Urmărește-ne în Social Media

Muzică nouă

Cuantune a lansat un nou single, "My Favorite" - LYRIC VIDEO

Cuantune a lansat un nou single, intitulat "My Favorite". Piesa este extrasă de pe albumul de debut al trupei, "I Jazz Wanna Be With You", lansat anul acesta pe 10 mai.

Publicat

pe

Cuantune a lansat un nou single, intitulat "My Favorite". Piesa este extrasă de pe albumul de debut al trupei, "I Jazz Wanna Be With You", lansat anul acesta pe 10 mai. Ca și în cazul compozițiilor anterioare, de partea de producție și mixaj s-a ocupat Mario F. Cruxfader.

Cuantune

Cuantune │ FOTO: www.facebook.com

Un nou single Cuantune ne poartă într-o stare de visare și nostalgie, accesibilă ascultătorului printr-o fuziune de nu-jazz, funk și soul. "My Favorite" completează lista single-urilor lansate până acum de trupă, respectiv "This Time", "Tonight",  "Addiction" și "Broke". Toate aceste piese se regăsesc pe albumul de debut al trupei, "I Jazz Wanna Be With You".

Trupa Cuantune abordează jazz-ul clasic într-un stil modern în compoziții electrizante. Proiectul a luat naștere în primăvara anului 2010, prin întâlnirea a doi artişti îndrăgostiți de muzica jazz, Elizabeth și Cruxfader. Având personalități opuse, ei au creat împreună un sound nou, inedit. Prin muzica lor, membrii trupei Cuantune redau atmosfera anilor ’40 și o readuc în actualitate, printr-un fusion de elemente muzicale extrem de variate.

Cuantune - "My favorite" (Lyric video)

"I Jazz Wanna Be with You" este un material care îmbină genuri precum jazz, funk, soul, electro, hip-hop, IDM şi chillout, acesta fiind mixat şi masterizat de către Mario F. Cruxfader. Albumul conţine piese precum "This time", "Stand up on your feet", "Yushunago", în variante reorchestrate, precum şi colaborări cu nume importante din peisajul muzical: AG Weinberger (chitară), Jon Oskar Stenmark (trompetă - Suedia), Liviu Negru (chitară), Harvis Cuni Padron (trompetă - Cuba), Luis Angel Palomino (safoxon - membru URMA), Cvartet CapriccioAlex Jaxx (saxofon) şi FreakaDaDisk (DJ - component Paraziţii).

Cuantune - Album de debut

Cuantune - Album de debut

Tracklist "I Jazz Wanna Be With You" 

  1. I've Seen You
  2. My Favorite
  3. Music
  4. Spotlights
  5. Addiction (Teaser Soundtrack)
  6. Thoughts
  7. Stand Up On Your Feet (We're Having a Party)
  8. Tonight
  9. Look Over Your Shoulder
  10. Addiction
  11. Cuantune
  12. Broken Dreams
  13. This Time
  14. Broke
  15. For Your Love
  16. No One
  17. Yushunago
  18. Until Next Time (Outro)

Rămâi alături de noi, abonează-te la newsletterul cu știri și evenimente!

Muzică nouă

Cuantune revine cu "Renasc", o poveste neo-soul în limba română

Trupa de neo-soul și nu-jazz Cuantune a revenit cu piesa și videoclipul "Renasc". Melodia continuă seria compozițiilor de pe viitorul lor material discografic, primul album scris integral în limba română.

Publicat

pe

Imagine din noul videoclip Cuantune, "Renasc"
Imagine din noul videoclip Cuantune, "Renasc" │ FOTO: Captură YouTube

Cunoscută pentru fuziunile organice dintre jazz, soul și hip-hop, Cuantune aduce prin "Renasc" un mesaj puternic despre renaștere artistică, ambiție și curajul de a-ți scrie propriul destin. Piesa propune un contrast fascinant și un sound cosmic, definit de o orchestrație cinematică cu iz de muzica de film. Atmosfera combină sensibilitatea și lumina aduse de interpretarea vocală și liniile de pian cu o strofă cu vibe de soul, cu o tehnică și o dinamică specifice hip-hop-ului, totul așezat pe ritmuri organice și "tobe grele".

""Renasc" vorbește despre acele nopți lungi petrecute în căutarea inspirației, despre momentele în care refuzi să renunți la viziunea ta și alegi să transformi orice eșec sau provocare într-o rază de lumină", declară membrii trupei.

Videoclipul oficial completează starea piesei, oferind o estetică cinematografică atent regizată, menită să transpună vizual o stare de introspecție și eliberare.

VIDEOCLIP: Cuantune - "Renasc"

Lansarea single-ului va fi marcată de un eveniment live. Trupa va urca pe scena clubului Echoes din București (Strada Diana nr. 11), pe 18 iunie. Publicul prezent la concert va avea oportunitatea rară de a asculta în premieră noile piese în limba română, interpretate într-o formulă live dinamică și hibridă. Unicitatea show-ului constă în combinarea instrumentelor clasice cu elemente electronice și percuții controlate în timp real prin MPC, promițând o experiență imersivă, plină de groove, neo-soul și nu-jazz.

Proiectul Cuantune  a luat naștere prin intermediul minților creative a două personalități total diferite. Aceste diferențe au fost de fapt elementele necesare apropierii celor doi, care și-au pus mai apoi amprenta distinctivă în compozitțile lor muzicale. Mario Cruxfader și Elisabeta sunt cei doi compozitori din spatele Cuantune, trupa oferind publicului show-uri pline de culoare, creativitate și originalitate.

Citește în continuare

Trending