Urmărește-ne în Social Media

Concerte & turnee

Opt trupe românești concertează la ARTmania Festival Sibiu 2013

Intre 8 si 11 august, opt formații rock autohtone vor concerta la ARTmania în Piața Mică: Alternosfera, Omul cu Șobolani, The Mono Jacks, Coma, Lights Out!, Aeon Blank, Vespera și Dark Fusion.

Publicat

pe

Marcel Bostan - Trupa ALTERNOSFERA la Zilele Prieteniei in Piata Constitutiei pe 29 iunie 2013 │ FOTO: Mihai Anghel / InfoMusic.ro

Începând de joi până duminică, 8 - 11 august, opt dintre cele mai apreciate formații rock autohtone vor concerta la ARTmania în Piața Mică și în locațiile partenere festivalului: Alternosfera, Omul cu Șobolani, The Mono Jacks, Coma, Lights Out!, Aeon Blank, Vespera și Dark Fusion.

Seria live-urilor din Piața Mică va fi deschisă joi, 8 august, de două dintre cele mai apreciate reprezentante ale scenei alternative-indie rock, The Mono Jacks și Lights Out!, oferind primilor veniți un debut de festival animat de compoziții mature, intense, transpuse live cu multă energie și eleganță.

Videoclip Lights Out! - Mirror

Trupa clujeană Lights Out! a fost remarcată de la primele acorduri, devenind un proiect muzical cu o evoluție fulminantă, încununată de succes. În 2010, anul înfințării trupei, au lansat primul lor demo iar 2 ani mai târziu, au fost invitați să deschidă concertele unor proiecte internaționale de renume precum We Have Band, O. Children, Chew Lips. Anul 2013 a marcat o deviere atât la nivel sonor, cât și stilistic, odată cu apariția a 3 piese noi, "Noosi", "Downcast" și "Pleasures" care sunt promovate în cadrul unui turneu internațional extins, ajungând până în Ungaria, Cehia și Slovacia.

Pe 8 august tinerii artiști Lights Out! deschid concertul The Mono Jacks, un nume definitoriu al curentului alternative-indie rock românesc. Istoria The Mono Jacks a început în 2008, când Doru Trascău, leaderul trupei AB4 a pus bazele acestui nou proiect. Stilul abordat scoate la lumină linii de chitară ce topesc tensiunea compozițiilor amintind de sound-ul trupelor Interpol, Snow Patrol, Editors sau chiar White Lies.

The Mono Jacks in deschidere la The Cranberries la Romexpo pe 11 octombrie 2012

The Mono Jacks in deschidere la The Cranberries la Romexpo pe 11 octombrie 2012 │ FOTO: Ionut Paraschiv / InfoMusic.ro

“Now In Stereo”, albumul lor de debut lansat în 2010, a înregistrat un mare succes, iar single-urile “Maria”, “Come Back Girl” sau “Push The Pedal” au invadat radiourile și au făcut ca trupa să devină una dintre cele mai apreciate din peisajul autohton al rockului alternativ. 2011 a adus un nou material discografic, EP-ul “Fortunes”, care conține patru piese (“four tunes”) – înregistrate în doar două zile, într-un an în care The Mono Jacks a susținut numeroase concerte în țară și pe scenele unor mari festivaluri precum Sziget sau EXIT Festival.

Vineri, 9 august, Alternosfera și Aeon Blank concertează în Piața Mică

Proiectul Aeon Blank a luat naștere în primăvara lui 2011, la inițiativa lui Emil Luca și Alex Gabroveanu, ambii chitariști în formula inițială. Stilul specific Aeon Blank a fost clar încă de la început: rock alternativ cu influențe dark wave, metal, gothic-rock. O trupă tânără, dar cu o abordare plină de maturitate și seriozitate, Aeon Blank s-a făcut rapid remarcată pe scena marilor festivaluri din România anului 2012 câștigând și titlul Best Alternative Newcomer în urma concursului organizat de Metalhead.

