Urmărește-ne în Social Media

Muzică și film

Muse a lansat "Isolated System", soundtrack al "World War Z" - VIDEO

Dacă "Supremacy", cu al său "aer Bond" nu a reușit să-i cucerească pe cei din spatele producției ultimului film din această serie epică - "Skyfall" -, cel mai recent single Muse și-a găsit "perechea cinematografică". Piesa se numește "Isolated System" și a fost inclusă pe coloana sonoră a filmului "World War Z".

Publicat

pe

Muse - "Isoleted System" (World War Z soundtrack) (secvență din clip)
Muse - "Isoleted System" (World War Z soundtrack) (secvență din clip)

Dacă "Supremacy", cu al său "aer Bond" nu a reușit să-i cucerească pe cei din spatele producției ultimului film din această serie epică - "Skyfall" -, cel mai recent single Muse și-a găsit "perechea cinematografică". Piesa se numește "Isolated System" și a fost inclusă pe coloana sonoră a peliculei horror "World War Z", ce a avut premiera recent la Londra. Pentru a transmite publicului atmosfera apocaliptică din film, Muse a lansat recent un videoclip al piesei ce conține secvențe din "World War Z", imaginile și linia melodică completându-se reciproc.

Muse - "Isoleted System" (World War Z soundtrack) (secvență din clip)

Muse - "Isoleted System" (World War Z soundtrack) (secvență din clip)

"Isolated System" nu este prima piesă Muse ce intră pe coloana sonoră a unui film, dar este, însă,"single-ul preferat" al lui Matt Bellamy din categoria soundtrack-urile trupei, "World War Z" fiind totodată cel mai important film cu care numele formației a fost asociat până acum.

 "Am știut de la bun început că această colaborare va fi de mare impact pentru că ne tot sunau (producătorii filmului) în timp ce înregistram albumul "The 2nd Law", spunându-ne că vor ca noi să punem cireașa de pe tort. (...) Cred că piesa se potrivește foarte bine cu atmosfera din film. Transmite fiori și acea stare ce te afce să te ții de scaun în timpul filmului. Am avut în minte acest scenariu al supraviețuirii în situații scăpate de sub control - tipul acela sumbru de context apocaliptic - chiar când compuneam albumul "The 2nd Law". De altfel, am tendința să mă gândesc la genul acesta de scenarii de fiecare dată când compun un album", a declarat recent Matt Bellamy, solistul fomației.

"World War Z" va apărea în cinematografele din Statele Unite pe 21 iunie. Filmul beneficiază de talentul regizoral al lui Marc Forster, cunoscut pentru pelicule precum "Monster's Ball" (2001), "Finding Neverland" (2004), "Stranger Than Fiction" (2006) și "Quantum of Solace" (2008). Rolul principal este jucat de Brad Pitt, distribuția incluzându-i și pe Mireille Enos, Eric West și Matthew Fox.

Muse - "Isolated System" (World War Z soundtrack)

Rămâi alături de noi, abonează-te la newsletterul cu știri și evenimente!

Albume noi

Muse a lansat albumul "The Wow! Signal", ce conține o colaborare cu Ellie Goulding

Muse a lansat noul album de studio, "The Wow! Signal", un material inspirat de celebrul semnal radio detectat în spațiu în 1977. Printre piesele incluse în tracklist se numără și "Hush", o colaborare cu Ellie Goulding, însoțită de un videoclip cu puternice influențe cosmice, care completează universul conceptual al discului.

Publicat

pe

Artwork Muse & Ellie Goulding
Artwork Muse & Ellie Goulding │ FOTO: Muse www.facebook.com

"Hush" marchează prima colaborare dintre Muse și Ellie Goulding, reunind stilul rock alternativ caracteristic trupei britanice cu vocea sensibilă și amprenta electronică cu care Goulding și-a obișnuit fanii. Mesajul cântecului vorbește despre nevoia de refugiu, introspecție și apropiere umană într-o lume tot mai zgomotoasă și agitată.

Videoclipul pentru "Hush" explorează atât tematica melodiei, cât și direcția vizuală a întregului album. Acesta prezintă un astronaut care plutește singur în spațiu, fiind atras, la un moment dat, într-un fenomen asemănător unei găuri negre. Imaginile completează perfect tematica cosmică a materialului discografic și explorează ideea necunoscutului, a izolării și a călătoriei către alte dimensiuni, atât fizice, cât și emoționale.

