Urmărește-ne în Social Media

Lifestyle

Tudor Chirilă caută o eroină hippie pentru noul clip Vama - VIDEO

Tudor Chirilă caută o tânără frumoasă care să interpreteze rolul principal, de "eroină hippie", în noul videoclip Vama - "Perfect fără tine".

Publicat

pe

Tudor Chirilă caută o fată frumoasă pentru noul videoclip Vama - "Perfect fără tine"

Vama se pregătește să filmeze în acest sfârșit de săptămână videoclipul noului single "Perfect fără tine" și se află în căutarea unei tinere frumoase pentru a interpreta rolul protagonistei. Pentru că timpul se scurge repede, iar formația nu a găsit ceea ce căuta, Tudor Chirilă a înregistrat un clip în care face un apel de urgență, în speranța că aceasta va apărea cât mai rapid. Filmările se vor desfășura la mare și având în vedere că tânăra va interpreta rolul unei "eroine hippie", cel mai potrivit loc ar fi Vama Veche.

Tudor Chirilă caută o fată frumoasă pentru noul videoclip Vama - "Perfect fără tine"

Tudor Chirilă caută o fată frumoasă pentru noul videoclip Vama - "Perfect fără tine"

"Salut prieteni! În pofida zâmbetului de pe fața mea ăsta este un mesaj, un apel cu caracter de urgență. După cum bine știți la sfârșitul săptămânii sau dacă nu știți aflați acum, la sfârșitul săptămânii acesteia filmăm noul nostru videoclip "Perfect fără tine", undeva la mare pe o plajă de pe litoralul românesc. Problema noastră acum este că ne lipsește personajul principal din acest videoclip. Nu l-am găsit încă. Ea este o fată frumoasă, curată în sensul sufletesc, cu un zâmbet frumos, comunicativă, înaltă...să fie undeva între 22 și 30 de ani, dar să arate de 26 de ani...să iubească camera de filmat și camera de luat vederi să o iubească pe ea și să participe ca personaj principal, mă repet, în noul nostru videoclip. Până acum, această fată care va fi așa, un fel de eroină hippie în clipul nostru, nu a fost găsită. Nu am reușit dintre fetele care ne-au trimis până acum poze nu am ales încă pe nimeni și suntem cumva disperați. Vine filmarea și noi nu avem această fată. Deci vă rugăm foarte mult sau te rugăm, de oriunde ai fi, din spatele display-ului tău să apari și să vii odată și să filmezi acest videoclip cu noi", este mesajul transmis de Tudor Chirilă pe Facebook.

Protagonista noului videoclip nu este singurul lucru de care Vama are nevoie urgent. Tot pe pagina de Facebook, formația a anunțat că se află în căutare de desenator / desenatoare care să creeze coperta single-ului "Perfect fără tine" și posterul de promovare. Este de preferat ca acesta să fi urmat studii plastice și să aibă un mic portofoliu sau o lucrare reprezentativă pe care să le prezinte.

Casting fete frumoase - Tudor Chirilă pentru noul clip Vama

Concerte & turnee

Electric Castle 2024 a anunțat un nou val de artiști; Paolo Nutini, Sevdaliza, Sean Paul fac parte din lineup

Festivalul Electric Castle își desăvârșește lineup-ul ediției din acest an. Organizatorii au anunțat o serie proaspătă de artiști care vor urca pe scenă cu cele mai tari show-uri. Te invităm să afli mai multe detalii.

Publicat

pe

Paolo Nutini, Fall in Love (Mogosoaia), 4 septembrie 2022 │ FOTO: Ionut Paraschiv / InfoMusic.ro

Electric Castle revine anul acesta cu cea de-a zecea ediție, una aniversară, care va promite concerte de neratat și o atmosferă electrizantă. Evenimentul va avea loc în perioada 17-21 iulie. Organizatorii au completat lineup-ul cu noi artiști, astfel:

  • Sean Paul
  • Paolo Nutini
  • Sevdaliza
  • Kungs
  • L'entourloop
  • Apashe with Brass Orchestra
  • Hernan Cattaneo B2B Sasha
  • Honeyluv
  • Vama
  • Șuie Paparude
  • CTC
  • Delia
  • Andy Purnell
  • BAO G
  • Mel Woods
  • Aris & Edi
  • Azteka
  • Palaye Royale

Aceștia li se adaugă muzicienilor deja anunțați la sfârșitul anului trecut, printre care Massive Attack, Bring Me the Horizon, Queens of the Stone Age și Chase & Status.

