa și?"

Rămâi alături de noi, abonează-te la newsletterul cu știri și evenimente!

Lifestyle

Cornel Ilie ne îndeamnă de ziua lui "să avem mai multe ferestre decât oglinzi"

Tinerețea nu are vârstă, atunci când reușim să ne menținem curioși, liberi și dornici de a explora. Asta ne spune Cornel Ilie la împlinirea vârstei de 50 de ani. Chiar dacă-n păr poartă acum "doi-trei nori", bucuria de a se juca nu a dispărut - ea crește, de la un an la altul. Secretul, ne dezvăluie el, e-n fața noastră. Trebuie doar să nu ne mai împiedicăm de oglinzi și să cercetăm mai mult ferestrele.

Publicat

pe

Cornel Ilie
Cornel Ilie │ FOTO: Stefan Sandu / InfoMusic.ro

Solistul trupei Vunk ne împărtășește, de ziua lui, un gând menit să ne însenineze și să risipească, poate, din piedicile pe care ni le punem singuri. "Poți să faci ce vrei tu pe lumea asta și te face fericit", crede Cornel Ilie, amintindu-ne că deciziile ne aparțin, indiferent de vârstă. A fi copil n-are de-a face cu anii petrecuți pe pământ. Ci cu dorința de a te juca și bucuria de a explora. Mesajul complet, de la "băiatul cu păr de nor", poate fi citit mai jos.

Cornel Ilie: "Norii nu îmbătrânesc"

"Am alergat niște zeci de ani ca un ștrengar cu capul în nori și mi-au rămas doi-trei nori în păr. Nu se mai ia albul lor, iar când mă pieptăn am grijă să nu îi scutur sau să îi risipesc. Îmi plac. Și ei pe mine.

Mai am mult de alergat și de strigat cu gura până la urechi, printre ploi, curcubee și soare: sunt un Norocos!

Pământul e doar patul în care cade seara lat, pe pernă, orice copil care se joacă toată ziua. Acolo doar mă odihnesc puțin.

Cu fiecare an, mă bucur și mai tare de zbor și plutesc și strig cu și mai multă bucurie.

Ții minte că atunci când eram mici ne uităm foarte mult pe geam? Din cameră, din bucătărie, din cofetărie sau când mergeam cu tramvaiul, trenul sau mașina?

Cred că n-ar trebui să pierdem asta la nicio vârstă. Să avem mai multe ferestre decât oglinzi. Cine știe, poate, dacă te uiți atent, o să vezi un copil care aleargă în picioarele goale și brațele în aer pe după nori. Și-o să vrei să faci și tu la fel.

Este luni, poți să faci ce vrei tu pe lumea asta și te face fericit. Niciodată nu e târziu. Norii nu îmbătrânesc.

Băiatul cu păr de nor", semnează Cornel Ilie mesajul său.

Cornel Ilie a împlinit astăzi, 25 mai, vârsta de 50 de ani. Cu puțin timp înainte de aniversarea sa, artistul lansa prima sa piesă în colaborare cu Alexandra Ungureanu. Intitulată "Dragostea cu mine", piesa descria contradicțiile din care se nasc povești de iubire. O puteți asculta mai jos.

Citește în continuare

Muzică nouă

Ascultă "Dragostea cu mine", noul duet Vunk și Alexandra Ungureanu - VISUALISER

Vunk lansează prima piesă alături de Alexandra Ungureanu, o melodie despre sacrificiile pe care le facem pentru a fi într-o relație. Ironic, cei doi observă cât de bună-i "Dragostea cu mine", atunci când sentimentul e reciproc. Să fie, totuși, asta iubirea adevărată?

Publicat

pe

VUNK & Alexandra Ungureanu - Dragostea cu mine (Visualizer)
VUNK & Alexandra Ungureanu - Dragostea cu mine (Visualizer) │ FOTO: Captură YouTube

"Dragostea cu mine" marchează prima colaborare dintre VUNK și Alexandra Ungureanu, iar piesa are sare și piper din belșug, oferind ascultătorului o descriere fidelă a relațiilor din jurul nostru. Cornel și Alexandra pun în fața noastră o oglindă, făcându-ne să realizăm cât de mult ne schimbăm atunci când iubim. Totodată, ne declarăm îndrăgostiți de cel/cea de lângă noi tocmai pentru că nu încearcă să ne transforme în altcineva. Și din aceste contradicții se nasc noi și noi povești de iubire.

Piesa "Dragostea cu mine" este compusă de Cornel Ilie (muzică, versuri) și produsă de Călin Grăjdan. Melodia este lansată împreună cu un visualizer pe care îl puteți urmări mai jos.

