Urmărește-ne în Social Media

Concerte & turnee

Vama concertează în premieră la B’ESTFEST Summer Camp

Pentru prima data in cariera, trupa Vama va concerta în cadrul B’ESTFEST Summer Camp. Show-ul va avea loc pe 5 iulie 2013, pe scena mare a festivalului.

Publicat

pe

Vara aceasta aduce cu sine o nouă premieră, atât pentru B’ESTFEST, cât și pentru fanii uneia dintre cele mai iubite trupe autohtone: pentru prima data în carieră, trupa Vama va concerta în cadrul B’ESTFEST Summer Camp. Show-ul va avea loc pe 5 iulie, fiind unul dintre cele mai așteptate concerte ale primei zile de festival. Ediția 2013 de B’ESTFEST Summer Camp se va desfășura în același B’ESTFEST Park de lângă București-Tunari, în weekendul 5-7 iulie.

Vama

Vama

Vama este una dintre cele mai iubite și cunoscute formații rock din România. Bazele trupei au fost puse de Tudor Chirilă și Eugen Caminschi, solistul și chitaristul formației Vama Veche. Din 2006, din momentul destrămării trupei Vama Veche, cei doi au dus mai departe spiritul acesteia alături de Lucian Cioarga (tobe), Dan Opris (bas) și Raul Kusak (clape), care a fost înlocuit câțiva ani mai târziu de către Gelu Ionescu. Muzica lor este ca marea, spun ei: "câteodată calmă, câteodată furtunoasă, dar mereu liberă și nestăpânită". Acesta este spiritul Vămii care i-a făcut pe cei cinci membri ai trupei atât de iubiti și ascultați. Vama este a celor care isi spun fara retineri parerea, dar mai ales nu ezita sa o cante cu voce tare.

Trupa Vama a lansat primul album intitulat simplu - "Vama", în iunie 2008, printr-un concert live la Arenele Romane. Patru ani mai târziu, în mai 2012, a urmat cel de-al doilea material, 2012, un album mai rock și mai optimist decât cel precedent, care a fost primit foarte bine de către fanii formației. "Perfect fără tine", cel mai nou single semnat Vama, a devenit în scurt timp imnul verii 2013, bucurându-se de peste 1,7 milioane de vizualizari pe YouTube în doar o lună de la premieră. Vara aceasta, fanii trupei îl vor putea asculta live și la B’ESTFEST, Tudor Chirila, Eugen Caminschi, Gelu Ionescu, Lucian Cioarga și Dan Opris urmând a urca pe scena mare a festivalului pe 5 iulie.

Vama - "Perfect fără tine"

B’ESTFEST Summer Camp 2013 va avea loc în weekendul 5-7 iulie, abonamentele valabile pe întreaga durată a celor trei zile de festival (150 RON), biletele pentru o singură zi (70 RON) și voucherele de camping (20 RON) fiind disponibile în pre-sale atât online pe www.MyTicket.ro, cât și în rețeaua magazinelor Diverta, magazinul Muzica, Sala Palatului și librăria Mihai Eminescu.

Fanii B’ESTFEST au sansa de a rememora cele mai frumoase clipe ale editiei 2012 in documentarul disponibil pe canalul de Youtube: BestfestTV. Detalii suplimentare despre B’ESTFEST Summer Camp sunt disponibile pe www.bestfest.ro si www.facebook.com/Bestfest.Romania.

Comentează

Concerte & turnee

Electric Castle 2024 a anunțat un nou val de artiști; Paolo Nutini, Sevdaliza, Sean Paul fac parte din lineup

Festivalul Electric Castle își desăvârșește lineup-ul ediției din acest an. Organizatorii au anunțat o serie proaspătă de artiști care vor urca pe scenă cu cele mai tari show-uri. Te invităm să afli mai multe detalii.

