Urmărește-ne în Social Media

Concerte & turnee

Cristi Minculescu cânta împreună cu fondatorul trupei IRIS, Nuțu Olteanu

Cristi Minculescu și fondatorul trupei Iris, Nuțu Olteanu, vor susține împreună o serie de concerte. Aceștia vor cânta piese Iris dar si 2 compozitii noi.

Publicat

pe

Nuțu Olteanu & Cristi Minculescu

După cum se știe, în toamna anului trecut, vocea care a dat marca inconfundabilă a IRIS-ului, CRISTI MINCULESCU, a anunțat că părăsește definitiv grupul alături de care a cunoscut consacrarea deplină. Mai mult decât atât, el s-a stabilit în Germania, la Regensburg, orașul unde a renăscut. S-a mutat acolo împreună cu familia și a comunicat public în repetate rânduri că este vorba de o hotărâre definitivă, dar ca rămane deschis oricaror colaborări artistice și ca va reveni în România ori de câte ori va fi solicitat să susțină concerte.

Nuțu Olteanu & Cristi Minculescu

Nuțu Olteanu & Cristi Minculescu

În Germania  a fondat o nouă trupă, numită Lotus, alcătuită din muzicieni de diverse naționalități, dar rezidenți cu toții în același oraș, Regensburg. Împreună cu Lotus sau doar cu chitaristul Judy Seutter a susținut un număr de peste 10 concerte în România și altele în Germania, țara unde își continuă activitatea muzicală.

Ideea re-apropierii de Nuțu Olteanu plutea în aer, dar ea s-a materializat la insistențele Fundației Phoenix, care îl reprezintă pe Cristi Minculescu. Fondator al Iris-ului (alături de Emil Lechințeanu și Nelu Dumitrescu), compozitor al primelor succese ale grupului și chitarist solo în epoca de glorie absolută din anii '80, Nuțu s-a stabilit în Suedia la începutul anilor '90, urmându-și cariera de instrumentist, vocalist și profesor de muzică. Sporadic, a avut apariții strălucite și pe scenele din România, de cele mai multe ori ca "guest musician" alături de alți foști colegi de glorie - Holograf. Evident, undeva, în adâncul sufletului său, a trăit cu nostalgia celor mai frumoși ani din carieră, petrecuți împreună cu Cristi Minculescu. Așa că a răspuns cu inima deschisă invitației primite, dovedind un entuziasm tineresc. Mai mult decât atât, i-a alăturat noului proiect și pe doi excepționali muzicieni suedezi, cu care colaborează în mod constant: Anders Diephuis și Ken Sundberg.

La fel de entuziast, Cristi a luat avionul de la Munchen la Stokholm și s-au pus cu toții pe repetiții, ca în cele mai bune vremuri. Rezultatul îl va vedea și auzi și publicul din România în primele apariții în concert, care vor fi anunțate în curând.

Repertoriul reunește piese antologice din patrimoniul Iris, dar și 2 compoziții noi. Nu vor lipsi nici câteva preluări omagiale din istoria muzicii mondiale, re-interpretate cu măiestrie de cele două legende ale rock-ului românesc împreună cu "mașina de ritm" suedeză.

Comentează

Trending