Trupa Aeon Blank la Zilele Prieteniei Bergenbier - 29 iunie 2013

Trupa Aeon Blank la Zilele Prieteniei Bergenbier - 29 iunie 2013 │ FOTO: Mihai Anghel / InfoMusic.ro

Vezi galeria foto Aeon Blank la Zilele Prieteniei București

5 piese de pe albumul „Handmadegods & Godmadedemons”, lansat în aprilie 2012, au fost difuzate intens la radio, „Of Gravity And Passion” ajungând pe locul 2 în cadrul emisiunii „Top Show”, iar “Auguries Of Innocence” pe locul 3. În acest moment, trupa lucrează la cel de-al doilea album, „Dark Waters”, care va fi lansat spre finalul anului.

Fondată în 1998, trupa Alternosfera și-a schimbat componența, având în prezent numai doi dintre membrii fondatori, respectiv Marcel Bostan și Marin Nicoara. Piesa “Wamintirile”, care a cucerit posturile de radio și televiziune din România și Republica Moldova, se regăsește pe albumul de debut "Orașul 511" (2005). În 1997, Alternosfera a lansat "Visători cu plumb în ochi sau ultima scrisoare pentru femeia nordică" și a pus punct perioadei romantismului liric în creația sa. Piesele „Aruncă-mi”, „Două Eve”, „Muta” incluse pe albumul „Virgula” (2012) au fost difuzate în heavy rotation la posturile de radio din România.

Marcel Bostan - Trupa ALTERNOSFERA la Zilele Prieteniei in Piata Constitutiei pe 29 iunie 2013

Marcel Bostan - Trupa ALTERNOSFERA la Zilele Prieteniei in Piata Constitutiei pe 29 iunie 2013 │ FOTO: Mihai Anghel / InfoMusic.ro

Vezi galeria foto ALTERNOSFERA la Zilele Prieteniei București

În primăvara lui 2013, Alternosfera a lansat un nou material discografic, „Epizodia”, promovat prin intermediul unui turneu prin 11 orașe din România, care a adunat peste 10.000 de spectatori. Avântul lor creativ va culmina la sfârșitul anului cu finalizarea încă unui album de studio.

Sâmbătă, 10 august, OCS și Coma vor concerta la ARTMania în Piața Mică

Sâmbătă, 10 august, Piața Mică din Sibiu va găzdui concertele a două dintre cele mai îndrăgite trupe de rock-alternativ din România: OCS și Coma. La începuturile anilor 2000, videoclipurile lor pline de originalitate și non-conformism au invadat posturile de televiziune de profil muzical, iar piesele lor s-au dovedit molipsitoare pentru un segment de public deschis și lipsit de prejudecăți, din ce în ce mai numeros.

Coma, prima invitată să urce sâmbătă pe scena din Piața Mică, pregătește în premieră pentru Sibiu, un set acustic. Înființată în București în 2000, trupa se face remarcată rapid datorită aparițiilor live și clipurilor pline de dinamism. La un an de la formare, Coma lansa primul său album „Somn”, la A&A Records, iar în 2002 era nominalizată la Best Alternative Band la Gala Premiilor Industriei Muzicale Românești. “Nerostitele” (2006), produs 100% independent, impresionează prin complexitatea instrumentală, calitatea mixajelor, abordând vechiul sound Coma cu un aer mult mai matur.

Primul album unplugged “Coma light”, lansat în 2008, a fost promovat printr-o serie de concerte prin țară și Republica Moldova. Materialul combină piese mai vechi reorchestrate și reinterpretate, piese care includ contribuția părților lui DJ Hefe chiar dacă sunt acustice, păstrându-și forța.

Videoclip oficial: Coma - Vezi

Apariția OCS (Omul cu Șobolani) a îmbogățit scena muzicii alternative românești cu o trupă care avea să devină emblema unei generații nonconformiste. Înființată în 1997 în Constanța, la inițiativa vocalului Dan Amariei și a lui Adrian Albu (a.k.a. Koks), trupa poartă numele celebrei lucrări omonime al cărei autor este Sigmund Freud.

În 15 ani de activitate, piesele lor n-au lipsit din playlist-urile și top-urile revistelor de specialitate, a posturilor de radio și a televiziunilor. Sigur nu v-au scăpat clipurile pieselor „Cine E De Vina” sau „Nu încerca așa ceva acasă” și v-ați trezit de multe ori fredonând versurile unor compoziții precum „Copilul Rebel”, „(Dez)Orientat” sau „Odă (În Piața Romană)”.

