Urmărește-ne în Social Media
Horia Brenciu - My Way (Crăciunul începe cu mine)

Lifestyle

Copleșit de emoție, un fan a leșinat după ce Beyonce l-a îmbrățișat - VIDEO

Recent, în timpul unui concert, Beyonce a interacționat cu publicul din apropierea scenei, îmbrățișând un fan. Copleșit de emoție, acesta a leșinat. Momentul a fost surprins pe video, iar mai jos puteți vedea înregistrarea.

Publicat

pe

Beyonce - Live în LA - "Mrs Carter Show" turneu mondial 2013
Beyonce - Live în LA - "Mrs Carter Show" turneu mondial 2013 │ FOTO: www.facebook.com

Beyonce este mereu impresionată de reacțiile fanilor aflați la concertele sale și interacționează constant cu aceștia în timpul prestației live. Recent, în cadrul unui concert, aceasta a îmbrățișat un fan care țipa isteric de bucurie că o vede pe artistă în carne și oase. Copleșit de emoție, tânărul a leșinat imediat lângă scenă.

În prezent, Beyonce susține turneul mondial "Mrs Carter Show", care ajunge săptămâna aceasta în Canada. În același timp, producătorul Diplo a confirmat că lucrează cu artista la un nou material discografic. Zvonurile privind cel de-al 5-lea album au apărut încă de anul trecut, când surse anonimen au declarat că Beyonce petrece mult timp într-un studio de înregistrări împreună cu rapperul Kanye West.

Pe de altă parte, apropierea de public are rezultate neașteptate. Până acum au mai apărut pe internet 2 incidente din timpul concertelor lui Beyonce. Astfel, într-un video artista întinde microfonul spre fanii pe care îi încurajează să cânte. Spre surprinderea sa, unul dintre aceștia este prea ocupat să cânte întrucât o filmează pe artistă. Deranjată, Beyonce îi spune să renunțe la cameră și să se bucure de momentul unic, iar acesta îi urmează sfatul.

Un alt video care a făcut înconjurul lumii este cel în care cântăreața primește o palmă peste fund de la un fan. Incidentul a avut loc în timpul unui concert susținut în Danemarca. Șocantă și iritată de reacția fanului, Beyonce l-a avertizat că va fi dat afară de la spectacol.

Copleșit de emoție, un fan a leșinat după ce Beyonce l-a îmbrățișat

Industria muzicala

Beyonce a bătut recorduri mondiale cu turneul "Cowboy Carter"

Pe 26 iulie, Beyonce a încheiat în forță turneul "Cowboy Carter" cu o performanță spectaculoasă la Stadionul Allegiant din Las Vegas. Calculele după această călătorie muzicală sunt extraordinare, artista bătând mai multe recorduri.

Publicat

pe

Beyonce - Cowboy Carter
Beyonce - Cowboy Carter │ FOTO: captură YouTube / Beyonce

Beyonce a creionat un final memorabil pentru turneul "Cowboy Carter", la ultimul concert din această serie urcând pe scenă, ca invitați speciali, Destiny’s Child, Jay-Z și Shaboozey. Cu încasări de peste 400 de milioane de dolari încasări, "Cowboy Carter" a devenit cel mai profitabil turneu country din toate timpurile și cel mai scurt turneu muzical care a atins această sumă.

Turneul a fost constituit din 32 de concerte în nouă orașe: Inglewood (California), Chicago (Illinois), East Rutherford (New Jersey), Londra, Paris, Houston (Texas), Landover (Maryland), Atlanta (Georgia) și Las Vegas (Nevada). Au participat peste 1,5 milioane de spectatori. 

Beyonce își extinde recordurile: este artistul de culoare cu cele mai mari încasări din toate timpurile și, totodată, cel mai de succes artist R&B din punct de vedere financiar. Cu acest turneu, devine prima femeie și primul artist american care reușește să aibă două turnee diferite ce depășesc pragul de 400 de milioane de dolari. Turneul ei anterior, "Renaissance World Tour - Act 1", a generat în 2023 încasări de 580 de milioane de dolari.

Turneul impresionant a venit în acompanierea albumului "Cowboy Carter", lansat de cântăreață în martie 2024. Ca prim disc country semnat de Beyonce, acesta include colaborări cu legende ale muzicii country, precum și cu artiști de culoare, tot din sfera muzicii country.

Citește în continuare

Concerte & turnee

Miley Cyrus a fost invitata lui Beyonce la un concert în Paris

Queen B se află în plin turneu de promovare a albumului "Cowboy Carter", iar pe lângă reprezentațiile solo spectaculoase, cântăreața își încântă fanii și cu momente artistice alături de invitați speciali. Miley Cyrus a surprins audiența când a urcat pe scenă și a cântat împreună cu Beyonce piesa "II Most Wanted".

Publicat

pe

Beyonce și Miley Cyrus la concertul din Paris
Beyonce și Miley Cyrus la concertul din Paris │ FOTO: Miley Cyrus www.facebook.com

Miley Cyrus a devenit primul invitat oficial care a urcat pe scenă alături de Beyonce, în cadrul turneului "Cowboy Carter". Artista și-a făcut apariția pe 19 iunie pe Stade de France din Paris pentru a cânta în premieră duetul "II Most Wanted", premiat cu Grammy.

Zvonurile conform cărora Cyrus este invitată în concertul lui Beyonce circulaseră deja în mediul online. Artista, care se afla la Paris pentru a cânta la Billions Club Live de la Spotify, fusese văzută făcând teste de sunet cu Beyonce, care se pregătea pentru prima dintre cele trei reprezentații din Franța.

Piesa "II Most Wanted" este extrasă de pe albumul "Cowboy Carter" a lui Beyonce, lansat în martie 2024. Acest material discografic i-a purtat noroc artistei. Pentru prima dată în cariera ei legendară, Beyonce a luat acasă trofeul "Albumul Anului" la ceremonia de decernare a Premiilor Grammy 2025. Mai mult, cântăreața a bifat o nouă reușită, devenind prima artistă de culoare care a câștigat "Cel mai bun album country", iar "II Most Wanted" a fost desemnat "Cel mai bun duo/ grup country".

"Să fiu alături de o DIVĂ atât de modestă, grațioasă și legendară a fost un vis devenit realitate. Mulțumesc pentru oportunitatea de a performa împreună la Paris și de a cânta piesa noastră despre prietenie. Faptul că am învățat de la tine și te-am iubit toată viața, ca mai apoi să stăm împreună în ținute aurii asortate este mai mult decât mi-aș fi putut imagina. Să închei cu ceva atât de frumos precum un stadion plin de oameni care cântă <<II Most Wanted>> alături de noi a fost finalul suprem. Mulțumesc, B. Voi fi mereu alături de tine!", a transmis Miley Cyrus.

Beyonce a susținut mai bine de jumătate din turneul său mondial "Cowboy Carter", cu show-uri deja livrate în Los Angeles, Chicago, New Jersey și Londra. După ce va încheia toate reprezentațiile din Paris, artista se va întoarce în Statele Unite pentru concerte în Houston, Washington, D.C., Atlanta și Las Vegas.

FOTO și VIDEO: Beyonce și Miley Cyrus la Paris (click pe săgeata din dreapta)

Citește în continuare
Horia Brenciu - My Way (Crăciunul începe cu mine)

CONCERTELE LUNII

Trending