Urmărește-ne în Social Media

Emisiuni radio-tv

IRIS a cântat pentru prima oară alături de noul solist, Rafael - VIDEO

La scurt timp de la concedierea lui Toni Şeicărescu, bateristul formației IRIS, Nelu Dumitrescu, a anunțat că noul solist este Rafael. Pe 18 iulie 2013 în cadrul emisiunii Vara pe val, de pe TVR2, IRIS alături de Rafael au avut prima apariţie televizată, formația interpretând melodia "Inocenţa Ta".

Publicat

pe

rafael-noul-solist-al-trupei-iris

La scurt timp de la concedierea lui Toni Şeicărescu, bateristul formației IRIS, Nelu Dumitrescu, a anunțat că noul solist este Rafael. Pe 18 iulie 2013 în cadrul emisiunii Vara pe val, de pe TVR2, IRIS alături de Rafael au avut prima apariţie televizată, formația interpretând melodia "Inocenţa Ta". Înregistrarea evenimentului poate fi urmărită pe InfoMusic mai jos.

Rafael a ajuns în atenția publicului în 2008, odată cu lansarea piesei "Am Crezut în Ochii Tăi", un cover după piesa formației Krypton. Rafael a debutat cu formația Flash Band, dar fără realizări notabile.

Se pare că scandalul dintre IRIS și Toni Şeicărescu a fost declanșat de fostul solist care a declarat, mai în glumă, mai în serios, că i-ar plăcea să se întoarcă în formaţia Direcţia 5, din care a mai făcut parte şi în trecut. Vestea nu a fost bine primită de ceilalți membri IRIS, iar bateristul Nelu Dumitrescu a reacţionat cel mai dur, declarând:

"Dacă el poate să-şi ia lumea în cap la 46 de ani, nu-mi pasă. O să revină în obscuritate. Dacă vrea înapoi la Marian Ionescu să cânte cu pistolul la tâmplă, nu are decât. El nu a cântat niciodată într-o trupă serioasă. E greu să apari pe scenă ca și cum nu s-a întâmplat nimic. Toni e un îngâmfat. Trebuie să mai prindă rădăcini la Iris. Noi nu îl dam afară, dar după șase luni eu știu dacă o ia raznă. Oricum nu soliștii au făcut Iris. Și lui Minculescu i-a părut rău că a plecat".

IRIS - "Inocenţa Ta"

Se pare că Nelu Dumitrescu este cel care după plecarea lui Cristi Minculescu din trupa l-a adus în loc pe Toni Şeicărescu. IRIS a lansat alături de Toni videoclipul "E Magic" . Acesta a fost realizat în stil retro de către Laurențiu Calomfirescu și prezintă povestea de dragoste dintre personajul masculin, interpretat de către Tony, și idealul său feminin, întruchipat de o frumoasă balerină. Filmările noului videoclip au durat peste 12 ore și s-au desfășurat în incinta Operei Naționale București.

În luna august 2012 Cristi Minculescu a părăsit trupa Iris după 32 de ani. Artistul a declarat că nu se retrage din muzică, ci doar din IRIS, și că decizia pe care a luat-o l-a surprins chiar și pe el.

Trending