Omul cu Șobolani - OCS la BESTFEST 2013 pe 5 iulie

Omul cu Șobolani - OCS la BESTFEST 2013 pe 5 iulie │ FOTO: Mihai Anghel / InfoMusic.ro

Vezi galeria foto OCS la B'Estfest 2013

Vara aceasta membrii OCS s-au decis să onoreze invitațiile marilor festivaluri, dar să-și petreacă restul timpului în studio pentru a finaliza înregistrările noului album intitulat ”Marea Căutare”, album care va fi lansat în toamnă, în luna octombrie.
Vespera și Dark Fusion vin să completeze lista de concerte cu două live-uri găzduite de clubul Bohemian Flow, dând startul afterparty-urilor de vineri și sâmbătă, 9 - 10 august. Trupa clujeană Vespera a luat ființă în anul 2005 când Dorin Panduru și Vlad Popovici au pus bazele unui proiect muzical power-goth and doom. Sfârșitul lui 2007 înseamnă pentru Vespera o transformare conceptuală și muzicală, un nou sound și o nouă imagine. Primul lor album „Desert of the real” (2011) îmbină o mare varietate de stiluri muzicale de la industrial, electro și hardcore, la oriental și metal. În 2012, Vespera a câștigat Posada Rock Festival, calificându-se pentru finala GBOB România în noua formulă cu Dorin Panduru (chitară și voce), Vlad Popovici (bas), Andrei Calbajos (clape, synth, samples), Răzvan Moca (tobe) și Dudu Isabel, în postura de solist.

Dark Fusion propune un metal old school asezonat cu multe elemente din noul val, stilul trupei fiind o combinație de thrash cu multe elemente industrial, hardcore și melodic, groovy pe alocuri. Primul lor material discografic "InFusion" a ieșit pe piața muzicală în septembrie 2012, albumul fiind promovat prin concerte în România și Ungaria. Dark Fusion lucrează în prezent la finalizarea înregistrărilor pentru maxi-single-ul "Dark City", a cărui lansare ar trebui să aiba loc în luna noiembrie a acestui an și lucrează la realizarea celui de-al doilea album de studio care va ieși la lumină în 2014.

Intrarea este liberă la evenimentele din Piața Mică și din cluburile partenere Festivalului ARTmania Sibiu 2013. În 2013, Festivalul ARTmania are loc în perioada 5-11 august oferind publicului său concerte și evenimente alternative.

Rămâi alături de noi, abonează-te la newsletterul cu știri și evenimente!

Concerte & turnee

Street Food Festival 2026 de la Galați are loc între 13 și 16 august; Vezi programul concertelor

Între 13 și 16 august, Street FOOD Festival Galați sărbătoreste 10 ani de la prima ediție. Publicul este așteptat în Grădina Publică pentru se bucura de ediția aniversară din 2026 alături de Mihail, Omul cu șobolani și Robin and the Backstabbers. Intrarea este gratuită, găsești în articol programul și lineup-ul complet.

Publicat

pe

Mihail
Mihail

Street Food Festival 2026 de la Galați propune un lineup cu rock alternativ. Între 13 și 16 august, publicul se va bucura de concerte pregătite de The Kryptonite Sparks, Robin and the Backstabbers, Mihail (acoustic), Omul cu șobolani, Nuanțe și Om la lună. Evenimentele au loc în Grădina Publică, iar intrarea este liberă.

"Călătoria noastră a început în 2016, din dorința de a aduce experiențe autentice de street food în România. Iar de atunci, împreună cu mii de pofticioși, am trăit 10 ani de momente memorabile. Din 13 până pe 16 august te invităm în Grădina Publică să sărbătorim 10 ani de preparate delicioase, atmosferă și muzică bună", spun organizatorii.

Programul concertelor la Street Food Festival 2026 de la Galați:

Vineri, 14 august:

  • 20:00: The Kryptonite Sparks
  • 21:30: Robin and the Backstabbers

Sâmbătă, 15 august

  • 20:30: Mihail (acoustic)
  • 22:00: Omul cu șobolani

Duminică, 16 august

  • 20:00: Nuanțe
  • 21:30: Om la lună

Dincolo de muzică, organizatorii Street Food Festival pregătesc și alte surprize. Ele vor fi dezvăluite în apropierea evenimentului.

