Urmărește-ne în Social Media

Muzică și film

"Freddie Mercury: The Great Pretender", premiat la Rose d'Or

Documentarul lui Rhys Thomas, "Freddie Mercury: The Great Pretender", a primit anul acesta trofeul categoriei "Arts Documentary & Performing Arts" din cadrul festivalului Rose d'Or. Vezi ce a declarat regizorul la puțin timp după acceptarea premiului.

Publicat

pe

Freddie Mercury
Freddie Mercury

Documentarul lui Rhys Thomas, "Freddie Mercury: The Great Pretender", a primit anul acesta trofeul categoriei "Arts Documentary & Performing Arts" din cadrul festivalului Rose d'Or. Filmul de 87 de minute prezintă înregistrări inedite ce datează din 1976, inclusiv fragmente video ce nu fuseseră dezvăluite până la premiera documentarului. La acestea s-au adaugat noi contribuții video din partea lui Brian May,  Roger Taylor și a managerului QueenJim Beach. "Freddie Mercury: The Great Pretender" a debutat la BBC One pe 16 octombrie 2012, documentarul fiind urmărit de 3.5 milioane de telespectatori.

Freddie Mercury - The Great Pretender

Freddie Mercury - The Great Pretender

Rose d'Or este unul dintre cele mai importante festivaluri din industria televiziunii. Prima ediție a avut loc în 1961, la Montreux, din 2004 acesta desfășurându-se la Lucerne, Elveția. Festivalul premiază excelența în televiziune, artă și divertisment și include 10 categorii, printre care și "Arts Documentary & Performing Arts", unde se încadrează documentarele și adaptările de filme realizate pentru TV.

"Sunt extrem de fericit. Să câștig The Rose d'Or Award pentru ceea ce a fost pentru mine visul și hobby-ul meu de-o viață - nu cred că poate fi ceva mai minunat. Munca depusă pentru realizarea documentarului "Freddie Mercury: The Great Pretender" a fost  pură pasiune. Am vrut să captez atât simțul umorului, ce îl caracteriza pe Freddie, cât și talentul și realizările sale. Judecând după recțiile fanilor lui și recunoașterea venită din partea BAFTA și The Rose d'Or, ceva sigur mi-a ieșit bine. Mulțumesc Freddie!" a declarat Rhys Thomas, producător și regizor al documentarului.

"Freddie Mercury: The Great Pretender" include secvențe video dezvăluite în premieră, cum ar fi cele ale înregistrării duetului lui Freddie cu Rod Stewart pe piesa "Take Another Piece of My Heart" sau ale colaborării artistului cu Michael Jackson pentru "There Must Be More To Life Than This". Nu lipsesc nici imagini de la ziua de naștere a lui Freddie, din 1985, pe care artistul și-a celebrat-o într-un club din Munich în cadrul așa-zisei "Black and White Birthday Party". La acestea se adaugă secvențe de la filmările videoclipurilor "I Want To Break Free", "One Vision", "Days of Our Lives", "I Want It All", "A Kind Of Magic", "Princes of the Universe", "Living on My Own", "Born To Love You", "Great Pretender", "Made In Heaven" și "Who Wants to Live Forever". Cei care nu au văzut încă documentarul pot urmări mai jos trailerul, o invitație în lumea marelui Freddie Mercury.

"Freddie Mercury - The Great Pretender" (Trailer)

Rămâi alături de noi, abonează-te la newsletterul cu știri și evenimente!

Lifestyle

Ce muzică ascultă astronauții din misiunea Artemis II; Queen, David Bowie și Chappell Roan se află în playlist

NASA a dezvăluit playlistul oficial "Wake-Up Songs", dedicat echipajului misiunii Artemis II, oferind publicului o privire inedită asupra coloanei sonore care îi însoțește pe astronauți în timpul zborului. Tradiția, începută în urmă cu peste 50 de ani, presupune ca în fiecare zi a misiunii să fie redată o piesă special aleasă pentru a-i trezi pe membrii echipajului.

Publicat

pe

Echipajul Artemis II
Echipajul Artemis II │ FOTO: NASA www.facebook.com

Prima zi a fost marcată de "Sleepyhead" semnată de Young & Sick, iar printre hit-urile playlistului se numără "Pink Pony Club" de la Chappell Roan și "Under Pressure", colaborarea emblematică dintre Queen și David Bowie. Alte alegeri notabile includ "Tokyo Drifting" de la Glass Animals și Denzel Curry, dar și "Working Class Hero (Work)" interpretată de CeeLo Green.

Potrivit NASA, fiecare piesă a fost selectată cu grijă, reflectând gusturile și energia echipajului format din Reid Wiseman, Victor Glover, Christina Koch și Jeremy Hansen. Playlistul a devenit astfel un soundtrack simbolic al misiunii, însoțind echipajul în timp ce parcurge vidul cosmic într-un moment istoric: primul zbor cu echipaj uman spre Lună după 1972. Lista va fi completată cu noi piese până la finalul misiunii.

Misiunea Artemis II reprezintă un pas esențial în programul Artemis, pregătind terenul pentru revenirea oamenilor pe Lună. Lansată cu ajutorul sistemului Space Launch System (SLS), una dintre cele mai mari și mai puternice rachete construite vreodată, Artemis II are ca scop testarea sistemelor și a capabilităților de zbor cu echipaj uman în jurul satelitului natural al Pământului. Astfel, NASA își propune să deschidă o nouă eră a explorării spațiale, cu obiectivul final de a stabili o prezență sustenabilă pe Lună.

Playlist: Artemis II Wake-Up Songs

  • "Sleepyhead" - Young & Sick
  • "Green Light" - John Legend, Andre 3000
  • "In a Daydream" - Freddy Jones Band
  • "Pink Pny Club" - Chappell Roan
  • "Working Class Heroes (Work)" - CeeLo Green
  • "Good Morning" - Mandisa, TobyMac
  • "Tokyo Drifting" - Glass Animals, Denzel Curry
  • "Under Pressure" - Queen, David Bowie
Citește în continuare

Trending