Publicat

pe

Paolo Nutini, Fall in Love (Mogosoaia), 4 septembrie 2022 │ FOTO: Ionut Paraschiv / InfoMusic.ro

Electric Castle revine anul acesta cu cea de-a zecea ediție, una aniversară, care va promite concerte de neratat și o atmosferă electrizantă. Evenimentul va avea loc în perioada 17-21 iulie. Organizatorii au completat lineup-ul cu noi artiști, astfel:

  • Sean Paul
  • Paolo Nutini
  • Sevdaliza
  • Kungs
  • L'entourloop
  • Apashe with Brass Orchestra
  • Hernan Cattaneo B2B Sasha
  • Honeyluv
  • Vama
  • Șuie Paparude
  • CTC
  • Delia
  • Andy Purnell
  • BAO G
  • Mel Woods
  • Aris & Edi
  • Azteka
  • Palaye Royale

Aceștia li se adaugă muzicienilor deja anunțați la sfârșitul anului trecut, printre care Massive Attack, Bring Me the Horizon, Queens of the Stone Age și Chase & Status.

Sean Paul este unul dintre cei mai importanți pionieri ai muzicii dancehall. Piesele "Get Busy/Like Glue," "Temperature", "Baby Boy" împreună cu Beyonce, "Rockabye" cu Clean Bandit sau "Cheap Thrills" cu Sia sunt hit-uri de neuitat. În 2004 a câștigat premiul Grammy pentru "Best Reggae Album", în 2005 la American Music Award a câștigat "Best Pop/Rock Male Artist", iar în 2009 a câștigat "Best Reggae Artist" la Soul Train Award. Sean a avut și alte nominalizări la unele dintre cele mai prestigioase gale de premii din muzică.

De-a lungul carierei sale, Sean Paul s-a făcut remarcat drept un artist cu o abordare muzicală unică. Capacitatea sa de a arăta puterea și unitatea în muzică prin diverse colaborări, în mai multe genuri, i-a catapultat cariera în diferite topuri, aducându-i, în același timp, numeroase premii, dar și un fanbase uriaș.

Paolo Nutini este un cântăreț, compozitor și muzician scoțian. Albumul său de debut, "These Streets" (2006), a ajuns pe locul trei în UK Albums Chart. Următorul său disc, "Sunny Side Up" (2009), a debutat pe primul loc în UK Albums Chart. Cinci ani mai târziu, Nutini a lansat al treilea album de studio, "Caustic Love", în aprilie 2014. Materialul a primit recenzii pozitive din partea criticilor muzicali și a debutat pe primul loc în topurile albumelor din Marea Britanie. Cel mai recent album al artistului este "Last Night in the Bittersweet".

Paolo Nutini a concertat pentru prima dată în România în 2022, în cadrul festivalului Fall in Love.

Sevdaliza, pe numele real Sevda Alizadeh, este cântăreață, compozitoare, producătoare și regizoare irano-olandeză. A devenit activă pe scena muzicală în 2014, iar un an mai târziu a lansat două EP-uri, "The Suspended Kid" și "Children of Silk". Primul său album de studio, "ISON", a fost publicat pe 26 aprilie 2017 prin casa ei de discuri, Twisted Elegance. În 2018, a lansat un al treilea EP, "The Calling", urmat de al doilea album de studio, "Shabrang", în 2020.

Mai multe despre muzica Electric Castle 2024:

Electric Castle înseamnă 5 zile de party non-stop, întreținut, anul acesta, de regina muzicii techno, Nina Kravitz, Hernan Cattaneo, un nume important în progressive house, DJ Shadow, maestru în arta de sampling, Kungs, Todd Terje, și mulți alți DJi în premieră în festival. Revin la castel Sasha și Bonobo, producători descoperiți de fanii festivalului la primele ediții și mereu foarte bine primiți aici.