Matt Bellamy despre colaborarea cu Ellie Goulding: "A fost un accident fericit: ea era acolo, noi experimentam și totul s-a întâmplat natural"

Colaborarea cu Ellie Goulding s-a născut dintr-o coincidență neașteptată. Artista se afla în același studio de înregistrări cu Muse, lucrând într-o altă încăpere, iar întâlnirea a avut loc chiar înainte ca membrii formației să încheie sesiunea din acea seară. Matt Bellamy a povestit pentru Rolling Stone Italia cum a luat naștere duetul:

"O cunosc pe Ellie de ani de zile, ne-am întâlnit de multe ori și am spus în repetate rânduri că ar trebui să facem ceva împreună. Din pură coincidență, a apărut la studio foarte târziu, pe la ora 23:00, chiar când noi eram pe punctul de a pleca. A intrat și ne-a întrebat dacă poate asculta la ce lucrăm. I-am pus piesa și i-a plăcut. Așa s-a născut ideea unui duet. A fost un accident fericit: ea era acolo, noi experimentam și totul s-a întâmplat natural."

Apetitul trupei Muse pentru colaborări cu alți artiști a fost deschis de muzicianul și producătorul Dan Lancaster. El s-a alăturat grupului ca membru live în 2022, iar relația s-a consolidat în timpul turneelor, când Matt Bellamy, Chris Wolstenholme și Dominic Howard au descoperit că Lancaster nu este doar un instrumentist valoros, ci și un producător cu o viziune creativă aparte.

Provenit din zona muzicii metal, Dan Lancaster și-a dorit să contribuie la un proiect care să depășească simplul rol de muzician de turneu. În același timp, membrii Muse au început să exploreze ideea unor colaborări externe, atât cu autori, cât și cu alți artiști, o premieră pentru dinamica tradițională a trupei.

"The Wow! Signal", inspirat de unul dintre cele mai mari mistere ale astronomiei

Noul album Muse își ia numele de la celebrul "Wow! Signal", o anomalie radio detectată în 1977 de astronomul Jerry R. Ehman, în timpul unui proiect de căutare a inteligenței extraterestre. Semnalul, care a durat 72 de secunde și provenea din direcția constelației Săgetător, a fost atât de neobișnuit încât cercetătorul a încercuit secvența "6EQUJ5" pe imprimarea datelor și a notat, în margine, cuvântul "WOW!". Originea exactă a fenomenului rămâne necunoscută și astăzi.

TRACKLIST Muse - "The Wow! Signal":

  1. The Dark Forest
  2. Nightshift Superstar
  3. Shimmering Scars
  4. Cryogen
  5. Be With You
  6. Hexagons
  7. The Sickness in You & I
  8. Unravelling
  9. Hush
  10. Space Debris
Citește în continuare

Concerte & turnee

Muse revine în Europa cu turneul "The Wow! Signal"; în ce orașe va concerta trupa

Muse revine pe marile scene din Europa și Marea Britanie cu turneul "The Wow! Signal", programat între noiembrie și decembrie 2026. Descoperă primele orașe incluse în itinerariul trupei.

Publicat

pe

Muse
Muse │ FOTO: Tim Saccenti www.facebook.com

Muse pregătește pentru sfârșitul acestui an câteva show-uri de neratat, ce promovează noul album de studio, "The Wow! Signal". Turneul va începe în Manchester, unde Matt Bellamy, Chris Wolstenholme și Dominic Howard vor susține două concerte la Co-op Live, pe 12 și 13 noiembrie. Seria continuă cu două show-uri consecutive la The O2 din Londra, pe 15 și 16 noiembrie.

Marea Britanie a fost locul unde Muse nu doar că a susținut primul concert din acest an, dar a și prezentat în premieră piesele "Cryogen" și "Be With You", extrase de pe discul "The Wow! Signal". Evenimentul a avut loc Brixton Academy din Londra pe 3 aprilie.

Revenind la turneu, după opririle din Marea Britanie, Muse va ajunge în mai multe orașe europene, printre care Berlin, Milano, Düsseldorf, Paris, Amsterdam, Montpellier și Zurich.

"The Wow! Signal" este cel de-al zecea album de studio din cariera trupei britanice și va fi lansat integral pe 26 iunie. Tematica discului a fost inspirată de o observație spațială celebră înregistrată în 1977, când un astronom a detectat o explozie radio puternică de 72 de secunde provenind din constelația Săgetător. Bănuind că ar putea proveni dintr-o sursă extraterestră, astronomul a încercuit secvența "6EQUJ5" și a scris "WOW!" lângă ea.