Piesa "Dragostea cu mine" se regăsește pe ediția deluxe a albumului "Suflet digital". Materialul include, de asemenea, alte două piese noi: "Nocturna" și "Madonna". Cu o durată de aproape șase minute, piesa "Nocturna"  este gândită ca o experiență care va trebui trăită live, alături de o orchestră. În contrast, "Madonna" vine cu o energie fun și jucăușă, demonstrând încă o dată versatilitatea și libertatea artistică a trupei. "Suflet digital" (Deluxe) este disponibilă pe toate platformele de streaming.

"Cele trei cântece care închid albumul "Suflet digital", deși sunt foarte diferite una de cealaltă, sunt scrise pentru a transmite speranță și putere. Tema albumului este o călătorie în timp până în 2088 și înapoi, iar rolul acestor cântece este să dea curaj și bucurie celor care ascultă, să ne inspire să rămânem umani și să nu îi lăsăm pe alții să ne sperie sau să ne schimbe inimile cu ale lor", ne spune Cornel Ilie.

De mai bine de 30 ani pe scena muzicală din România, VUNK este una dintre trupele inovației. Single-uri precum "Pleacă" (Hit Gold), "Vreau o țară ca afară", "Așa și" sau "Numai la doi" sunt doar câteva dintre piesele îndrăgite ale trupei.

2025 a venit cu piese noi precum "Te aștept", "Aleluia, mi-e bine!", "2 vulcani", colaborarea cu Anastasia, "Parfum de îmbrățișare’", colaborarea cu Eligarf, și cea mai recentă, piesa "Scrisoare".

Citește în continuare

Concerte & turnee

VUNK însuflețește Piața Catedralei din Arad cu pop rock simfonic; Accesul este liber

Pe 14 iunie, formația Vunk susține un concert inedit alături de Orchestra Simfonică a Filarmonicii Arad. Publicul este așteptat la Piața Catedralei pentru a asista la un dialog între pop-rock și universul simfonic. Accesul la eveniment este liber.

Publicat

pe

Cornel Ilie în concertul Damian & Brothers de pe 31 martie 2017 │ FOTO: Ionut Paraschiv / InfoMusic.ro

Membrii trupei Vunk și dirijorul Vlad Mateescu pregătesc un concert special pentru publicul din Arad. Duminică, pe 14 iunie, formația va susține un spectacol aparte alături de Orchestra Simfonică a Filarmonicii Arad. Piesele pop-rock din repertoriul Vunk vor fi îmbrăcate simfonic, fanii având astfel ocazia de a redescoperi muzica formației "într-o formulă amplă și spectaculoasă".

Vlad Mateescu: "Va fi o seară despre întâlniri, despre muzică și despre felul în care genurile dispar atunci când emoția este autentică"

"Sunt proiecte care rămân aproape de tine și întâlniri artistice care au aceeași emoție de fiecare dată când se întâmplă. Pentru mine, este o mare bucurie să mă revăd cu Cornel Ilie și prietenii de la VUNK, într-un concert care unește două lumi muzicale pe care le iubesc în egală măsură: energia autentică a unei trupe care a marcat generații și forța expresivă a unei orchestre simfonice.

Pe 14 iunie, în Piața Catedralei din Arad, vom urca pe scenă alături de Orchestra Simfonică a Filarmonicii Arad pentru un spectacol special – un dialog între pop-rock și universul simfonic, între riff-uri cunoscute și culoarea orchestrală care transformă fiecare piesă într-o experiență nouă.

Pentru public, este ocazia de a redescoperi muzica VUNK într-o formulă amplă și spectaculoasă. Pentru noi, cei de pe scenă, este bucuria de a construi împreună – orchestra și band-ul – un sunet comun, în care fiecare detaliu contează: energia trupei, sensibilitatea fiecărei secțiuni orchestrale și emoția momentului live.

Îmi face plăcere să revin în acest context alături de muzicienii extraordinari ai Filarmonicii Arad și să dăm din nou viață unor aranjamente care deschid o altă perspectivă asupra pieselor pe care le știm cu toții.

Va fi o seară despre întâlniri, despre muzică și despre felul în care genurile dispar atunci când emoția este autentică. Vă așteptăm să fim împreună și să trăim acest concert așa cum trebuie: cu energie, cu emoție și cu muzică la maximum", a anunțat dirijorul Vlad Mateescu într-o postare online.

Concertul VUNK pop rock simfonic începe la ora 20:00. Accesul în Piața Catedralei din Arad este gratuit.

De mai bine de 30 ani pe scena muzicală din România, VUNK este una dintre trupele inovației. Single-uri precum "Pleacă" (Hit Gold), "Vreau o țară ca afară", "Așa și" sau "Numai la doi" sunt doar câteva dintre piesele îndrăgite ale trupei.

Citește în continuare

Trending