Urmărește-ne în Social Media

Articole

17 ani de Hi-Q în 17 fotografii

17 ani au trecut de când Mihai, Florin și Dana au format Hi-Q în Brașov. Cu ocazia aniversării, InfoMusic trece în revistă cele mai importante momente din cariera trupei apelând la 17 poze cu povești - de la primele apariții media din 2000 și până în 2013.

Publicat

pe

Trupa Hi-Q
Trupa Hi-Q

Povestea trupei Hi-Q a început în Brașov, în anul 1996. Primul single lansat de Hi-Q a fost "Nu pot face nimic" în 1998. A fost bine primit de public, dar nimic nu s-a comparat cu succesul național adus de hitul din 2000, "Totul va fi bine". Cei 3 tineri - Mihai, Florin și Dana - erau plini de viață și carismatici, motiv pentru care au atras atenția televiziunilor. De-a lungul timpului, grupul a reușit să îmbine cu succes muzica cu televiziunea și radioul. Discografia trupei reunește 8 albume și 27 de single-uri oficiale. Privind înapoi peste ani, Hi-Q este una dintre cele mai longevive formații pop din România, bucurându-se constant de simpatia publicului. Cariera lor a cunoscut deopotrivă vârfurile de audiență și perioadele de acalmie media, schimbările de componență și regăsirile. Viața a mers înainte, în mod diferit pentru fiecare dintre ei - avem un politician, o mamă împlinită și un activist online. Prietenia și dragostea pentru muzică și show i-a ținut alături. Prezentul îi regăsește pe cei trei membri Hi-Q în mediul lor ideal - la intersecția show-urilor televizate și a cântărilor în fața publicului.

1. Emisiunile "Totul va fi bine" de la mare (2000)

Prima emisiune live a trupei Hi-Q a fost numită după celebrul single "Totul va fi bine". Show-ul a fost difuzat la Antena 1 și transmis din stațiunea Costinești. Acesta s-a bucurat de succes, motiv pentru care a mai continuat timp de 7 sezoane. În plus, în cadrul emisiunii au fost promovați numeroși artiști care se află și astăzi prin topurile muzicale din România.

Hi-Q în fotografii - emisiuni la mare (2000)

Hi-Q în fotografii - emisiuni la mare (2000)

2. Emisiunile de la București (2001)

În anul 2001, emisiunile au continuat în Capitală, la fel și hiturile. Cel mai reprezentativ a fost single-ul "Un minut", care a fost ales Hitul Anului.

Hi-Q - 2001

Hi-Q - 2001

3. Emisiunile de la Azuga (2001)

Una dintre cele mai interesane locații de transmisie live a fost Azuga. Emisiunea s-a desfășurat în 2001. În același an, trupa a lansat cel de-al 3-lea album "Dă muzica mai tare !!!". În afară de piesa "Un minut",  s-au mai bucurat de videoclipuri melodiile "Cât te iubeam" și "Dă muzica mai tare!".

Hi-Q în fotografii la munte

Hi-Q în fotografii la munte

4. Hi-Q cunoaște succesul media (1999-2001)

Hi-Q a fost mereu o apariție interesantă în presa anilor 2000. Succesul trupei le-a asigurat o prezență constantă pe coperțile revistelor. Fumusețea, naturalețea și expresivitatea Danei au atras mereu complimente din partea fanilor.

Hi-Q în fotografii - apariții în presă

Hi-Q în fotografii - apariții în presă

5. Hi-Q primește Discul de Aur (2001)

Succesul trupei Hi-Q a fost răsplătit cu Discul de Aur. Cu toate că se afla de puțin timp în industria muzicală, trupa a înregistrat vânzări record.

Hi-Q în fotografii - trupa a primit discul de aur

Hi-Q în fotografii - trupa a primit discul de aur

6. Promovarea primelor albume

Primele apariții discografice ale formației Hi-Q au avut numeroase piese despre prietenie. Poate acesta a fost și motivul pentru care trupa a ajuns rapid la inimile oamenilor, în special a tinerilor. În plus, membrii Hi-Q au reușit să reziste împreună timp de 17 ani datorită unei relații sincere de prietenie.

Hi-Q în fotografii - primele albume

Hi-Q în fotografii -  promovarea primele albume

7. Hi-Q pe scutere - clipul "Tu ești dragostea mea" (2002)

Cei de la Hi-Q s-au urcat pe scutere în videoclipul single-ului "Tu ești dragostea mea". Lansat în 2002, cântecul a fost extras de pe compilația "Hi-Q noi!".

Hi-Q în fotografii - videoclip pe scutere - "Tu ești dragostea mea" (2002)

Hi-Q în fotografii - videoclip pe scutere - "Tu ești dragostea mea" (2002)

8. Hi-Q în Afganistan! (2002)

În 2002, conducerea armatei le-a pregătit militarilor români, aflați in misiune la Kandahar, o surpriză de proporții. Au invitat în Afganistan, în preajma Zilei Armatei Române, câteva din cele mai în vogă trupe românești, iar Hi-Q nu a lipsit de pe lista invitaților.