Sean Paul este unul dintre cei mai importanți pionieri ai muzicii dancehall. Piesele "Get Busy/Like Glue," "Temperature", "Baby Boy" împreună cu Beyonce, "Rockabye" cu Clean Bandit sau "Cheap Thrills" cu Sia sunt hit-uri de neuitat. În 2004 a câștigat premiul Grammy pentru "Best Reggae Album", în 2005 la American Music Award a câștigat "Best Pop/Rock Male Artist", iar în 2009 a câștigat "Best Reggae Artist" la Soul Train Award. Sean a avut și alte nominalizări la unele dintre cele mai prestigioase gale de premii din muzică.

De-a lungul carierei sale, Sean Paul s-a făcut remarcat drept un artist cu o abordare muzicală unică. Capacitatea sa de a arăta puterea și unitatea în muzică prin diverse colaborări, în mai multe genuri, i-a catapultat cariera în diferite topuri, aducându-i, în același timp, numeroase premii, dar și un fanbase uriaș.

Paolo Nutini este un cântăreț, compozitor și muzician scoțian. Albumul său de debut, "These Streets" (2006), a ajuns pe locul trei în UK Albums Chart. Următorul său disc, "Sunny Side Up" (2009), a debutat pe primul loc în UK Albums Chart. Cinci ani mai târziu, Nutini a lansat al treilea album de studio, "Caustic Love", în aprilie 2014. Materialul a primit recenzii pozitive din partea criticilor muzicali și a debutat pe primul loc în topurile albumelor din Marea Britanie. Cel mai recent album al artistului este "Last Night in the Bittersweet".

Paolo Nutini a concertat pentru prima dată în România în 2022, în cadrul festivalului Fall in Love.

Sevdaliza, pe numele real Sevda Alizadeh, este cântăreață, compozitoare, producătoare și regizoare irano-olandeză. A devenit activă pe scena muzicală în 2014, iar un an mai târziu a lansat două EP-uri, "The Suspended Kid" și "Children of Silk". Primul său album de studio, "ISON", a fost publicat pe 26 aprilie 2017 prin casa ei de discuri, Twisted Elegance. În 2018, a lansat un al treilea EP, "The Calling", urmat de al doilea album de studio, "Shabrang", în 2020.

Mai multe despre muzica Electric Castle 2024:

Electric Castle înseamnă 5 zile de party non-stop, întreținut, anul acesta, de regina muzicii techno, Nina Kravitz, Hernan Cattaneo, un nume important în progressive house, DJ Shadow, maestru în arta de sampling, Kungs, Todd Terje, și mulți alți DJi în premieră în festival. Revin la castel Sasha și Bonobo, producători descoperiți de fanii festivalului la primele ediții și mereu foarte bine primiți aici.

Pentru cei care își iau energia din rock, aventura muzicală va trece prin metal alături de frații Max și Igor Cavalera, fondatorii Sepultura, ce au reînregistrat două dintre albumele "clasice" ale trupei și le vor prezenta live, într-o formulă nouă, Sleaford Mods, probabil cea mai punk trupă din UK la ora actuală, sau garage rock cu Iguana Death Cult și She Wants Revenge. Palaye Royale adaugă un strop de eleganță în line up, cu stilul lor unic, autodefinit ca fashionart-rock.

Ritmuri latino, africane sau orientale își găsesc spațiu pe cele 10 scene ale festivalului și la ediția a 10-a. Fie că vor cânta în spaniolă, precum iLe, câștigătoare a Latin Grammys pentru cel mai bun album urban, în turcă, așa cum o fac Derya Yildirim & Group Șimșek, sau pe ritmuri congoleze, o premieră prin concertul Fulu Miziki, artiștii aduc o importantă contribuție la misiunea festivalului de a promova muzică de calitate din întreaga lume.

Artiștii români rămân în centrul atenției și la ediția a 10-a a festivalului: Subcarpați, Vița de Vie, Coma, Vama, Irina Rimes, Byron, Delia, Șuie Paparude, CTC și alte zeci de nume sunt confirmate de către organizatori.

Prețuri bilete Electric Castle 2024

Abonamentele pentru ediția 2024 a festivalului sunt disponibile online, la prețuri ce pornesc de la 493,02 lei. Pentru mai multe detalii despre bilete și modalitatea de achiziționare, accesează agenda InfoMusic.

Citește în continuare

Concerte & turnee

Ei sunt invitații speciali care urcă pe scena concertului "Sufrageria Irinei"

Pe 13 martie, Sala Palatului va vibra sub acordurile magice ale concertului Sufrageria Irinei. Irina Rimes va fi înconjurată de o pleiadă de invitați speciali, cu piese deja cunoscute, dar și cu muzică nouă.

