Urmărește-ne în Social Media

Concerte & turnee

Michael Bolton vorbește despre colaborările de pe noul album - VIDEO

Urmareste înregistrarea video a conferinței de presă pe care Michael Bolton a susținut-o înaintea concertului de la Sala Palatului. Muzicianul a ținut să precizeze că este mândru că a înregistrat o piesă cu Lady Gaga, înainte ca aceasta să lanseze albumul de debut și să devină cunoscută.

Publicat

pe

Michael Bolton la Bucuresti 2013 - Conferinta de presa
Michael Bolton la Bucuresti 2013 - Conferinta de presa

Michael Bolton a revenit în România pentru a susține un concert la Sala Palatului, pe 16 mai. Artistul a avut o întâlnire cu ziariștii cu puțin timp înainte de spectacol, a cărei înregistrare o puteți urmări mai jos. Celebrul interpret, în vârstă de 60 de ani și cu o discografie de peste 18 materiale a vorbit despre colaborările de pe noul său album "Ain't No Mountain High Enough - Tribute to Hitsville", care sunt extrem de diverse. Fiind un muzician complex, care nu se teme să abordeze genuri muzicale diferite, Bolton a declarat că singurul aspect important în ceea ce privește o colaborare este ca artistul respectiv să aibă vocea potrivită.

Michael Bolton la Bucuresti 2013, Premier Palace Hotel & Spa

Michael Bolton la Bucuresti 2013, Premier Palace Hotel & Spa

Vezi galeria foto de la concertul lui Michael Bolton

Muzicianul a ținut să precizeze că este mândru că a înregistrat o piesă cu Lady Gaga, înainte ca aceasta să lanseze albumul de debut și să devină cunoscută. A rămas impresionat de vocea și determinarea ei și este încântat de fiecare dată când poate oferi unui tânăr artist șansa de afirmare, prin intermediul unei colaborări. În plus, Michael Bolton profită din plin de evoluția internetului, care îi permite să lucreze cu artiști din colțuri diferite ale lumii. Iar acest lucru s-a întâmplat și în cazul materialului "Ain't No Mountain High Enough - Tribute to Hitsville".

Bolton a vorbit și despre colaborarea cu Luciano Pavarotti, care va rămâne mereu un pas important din cariera sa întrucât l-a ajutat să descopere o "altă față" a vocii sale. Artistul intenționează să pună în scenă un spectacol de muzică simfonică, cât mai curând. Pe de altă parte, Michael Bolton a mărturisit că întotdeauna muzica R&B / soul va avea un loc special în sufletul său deoarece este muzica cu care a crescut și este mereu încântat să colaboreze cu artiști din această arie muzicală. Drept dovadă, noul material cuprinde duete cu Melanie Fiona și Kelly Rowland. Întrebat dacă va aborda și jazz-ul, Bolton a declarat că este un gen muzical foarte complex și dificil. Cu toate că la începutul carierei sale a cântat într-o formație de blues, artistul nu crede că va înregistra în viitorul apropiat un album de jazz.

Plin de umor, așa cum se poate vedea și în video-ul de mai jos, Michael Bolton este în același timp un artist foarte disciplinat. Muzica pe care o interpretează îi solicită mult vocea și, pentru că nici nu vrea să se gândească la "pensionare", artistul a declarat că este mereu atent să o menajeze printr-un lucru foarte simplu - odihna.

VIDEO: Michael Bolton în conferința de presă, București, 16 mai 2013

Poze de la conferința de presă susținută de Michael Bolton

Apasă pe eveniment pentru informații suplimentare:

Concerte joi, 16 mai 2013

Michael Bolton

Loc
Sala Palatului

Trending