Pentru cei care își iau energia din rock, aventura muzicală va trece prin metal alături de frații Max și Igor Cavalera, fondatorii Sepultura, ce au reînregistrat două dintre albumele "clasice" ale trupei și le vor prezenta live, într-o formulă nouă, Sleaford Mods, probabil cea mai punk trupă din UK la ora actuală, sau garage rock cu Iguana Death Cult și She Wants Revenge. Palaye Royale adaugă un strop de eleganță în line up, cu stilul lor unic, autodefinit ca fashionart-rock.

Ritmuri latino, africane sau orientale își găsesc spațiu pe cele 10 scene ale festivalului și la ediția a 10-a. Fie că vor cânta în spaniolă, precum iLe, câștigătoare a Latin Grammys pentru cel mai bun album urban, în turcă, așa cum o fac Derya Yildirim & Group Șimșek, sau pe ritmuri congoleze, o premieră prin concertul Fulu Miziki, artiștii aduc o importantă contribuție la misiunea festivalului de a promova muzică de calitate din întreaga lume.

Artiștii români rămân în centrul atenției și la ediția a 10-a a festivalului: Subcarpați, Vița de Vie, Coma, Vama, Irina Rimes, Byron, Delia, Șuie Paparude, CTC și alte zeci de nume sunt confirmate de către organizatori.

Prețuri bilete Electric Castle 2024

Abonamentele pentru ediția 2024 a festivalului sunt disponibile online, la prețuri ce pornesc de la 493,02 lei. Pentru mai multe detalii despre bilete și modalitatea de achiziționare, accesează agenda InfoMusic.

Citește în continuare

Industria muzicala

Liceenii bucureșteni au vizitat importante case de producție muzicală pentru oportunități de carieră

Global Records, Roton Music, Overground Music, Agenția de Vise si Hahaha Production, unele dintre cele mai importante case de producție muzicală din România, și-au deschis porțile pentru elevii de liceu în cadrul proiectului "Industria muzicală - Oportunități pentru viitor". Peste 100 de elevi au aflat direct de la profesioniștii din domeniu care sunt oportunitățile de carieră din industria muzicală. Găsești în articol mai multe detalii.

Publicat

pe

Proiectul "Industria muzicală - Oportunități pentru viitor" 2023
Proiectul "Industria muzicală - Oportunități pentru viitor" 2023 │ FOTO: Anca Coleașă

Elevii din liceele Nichita Stănescu, Decebal, Dante Aligheri, Benjamin Franklin și Alexandru Ioan Cuza au participat în această lună la proiectul "Industria muzicală - Oportunități pentru viitor". Aceștia au vizitat studiourile de înregistrări și sălile de repetiții ale artiștilor, au aflat care sunt strategiile de lansare ale unui nou artist, care sunt etapele dezvoltării lui și ce fac echipele din jurul său.

Adolescenții au aflat ce departamente există într-un label sau într-o agenție de management și cum se interconectează ele. Alături de Tudor Chirilă și trupa Vama au aflat și care este procesul de creație al unui cântec, au ascultat primele schițe ale unor piese și apoi variantele lor finale, trecând prin toate etapele creative.

"Această a doua ediție a continuat succesul primei ediții. Elevii au mers în vizită la 5 dintre cele mai de succes case de producție din România unde au avut ocazia să afle cum se desfășoară activitatea în fiecare dintre acestea, care este drumul unui cântec de la idee până când ajunge să fie ascultat de ei și care sunt job-urile la care ar putea avea acces într-o astfel de companie. Gazdele lor, cărora le mulțumesc și pe această cale, i-au antrenat în discuții interesante, în urma cărora ambele părți au aflat multe informații utile. Sper ca peste câțiva ani să aflăm că măcar câțiva dintre acești elevi și-au ales o carieră în acest domeniu", a declarat Anca Lupes, inițiatoarea proiectului.

Proiectul "Industria muzicală - Oportunități pentru viitor" este finanțat de Primăria Sectorului 3 prin fonduri nerambursabile de la bugetul local și este organizat de Asociația Indiero a producătorilor și editorilor muzicali independenți din România.

Citește în continuare

Trending