Publicat

pe

"Sufrageria Irinei" la Sala Palatului
"Sufrageria Irinei" la Sala Palatului │ FOTO: Artwork de Alina Cotișel

Printre invitați se numără câțiva dintre cei mai iubiți și talentați artiști din România: Andra, cu farmecul său inconfundabil și hituri care au cucerit inimile publicului, Tudor Chirilă, cu versurile sale ce ating corzile sensibile ale sufletului, Damian Drăghici, maestrul muzicii lăutărești și nu numai, legendarul Mircea Baniciu, Dora Gaitanovici și Vlad Musta, proaspete talente ale industriei muzicale. Mai mult decât atât, Irina a promis și un invitat foarte special, dar care va rămâne surpriză.

Alături de Irina, vor urca pe scenă: Andrei Comaroni - chitară, Cristi Comaroni - chitară, Bubu Cernea - tobe, Radu Taca - bass, Tudor Amarandei - clape, Șerban Ilicevici - sunet.

Se anunță o seară în care muzica va uni suflete și va crea amintiri de neuitat. Cu siguranță, acești artiști talentați vor aduce o energie aparte și vor completa atmosfera deja incendiară creată de Irina Rimes. Este un eveniment pe care fanii muzicii românești nu îl vor uita prea curând și care promite să fie o adevărată petrecere muzicală.

Irina Rimes este unul dintre artiştii emblematici ai industriei muzicale actuale din România, care şi-a pus amprenta asupra publicului, topurilor radio şi TV prin stilul unic de interpretare, piese statement, peste 340 de show-uri live intense şi pline de emoţie și peste 450 de milioane de vizualizări pe YouTube.

Citește în continuare

Concerte & turnee

Tudor Chirilă este musafir în "Sufrageria Irinei", un concept muzical pe care Irina Rimes îl aduce la Sala Palatului

Pe 13 martie, Irina Rimes va susține un concert de neratat, unde fanii săi, și nu numai, sunt invitați să asculte cele mai apreciate piese din repertoriul său. "Sufrageria Irinei" se va bucura și de prezența unor invitați speciali, cum este Tudor Chirilă.

Publicat

pe

Tudor Chirilă și Irina Rimes
Tudor Chirilă și Irina Rimes │ FOTO: capturi YouTube

Mai sunt doar câteva zile până la "Sufrageria Irinei", concertul pe care artista îl va susține la Sala Palatului din București. Irina a păstrat legătura cu fanii săi legat de acest eveniment, cel mai recent demers în acest sens fiind un clip video în care oferea indicii despre un invitat special.

"E înalt. Are ** ani și poartă tricou alb. Suntem în beef (n.r. ciondăneală) constant. Îi plac femeile în tricou alb și n-are chef mereu."

Prin această "ghicitoare", Irina Rimes a făcut trimitere la câteva piese din repertoriul lui Chirilă / Vama Veche - "18 ani", "Fata în boxeri și tricoul alb" și "Nu am chef azi". Fanii și-au dat imediat seama despre ce artist este vorba și au înștiințat-o pe Irina în comentarii.

După câteva ore, cântăreața a confirmat prezența lui Tudor Chirilă în concertul de la Sala Palatului cu un clip din culisele evenimentului, de la repetiții.

Mai mult, începând cu 28 martie, Irina Rimes va transforma România în scena și locul ei de joacă. Muzica emoționantă, atmosfera plină de bucurie și profunzimea versurilor artistei vor fi prezente în fiecare colț, deoarece artista va pleca într-un turneu oficial "Sufrageria Irinei".

Irina Rimes este unul dintre artiştii emblematici ai industriei muzicale actuale din România, care şi-a pus amprenta asupra publicului, topurilor radio şi TV prin stilul unic de interpretare, piese statement, peste 340 de show-uri live intense şi pline de emoţie și peste 450 de milioane de vizualizări pe YouTube.

"Despre el", "Cosmos", "Pastila" și "ACASĂ" sunt cele patru albume compuse de Irina care includ hituri precum "Visele", "Ce s-a întâmplat cu noi", "Iubirea noastră mută", "Bandana", "Bolnavi amândoi", "Nu ştii tu să fii bărbat", iar colaborările cu artişti precum Guess Who, Carla's Dreams, The Motans, INNA, Grasu XXL, Bruja sau Cris Cab, dar şi piesele compuse pentru Andra, Antonia, Nicole Cherry, confirmă versatilitatea sa.

În 2023, Irina și-a încântat audiența cu piese precum "Neiubita ta", "Flori de mai", "Changer", "Gelos", dar și colaborarea cu Theo Rose pentru "Stinge Luminile", extrasă de pe soundtrack-ul filmului "Miami Bici 2".

Citește în continuare

Trending