Ce te așteaptă la Street Food Festival 2026 de la Galați:

  • food truck-uri cu bunătăți
  • concerte live
  • activități pentru cei mici
  • experiențe memorabile pentru întreaga familie

Street FOOD Festival 2026 Galați este organizat de Why Not Us & Flavours.

Cum a fost la Street FOOD Festival Cluj-Napoca

Evenimentul de la Cluj-Napoca a avut loc între 2 și 5 iulie. Festivalul s-a bucurat de 4 scene, marcând și o premieră națională, respectiv primul show de drone sincronizat cu muzică live din România. Acesta s-a petrecut pe 5 iulie, în timpul concertului om la lună.

Citește în continuare

Concerte & turnee

Luminaria 2026 are loc între 21 și 23 august la Corbu; Vezi programul complet

Luminaria, festivalul zmeielor și al baloanelor cu aer cald, revine în 2026 la Corbu cu cea de-a doua ediție. Între 21 și 23 august, programul evenimentului va include zmeie uriașe, baloane cu aer cald, show aerian și de lasere și concerte în aer liber. Printre artiștii confirmați se numără și Irina Rimes, care pe 22 august își va sărbători ziua de naștere pe scenă, alături de public.

Publicat

pe

Irina Rimes
Irina Rimes │ FOTO: Captură Facebook Irina Rimes

Timp de 3 zile, între 21 și 23 august, Luminaria 2026 va aduce la Corbu zboruri și demonstrații aeriene, zmeie gigant care colorează cerul, momente de lumină spectaculoase noaptea și concerte live care completează atmosfera. Festivalul păstrează și anul acesta un focus puternic pe familii, incluzând în program ateliere creative, zone de joacă și activități care îi implică pe cei mici în mod autentic.

Printre artiștii care vor urca pe scenă se numără The Motans, The Mono Jacks, Lupii lui Calancea, David Ciente și, nu în ultimul rând, Irina Rimes. Artista a ales ca anul acesta să-și serbeze ziua de naștere în cadrul Luminaria. Astfel, concertul ei de pe 22 august va fi și o petrecere aniversară, alături de public. Show-ul Irinei va începe de la ora 21:00, biletele individuale pentru ziua de sâmbătă costând 100 lei pentru copii și 200 lei pentru adulți. Găsiți mai multe detalii despre prețurile biletelor la finalul articolului.

Programul festivalului Luminaria 2026 de la Corbu:

Vineri, 21 august: Poveste Luminaria – Ziua Romantică

Pe timpul zilei cerul devine o pânză vie sub spectacolul a 200 de zmeie artistice, gigantice și sportive. Nu lipsesc garden vibe & food court cu zone de relaxare la umbră, mixology bar și delicii culinare.

  • 11:00 – 14:00 | Creative morning – experiențe creative & ateliere interactive;
  • 12:00 – 18:00 | The World of Kites – demonstrații aeriene susținute de piloți internaționali, cu peste 200 de zmeie artistice, gigantice, sportive;
  • 14:00 – 14:30 | The Rolling Strings (Part I) – Rolling Stones n-au putut veni… dar au trimis o trupă de marionete. Un performance vizual inedit de teatru de marionete. Un tribut artistic adus rock-ului clasic, care va smulge zâmbete tuturor generațiilor;
  • 15:00 – 15:30 | Aero Show – show aerian cu moto-parapante. 5 aripi magice vor colora cerul în zboruri sincron spectaculoase;
  • 16:00 – 18:00 | Creative Hub – ateliere și jocuri în zone dedicate;
  • 18:00 – 18:30 | The Rolling Strings (Part II) – marionetele revin pe scenă pentru a completa atmosfera vintage a după-amiezii;
  • 19:00 – 20:00 | Magic Hour – show de magie cu faimosul magician Verdini și un moment plin de energie cu DJ Bumba & Minunații.

