Urmărește-ne în Social Media

Albume noi

Grimus anunţă concerte noi, înaintea lansării celui de-al treilea album

Formaţia Grimus se pregăteşte de lansarea unui nou material discografic intitulat "EMERGENCE", fiind programate mai multe concerte în următoarea perioadă.

Publicat

pe

Formaţia Grimus se pregăteşte de lansarea unui nou material discografic, dar şi de susţinerea de concerte în următoarea perioadă. Astfel, primăvara aceasta, trupa va putea fi văzută în diferite contexte. Grimus este şi unul dintre numele nominalizate la premiile "On Air Music Awards",  la categoria "Cel mai bun live".

GRIMUS

GRIMUS

Noul album al trupei a fost înregistrat şi mixat de către producătorul britanic Adam Whittaker (SpaceRay Music) şi masterizat în Statele Unite de către Tom Waltz. Acesta se numeşte "EMERGENCE" şi contine 15 piese plus un bonus despre care v-am vorbit, piesa în limba română intitulată "Priveşte-mă". Astfel, trupa va putea fi văzută live în următoarele locaţii:

26 aprilie - Hanul cu Tei, Bucureşti

27 aprilie - Shamrock Pub, Ploieşti

16 mai - Euphoria Music Hall, Cluj-Napoca

25 mai - Zilele Clujului, Piaţa Unirii

Vara trecută, Grimus a fost un nume prezent pe scena festivalurilor europene precum Rock For People - Cehia, Exit - Serbia, Sziget - Ungaria, B'estfest Summercamp - România, dar şi  la cel mai mare festival de tip showcase: Eurosonic din Olanda. De asemenea, trupa a cântat în deschiderea unor reprezentaţii semnate Red Hot Chili Peppers (pe National Arena), Placebo (Stadionul I.B.Soter) şi Roxette (Cluj Arena).

Urmăreşte mai jos întreaga reprezentaţie susţinută de Grimus în cadrul emisiunii MTV Unplugged:

Rămâi alături de noi, abonează-te la newsletterul cu știri și evenimente!

Concerte & turnee

Grimus și Bob Ramanka sunt invitații speciali ai concertului om la lună de la Arenele Romane

Show-ul om la lună de la Arenele Romane din vara acestui an se conturează frumos, cu Grimus și Bob Ramanka confirmați ca invitați pe scenă. Mai multe detalii și informații despre bilete găsești în articol.

Publicat

pe

Grimus / Bob Ramanka
Grimus / Bob Ramanka │ FOTO: capturi YouTube

La aproape șapte ani distanță de la primul concert full band, pe 3 iulie 2026, la Arenele Romane din București, om la lună promite să pună în scenă un show complet, cel mai mare și mai important din existența sa de până acum, intitulat "NOI, VOI, NOI TOȚI - NOI SUNTEM OM LA LUNĂ".

om la lună este una dintre cele mai importante prezențe ale scenei rock autohtone, extrem de iubită pentru mesajul autentic și încărcat de vulnerabilitate, dar și pentru sinceritatea fiecărei apariții. om la lună se bucură la momentul actual de o comunitate de fani devotați care îi urmează peste tot, transformând fiecare apariție într-o experiență memorabilă.

Doru Pușcașu, solist om la lună: "Acest concert este o etapă firească a evoluției noastre"

om la lună a gândit un eveniment care să celebreze dragostea pentru muzică și bucuria de a fi alături de ascultătorii săi:

"Am învățat că nu trebuie să așteptăm momente <<speciale>> pentru a celebra ceea ce iubim. Acest concert este o etapă firească a evoluției noastre. Ne dorim un spațiu în care să încapă toate cântecele și toți oamenii care ne-au fost alături. Singura rațiune a acestui eveniment este bucuria pură de a fi împreună: noi, voi, noi toți."

Grimus și Bob Ramanka completează experiența muzicală de la Arenele Romane

Cu o carieră impresionantă de peste 20 de ani, clujenii de la Grimus sunt o emblemă a rock-ului alternativ românesc. Cu șase albume la activ și un palmares care include deschiderea concertelor pentru legende precum Queen, Red Hot Chili Peppers sau Placebo, Grimus aduc la Arene un sound rafinat și energia debordantă a unei trupe cu rezonanță internațională.

Cu fiecare concert, Grimus reușește să captiveze publicul printr-o prestație sinceră, elegantă și vibrantă, reflectând energia și diversitatea compozițiilor lor, care variază de la momente antrenante și dinamice la piese profunde și pline de semnificație.

Bob Ramanka, alter ego-ul muzical al lui Bogdan Cotîrță Gruicin (Melting Dice, Muzicon), propune o fuziune fascinantă de electronică, trip-hop și spoken word. În așteptarea noului album "Imperfect" (ce urmează a fi lansat în 2026), proiectul său oferă o incursiune cinematică și minimalistă, unde sunetul și versul se contopesc organic.

Prețuri bilete concert om la lună la Arenele Romane

  • Biletele de acces sunt disponibile online, la prețul de 135 lei (presale) și 69 lei (reducere pentru elevi și studenți). Pentru mai multe detalii despre bilete și modalitatea de achiziționare, accesează agenda InfoMusic.
Citește în continuare

Trending