Hi-q în fotografii - concert Afganistan 2002

Hi-q în fotografii - concert Afganistan 2002

9. Hi-Q în perioada cu Nicoleta Drăgan (2003-2009)

În 2003 a avut loc prima schimbare în cadrul trupei. Dana Nălbaru a decis să înceapă o carieră solo și a fost înlocuită de Nicoleta Drăgan. Hi-Q în noua formulă a lansat single-uri precum "Dor de tine, dor de noi", "Mai dulce", "Poveste fără nume", celebrul hit "Gașca mea", "Razna" și "Bună dimineața".

Hi-Q în fotografii - cu Nicoleta Drăgan (2004)

Hi-Q în fotografii - cu Nicoleta Drăgan (2004)

10. Hi-Q în perioada cu Anya (2009-2010)

După plecarea Nicoletei Drăgan din formație, Mihai și Florin au refăcut Hi-Q cu Anya la voce. Din păcate, colaborarea s-a terminat cu un scandal. Fără să discute în prealabil cu colegii săi, solista a dezvăluit într-o emisiune TV că părăsește trupa și a vorbit despre nemulțumirile sale.

Hi-Q în fotografii - cu Anya (2009)

Hi-Q în fotografii - cu Anya (2009)

11. Dana Nălbaru revine în Hi-Q (2010)

Hi-Q s-a reunit cu Dana Nălbaru în anul 2010, vestea fiind primită cu mare entuziasm de către fani. Primul single lansat împreună, după o pauză de 7 ani, s-a intitulat "Încă o dată".

Hi-Q în fotografii - Dana Nălbaru revine în Hi-Q (2010)

Hi-Q în fotografii - Dana Nălbaru revine în Hi-Q (2010)

12. Hi-Q aniversează 15 ani în Hard Rock Cafe (2011)

În anul 2011, formația a sărbătorit 15 ani de la formare. Aniversarea a avut loc în Hard Rock Cafe, unde Hi-Q a susținut un super concert. Fanii au avut ocazia să reasculte cele mai îndrăgite hituri din întreaga carieră a trupei.

Hi-Q în fotografii - Aniversare 15 ani în Hard Rock Cafe (2011)

Hi-Q în fotografii - Aniversare 15 ani în Hard Rock Cafe (2011)

13. Concertul Hi-Q în Garajul Europa FM (2012)

Hi-Q a vizitat Garajul Europa FM în martie 2012. Concertul a fost plin de emoție, dans și povestiri. Același an a marcat lansarea albumului cu influențe reggae, "Când zâmbești".

Hi-Q în fotografii - concert în Garajul Europa FM (2012)

Hi-Q în fotografii - concert în Garajul Europa FM (2012)

14. Hi-Q - "Zâmbește, e luni" (2013)

Trupa vrea să schimbe percepția oamenilor asupra zilei de luni prin noul single. Lansat anul acesta, cântecul ne îndeamnă să începem prima zi din săptămână cu zâmbetul pe buze și energie pozitivă.

Hi-Q în fotografii - concert "Zâmbește, e luni" (2013)

Hi-Q în fotografii - concert "Zâmbește, e luni" (2013)

15. Filmări în aer - Hi-Q pilotează avioane în clipul "Luni" (2013)

În cei 17 ani de carieră, trupa a lansat un clip filmat doar pe vapor, unul doar în mașini și altul doar pe scutere. Pentru single-ul "Luni", cei de la Hi-Q au învățat să piloteze avioane de acrobație și s-au înălțat în văzduh.

Hi-Q în fotografii - trupa a pilotat avioane pentru clipul "Luni" (2013)

Hi-Q în fotografii - trupa a pilotat avioane pentru clipul "Luni" (2013)

16. Emisiunea "Vara pe val" de pe TVR1 (2013)

După 11 ani de la ultima emisiune prezentată, trupa Hi-Q a revenit anul acesta pe sticlă cu matinalul "Vara pe val". Noua emisiune este transmisă zilnic pe TVR 1, în direct de la mare, de pe plaja TanTan din Mamaia.

Hi-Q în fotografii - emisiunea "Vara pe val" (2013)

Hi-Q în fotografii - emisiunea "Vara pe val" (2013)

17. Cea mai nouă sesiune foto Hi-Q (iunie 2013)

Trupa a susținut în iunie anul acesta o sesiune foto cu Mircius Aecrim. Fotograful este recunoscut în special pentru nudurile sale.

Hi-Q în fotografii - ședință foto cu Mircius Aecrim (2013)

Hi-Q în fotografii - ședință foto cu Mircius Aecrim (2013)

Trending