Pe timpul serii – concerte live & sky illumination:

  • 20:30 – 21:30 | PRIMA DRAGOSTE – dăm startul muzicii live cu un vibe cald și sensibil, coloana sonoră perfectă pentru un apus autentic de vară;
  • 21:30 – 22:00 | SKY ILLUMINATION SHOW – când întunericul coboară, magia adevărată urcă pe cer: moto-parapante iluminate, zmeie de noapte, lasere și efecte pirotehice într-un mix vizual care îți va tăia respirația;
  • 22:00 – 23:00 | THE MOTANS – finalul serii aparține unei trupe cu greutate. Hituri care au cucerit topurile, cântate sub un cer plin de lumină. O experiență memorabilă care transformă festivalul într-o amintire ce rămâne în inimă mult timp după ce muzica se oprește.

Sâmbătă, 22 august: Pulsul Luminaria – Ziua Intensității

Pe timpul zilei:

  • 11:00 – 14:00 | Creative Zones – ateliere creative și zone de activări interactive;
  • 12:00 – 14:00 | Printre zmeie, apar personaje de poveste: artiști pe picioroange, costume colorate și momente neașteptate care transformă fiecare plimbare prin festival într-o mică aventură pe un tărâm magic;
  • 14:00 – 14:30 | Taraful 10 Sfori (Part I) – o reinterpretare plină de umor și tradiție a teatrului de marionete;
  • 15:00 – 16:00 | The World of Kites – demonstrații aeriene de zbor sincron cu zmeie, pilotate de echipe profesioniste de piloți din Germania, Italia, Noua Zeelandă, Olanda, Danemarca, Polonia, Cehia;
  • 16:00 – 18:00 | Creative Hub – ateliere și jocuri în zone dedicate;
  • 17:00 – 18:00 | Aero Show – show aerian cu moto-parapante. Spectacol aerian de adrenalină și culoare, pregătind atmosfera pentru noapte;
  • 18:00 – 18:30 | Taraful 10 Sfori (Part II) – Repriza a doua de energie și voie bună la scenă.

Pe timpul serii – The Big Celabration:

  • 19:30 – 20:30 | WE SINGING COLORS – indie-pop-ul perfect pentru „golden hour”. O trecere caldă de la lumina zilei la emoția serii;
  • 21:00 – 22:00 | IRINA RIMES – aniversare pe scenă. Este 22 august. Este ziua ei. Irina Rimes a ales să își celebreze aniversarea sub cerul Luminaria. Nu va fi doar un concert, ci o urare rostită de mii de voci sub un cer care prinde viață odată cu muzica. O singură urare, mii de suflete și un cer întreg martor;
  • 22:00 – 22:30 | SKY ILLUMINATION SHOW – un show total e cerul nopții: demonstrație de zbor de noapte cu moto-parapante iluminate, show pirotehnic, show laser și zmeie iluminate;
  • 22:15 – 23:30 | DAVID CIENTE și invitații lui: MARIA CHIVU și GRUPUL JIANCA. O fuziune modernă între ritmuri electronice și rădăcini folclorice. O explozie de energie, completată de un invitat surpriză, care va închide sâmbăta la o intensitate maximă.

Duminică, 23 august: Tradiția Luminaria – Ziua Nostalgiei

Pe timpul zilei:

  • 11:00 – 14:00 | Creative & Family Hub – ultimele sesiuni de ateliere și jocuri creative;
  • 12:00 – 14:00 | The Magic Parade – artiștii pe picioroange și personajele de poveste revin într-un performance surpriză, o paradă a culorilor și bucuriei;
  • 14:00 – 14:30 | The Rolling Strings – Rock Edition: marionetele urcă pe scenă pentru un show cu atitudine. Nu e doar teatru, e un tribut vizual adus muzicii bune;
  • 15:00 – 19:00 | The World of Kites – piloții internaționali execută ultimele zboruri sincron, un ultim „dans” al zmeielor înainte de apus;
  • 16:00 – 18:00 | Creative Hub – ultimele ateliere și jocuri în zone dedicate;
  • 17:00 – 18:00 | Aero Show – show aerian cu moto-parapante. Cele 5 aripi magice vor colora din nou cerul într-un show deosebit;
  • 18:00 – 18:30 | Taraful 10 Sfori – show-ul de final al marionetelor buclucașe – un amestec savuros de folclor și umor.