Cum poți cumpăra bilete la concertele Muse din cadrul turneului "The Wow! Signal"

Biletele vor fi puse în vânzare generală vineri, 19 iunie, de la ora 10:00 (ora locală). Fanii vor putea accesa și o etapă de pre-sale începând de miercuri, 17 iunie, prin înscriere pe site-ul oficial al trupei. De asemenea, cei care achiziționează o copie a albumului "The Wow! Signal" intră automat în etapa de pre-sale, având șanse mai mari să obțină bilete la concertele din turneu.

Datele turneului "The Wow! Signal":

  • 12 noiembrie - Co-op Live, Manchester, Marea Britanie
  • 13 noiembrie - Co-op Live, Manchester, Marea Britanie
  • 15 noiembrie - The O2, Londra, Marea Britanie
  • 16 noiembrie - The O2, Londra, Marea Britanie
  • 18 noiembrie - Uber Arena, Berlin, Germania
  • 20 noiembrie - Unipol Dome, Milano, Italia
  • 21 noiembrie - Unipol Dome, Milano, Italia
  • 24 noiembrie - PSD Bank Dome, Düsseldorf, Germania
  • 25 noimebrie - PSD Bank Dome, Düsseldorf, Germania
  • 27 noiembrie - La Défense Arena, Paris, Franța
  • 29 noiembrie - Ziggo Dome, Amsterdam, Olanda
  • 30 noiembrie - Ziggo Dome, Amsterdam, Olanda
  • 3 decembrie - Sud de France Arena, Montpellier, Franța
  • 4 decembrie - Sud de France Arena, Montpellier, Franța
  • 7 decembrie - AG Hallenstadion, Zurich, Elveția
  • 8 decembrie - AG Hallenstadion, Zurich, Elveția
Citește în continuare

Muzică nouă

Muse cântă despre "Nightshift Superstar", o prezență hipnotizantă pe ringul de dans - VIDEO

Dinamică și surprinzător de dansantă, "Nightshift Superstar" continuă explorarea sonorităților futuriste care definesc noua eră Muse. Este disponibilă în articol alături de un videoclip gândit ca un scurtmetraj SF.

Publicat

pe

Videoclip Muse - Nightshift Superstar
Videoclip Muse - Nightshift Superstar │ FOTO: captură YouTube

Cu influențe disco, accente electronice și un groove imposibil de ignorat, piesa "Nightshift Superstar" este construită în jurul unei linii de bass omniprezente, care pare să ghideze fiecare pas al ascultătorului. Falsetto-ul lui Matt Bellamy adaugă o notă familiară, iar atmosfera este completată de intervenția neașteptată a unui cor de copii.

"Nightshift Superstar" marchează cel de-al cincea single lansat de pe viitorul album al trupei, "The Wow! Signal", consolidându-i direcția "robotică" și science-fiction. Din fragmentele muzicale dezvăluite până acum, noul disc Muse insistă pe o estetică electronică și te duce cu gândul la perioada "Simulation Theory", unul dintre cele mai electronice și conceptuale materiale din discografia Muse.

Videoclipul oficial pentru "Nightshift Superstar" a fost realizat de regizorul de origine georgiană Lado Kvataniya. Povestea vizuală începe cu un personaj feminin, jucat de Grace Heart, care este "posedat" de energia personajului interpretat de Matt Bellamy. Devine astfel "Nightshift Superstar", capabilă să-i hipnotizeze și să-i controleze pe cei din jurul său prin mișcări de dans.

"The Wow! Signal" este cel de-al zecea album de studio din cariera trupei britanice și va fi lansat integral pe 26 iunie. Tematica discului a fost inspirată de o observație spațială celebră înregistrată în 1977, când un astronom a detectat o explozie radio puternică de 72 de secunde provenind din constelația Săgetător. Bănuind că ar putea proveni dintr-o sursă extraterestră, astronomul a încercuit secvența "6EQUJ5" și a scris "WOW!" lângă ea.

VIDEO: Muse - Nightshift Superstar

Tracklist Muse - "The Wow! Signal":

  1. The Dark Forest
  2. Nightshift Superstar
  3. Shimmering Scars
  4. Cryogen
  5. Be With You
  6. Hexagons
  7. The Sickness In You & I
  8. Unravelling
  9. Hush
  10. Space Debris
Citește în continuare

Trending