Urmărește-ne în Social Media

Albume noi

Grimus va lansa albumul "Emergence" în toamnă

Al treilea album Grimus - "Emergence" - va fi lansat în toamna acestui an. Anunțul a fost făcut de către membrii trupei la ultima ediție Guerrilive Acoustic Session.

Publicat

pe

Al treilea album Grimus - "Emergence" - va fi lansat în toamna acestui an. Anunțul a fost făcut de către membrii trupei la ultima ediție Guerrilive Acoustic Session. Materialul discografic conține 15 piese în limba engleză, plus cel mai proaspăt single,  "Privește-mă", cântat în limba română. Albumul a fost înregistrat și mixat de producătorul britanic Adam Whittaker (SpaceRay Music) şi masterizat în SUA.

GRIMUS

GRIMUS

"Aveam de ales dintre 20 de piese pentru cel de-al treilea album "Emergence"; am rămas cu 15 + 1 (Privește-mă). Acum avem piese și pentru al patrulea album"Grimus

Întrebați de Bogdan Șerban pe ce trupă ar paria anul acesta, băieții de la Grimus au dat două voturi pentru clujenii de la Lights Out.

"Piesa "In Your Eyes" e motivul pentru care mă duc în public", a spus, totodată, vocalul Bogdan Mezofi, fiind unul dintre puținii soliști ai unei trupe din România care coboară de pe scenă în timpul fiecărui concert pentru a cânta printre fani.

Grimus a mai anunțat la Guerrilive Acoustic Session și concertele pe care trupa le va susține în perioada următoare:

  • 16 mai – Euphoria Music Hall Cluj-Napoca
  • 25 mai – Zilele Clujului, Piaţa Unirii
  • 13 - 14 iulie – Italia

Grimus - "Privește-mă"

Grimus este o trupă de rock alternativ din Cluj, înființată în 2005.

  • 2006 – piesa lor de debut, "Solitude", devine piesa anului la City FM
  • 2007 – câștigă finala națională a concursului global Battle of the Bands și participă la finala mondială de la Londra
  • 2008 – apare albumul de debut, "Panikon", considerat albumul anului de către critica muzicală autohtonă
  • 2011 – apare cel de-al doilea album, "Egretta", produs de britanicul Adam Whittaker și masterizat la Sterling Sound din NY de catre Ue Nastasi.
  • 2012 – în premieră pentru o trupă din România, Grimus au fost invitatț la 4 festivaluri majore europene : Rock For People din Cehia, Exit Festival din Serbia, Sziget Festival din Ungaria si B’estfest Summercamp din Romania. De-a lungul timpului au impartit scena cu Red Hot Chili Peppers, Moby, Motorhead, Kasabian, Prodigy, Eros Ramazzotti, Garbage, Placebo, Roxette dar si cu Sir Salman Rushdie, cel "care le-a dat nume".
  • 2013 – Grimus sunt invitați la cel mai mare festival european de tip showcase, Eurosonic, și se pregătesc de lansarea noului album, "Emergence".

Rămâi alături de noi, abonează-te la newsletterul cu știri și evenimente!

Concerte & turnee

Grimus și Bob Ramanka sunt invitații speciali ai concertului om la lună de la Arenele Romane

Show-ul om la lună de la Arenele Romane din vara acestui an se conturează frumos, cu Grimus și Bob Ramanka confirmați ca invitați pe scenă. Mai multe detalii și informații despre bilete găsești în articol.

Publicat

pe

Grimus / Bob Ramanka
Grimus / Bob Ramanka │ FOTO: capturi YouTube

La aproape șapte ani distanță de la primul concert full band, pe 3 iulie 2026, la Arenele Romane din București, om la lună promite să pună în scenă un show complet, cel mai mare și mai important din existența sa de până acum, intitulat "NOI, VOI, NOI TOȚI - NOI SUNTEM OM LA LUNĂ".

om la lună este una dintre cele mai importante prezențe ale scenei rock autohtone, extrem de iubită pentru mesajul autentic și încărcat de vulnerabilitate, dar și pentru sinceritatea fiecărei apariții. om la lună se bucură la momentul actual de o comunitate de fani devotați care îi urmează peste tot, transformând fiecare apariție într-o experiență memorabilă.

Doru Pușcașu, solist om la lună: "Acest concert este o etapă firească a evoluției noastre"

om la lună a gândit un eveniment care să celebreze dragostea pentru muzică și bucuria de a fi alături de ascultătorii săi:

"Am învățat că nu trebuie să așteptăm momente <<speciale>> pentru a celebra ceea ce iubim. Acest concert este o etapă firească a evoluției noastre. Ne dorim un spațiu în care să încapă toate cântecele și toți oamenii care ne-au fost alături. Singura rațiune a acestui eveniment este bucuria pură de a fi împreună: noi, voi, noi toți."

Grimus și Bob Ramanka completează experiența muzicală de la Arenele Romane

Cu o carieră impresionantă de peste 20 de ani, clujenii de la Grimus sunt o emblemă a rock-ului alternativ românesc. Cu șase albume la activ și un palmares care include deschiderea concertelor pentru legende precum Queen, Red Hot Chili Peppers sau Placebo, Grimus aduc la Arene un sound rafinat și energia debordantă a unei trupe cu rezonanță internațională.

Cu fiecare concert, Grimus reușește să captiveze publicul printr-o prestație sinceră, elegantă și vibrantă, reflectând energia și diversitatea compozițiilor lor, care variază de la momente antrenante și dinamice la piese profunde și pline de semnificație.

Bob Ramanka, alter ego-ul muzical al lui Bogdan Cotîrță Gruicin (Melting Dice, Muzicon), propune o fuziune fascinantă de electronică, trip-hop și spoken word. În așteptarea noului album "Imperfect" (ce urmează a fi lansat în 2026), proiectul său oferă o incursiune cinematică și minimalistă, unde sunetul și versul se contopesc organic.

Prețuri bilete concert om la lună la Arenele Romane

  • Biletele de acces sunt disponibile online, la prețul de 135 lei (presale) și 69 lei (reducere pentru elevi și studenți). Pentru mai multe detalii despre bilete și modalitatea de achiziționare, accesează agenda InfoMusic.
Citește în continuare

Trending