Pe timpul serii – The Grand Finale:

  • 19:30 – 20:30 | THE MONO JACKS – indie-rock de stare, perfect pentru a aduna toată nostalgia weekendului. O trupă care se aude în suflet și un sound care pregătește terenul pentru explozia de final;
  • 20:30 – 21:00 | Sky Illumination Final Show – cerul nopții devine din nou scenă: moto-parapantele iluminate, lasere și zmeie neon, toate într-un spectacol unic de rămas-bun;
  • 21:00 – 22:45 | LUPII LUI CALANCEA & LĂUTARII LUI BOTGROS – premieră absolută la Constanța.

Prețurile biletelor pentru Luminaria 2026:

  • Bilete individuale copii:
    • Vineri, 21 august - 80 lei
    • Sâmbătă, 22 august - 100 lei
    • Duminică, 23 august - 85 lei
  • Bilete individuale adulți:
    • Vineri, 21 august - 160 lei
    • Sâmbătă, 22 august - 200 lei
    • Duminică, 23 august - 170 lei
  • Abonament 3 zile adulți - 499,99 lei
  • Pachete Family (pentru doi adulți și doi copii cu vârsta între 5 și 14 ani)
    • Vineri, 21 august - 400 lei
    • Sâmbătă, 22 august - 500 lei
    • Duminică, 23 august - 425 lei
    • Abonament 3 zile - 1200 lei
Citește în continuare

Concerte & turnee

Myrkur și Alternosfera vin la ARTmania 2026, ediția cu intrare liberă

ARTmania In Context, ediția specială din 2026 a festivalului de la Sibiu, îi aduce pe scenă pe Myrkur, Alternosfera, HVNDS și Pridian. Evenimentul se va desfășura în Piața Mare și va fi cu intrare liberă.

Publicat

pe

│ FOTO: Alex Vlad Covaci / InfoMusic.ro

Myrkur, Alternosfera, HVNDS și Pridian sunt patru trupe care spun, fiecare în felul său, o parte importantă din povestea rockului european de astăzi. Organizatorii le-au ales pentru ediția specială ARTmania 2026 In Context, menită să ducă mai departe tradiția festivalului. Evenimentul se va desfășura pe 24 și 25 iulie 2026 și va fi gratuit.

"Ne vedem în Piața Mare, să celebrăm muzica, viața și locul în care inimile noastre au bătut împreună atâția ani"

"Piața Mare nu este doar un loc. Pentru noi, este acasă. Este spațiul în care ne-am întâlnit an de an, în care am construit amintiri și o comunitate care a crescut odată cu festivalul. De aceea nu ne-am dorit să treacă un an fără să ne revedem aici.

Ediția "In Context" s-a născut într-un an de tranziție, în urma unor schimbări legislative care au făcut imposibil, pentru această ediție, formatul cu bilete și perimetru închis în Piața Mare. Între timp, reglementarea a fost modificată, astfel încât din 2027 ne vom putea întoarce la formatul pe care îl știți.

Până atunci, alegem să fim împreună. Deschis, fără perimetru și fără bilet, dar cu aceeași bucurie, aceeași dragoste pentru muzică și același spirit care ne unește de atâția ani.

Uneori, momentele de răscruce ne oferă răgazul de care avem nevoie: să privim în urmă, să înțelegem ce am construit și să ne întrebăm cum mergem mai departe. "In Context" este felul nostru de a continua această poveste", spun organizatorii ARTmania.

În 2027, ARTmania Festival revine la Sibiu cu cea de-a douăzecea ediție, în formatul complet, cu bilete și cu tot ce înseamnă ARTmania.

De ce în 2026 nu are loc ediția clasică ARTmania Festival

Ediția din 2026 a festivalului ARTmania nu va mai avea loc din cauza unui blocaj normativ, o nouă legislație privind securitatea la incendiu intrând în aplicare de la 1 mai 2025. Noile reglementări au un impact direct asupra organizării evenimentelor în aer liber.

Returnarea banilor pe bilete la ARTmania 2026

Contravaloarea biletelor va fi returnată integral, inclusiv comisionul de ticketing.

  • Data începerii: 4 mai 2026
  • LiveTickets: returnare automată
  • Bilete fizice: prin completarea formularului online și transmiterea documentelor necesare.
Citește în continuare

Trending