Urmărește-ne în Social Media

Muzică și film

Documentarul "Sound City" regizat de Dave Grohl se lansează în România

Documentarul "Sound City" regizat de Dave Grohl va avea premiera în România pe 22 aprilie 2013 în Club Control. Proiecția va fi asezonată cu muzici selectate de Robin și Vladimir Proca (Robin and The Backstabbers).

Publicat

pe

Update: Lansarea în Romania a filmului documentar "Sound City", programată pentru 22 aprilie, în Control Club, se amână până la vară, anunță organizatorii. Premiera va avea loc în prezența unui public mai mare, într-un cadru adecvat. Organizatorii își cer scuze pentru această situație și promit că publicul nu va fi dezamăgit.

"Sound City" - documentarul despre studioul de înregistrări care a schimbat istoria muzicii, regizat de Dave Grohl (Nirvana, Foo Fighters) - se proiectează în premieră națională, luni 22 aprilie, în Club Control, Sala Berlin, începând cu ora 20.30. Proiecția va fi asezonată cu muzici selectate de Robin și Vladimir Proca (Robin and The Backstabbers). Intrarea este liberă.

"Sound City" regizat de Dave Grohl

"Sound City" regizat de Dave Grohl

Dave Grohl debutează ca regizor de film documentar pentru a aduce un tribut studioului care i-a marcat viața, dar și pentru a semnala o schimbare riscantă în producția muzicală. De la Neil Young și Fleetwood Mac până la Nine Inch Nails și Queens of The Stone Age, marii muzicieni povestesc cum acest studio de înregistrari le-a schimbat cariera muzicală, le-a schimbat viața. Documentarul "Sound City" include interviuri și înregistrări prețioase cu muzicienii mari care au trecut prin legendarul studio de înregistrări în cei 40 de ani de activitate. Se face apoi trecearea către zilele noastre, când aportul uman în muzică a devenit aproape nesemnificativ, trecând în umbra invaziei tehnologice. Astăzi avem Pro Tools, auto tuning, copy & paste, oricine poate să facă muzică fără să știe să cânte la vreun instrument. Studiourile de înregistrari au resimțit negativ acest trend. Multe au rămas fără clienți și s-au închis. Legendarul studio Sound City este unul dintre ele.

 "Ca primă experiență a mea pe post de regizor am încercat nu doar să atrag atenția cu privire la nedreptatea care s-a comis prin închiderea legendarului studio Sound City, ci și să reamintesc oamenilor cât de important este elementul uman în procesul de creație. Am încercat să inspir următoarele generații de muzicieni, să le transmit că trebuie să găsească magia din interiorul lor atunci când compun." - Dave Grohl

În toamna anului 2011, Dave Grohl cumpăra un mixer unic de înregistrări – consola Neve 8028, făcută la comandă pentru studioul Sound City, unde a fost folosită timp de 40 de ani pentru înregistrarea unor albume care au scris istorie muzicala. Neil Young, Fleetwood Mac, Tom Petty, Johnny Cash, Guns and Roses, Metallica, NIN, Rage Against The Machine au înregistrat la Sound City. Pupitrul a fost construit în 1972 și este considerat de specialiști bijuteria coroanei echipamentului analogic de înregistrări. După 40 de ani în care în acest studio s-a scris istorie muzicală, s-au petrecut evenimente legendare și momente de magie… totul s-a terminat. Au rămas amintiri și muzică.

Documentarul are o coloană sonora solidă, cu multe colaborări interesante ce include nume precum Trent Reznor, Joshua Homme, Chris Goss, Stevie Nicks, Rick Springfield, Pat Smear și mulți alții.

"Sound City" a avut premiera la ediția din 2013 a Festivalul de Film Sundance. Luni, 22 aprilie, se proiectează în premiera nationala în Club Control, sala Berlin, ocazie cu care se lanseaza oficial în România. "Sound City" este un produs Sony Music, distribuit de Nova Music, disponibil exclusiv online pe www.mediazoo.ro , unde veți găsi formatul DVD și coloana sonora "Sound City - Real to Reel" în format audio CD.

Sound City - Dave Grohl și Corey Taylor - "From Can To Can't"

Tracklist "Sound City - Real to Reel"

  1. Heaven And All – Robert Levon Been, Dave Grohl, Peter Hayes
  2. Time Slowing Down – Chris Goss, Tim Commerford, Dave Grohl, Brad Wilk
  3. You Can't Fix This – Stevie Nicks, Dave Grohl, Taylor Hawkins, Rami Jaffee
  4. The Man That Never Was – Rick Springfield, Dave Grohl, Taylor Hawkins, Nate Mendel, Pat Smear
  5. Your Wife Is Calling – Lee Ving, Dave Grohl, Taylor Hawkins, Alain Johannes, Pat Smear
  6. From Can To Can't – Corey Taylor, Dave Grohl, Rick Nielsen, Scott Reeder
  7. Centipede – Joshua Homme, Chris Goss, Dave Grohl, , Alain Johannes
  8. A Trick With No Sleeve – Alain Johannes, Dave Grohl, Joshua Homme
  9. Cut Me Some Slack – Paul McCartney, Dave Grohl, Krist Novoselic, Pat Smear
  10. Once Upon A Time… The End – Dave Grohl, Jessy Greene, Rami Jaffee, Jim Keltner
  11. Mantra - Dave Grohl, Joshua Homme, Trent Reznor

Rămâi alături de noi, abonează-te la newsletterul cu știri și evenimente!

Concerte & turnee

Foo Fighters a luat pulsul publicului la Tiny Desk; Urmărește show-ul - VIDEO

Foo Fighters a venit la NPR Music pentru a susține un concert restrâns, chiar intim, am putea spune, comparativ cu show-urile din arene, cu care formația este obișnuită. În cadrul Tiny Desk, Dave Grohl s-a simțit în largul său, stilul său jovial și anecdotic de a povesti cucerindu-i pe cei prezenți. Printre piesele incluse în setlist se numără și noul single "Child Actor".

Publicat

pe

Foo Fighters: Tiny Desk Concert
Foo Fighters: Tiny Desk Concert │ FOTO: Captură YouTube

Vocalistul Foo Fighters și-a exprimat bucuria de a fi prezent la Tiny Desk. Umorul l-a însoțit, desigur, pe totul parcursul setului, fiind o trăsătură deja cunoscută de fanii formației.

"Este o onoare să fiu aici. Am urmărit atât de multe concerte Tiny Desk și am câteva favorite. Trebuie să spun, când am văzut Trouble Funk strecurându-se în locul ăsta micuț de aici, mi-am zis: nu-i atât de micuț, dacă au încăput ei aici. Dar e grozav să fiu aici și să fiu acasă. Piesa asta se numește "Learn To Fly", a spus Dave Grohl și a lăsat ca trupa să preia linia melodică.

Înainte de piesa "Child Actor", Dave a avut o nouă precizare de făcut. Muzicianul a povestit o întâmplare hazlie dintr-o recentă apariție TV.

"Unul din lucrurile cele mai provocatoare când vine vorba de lansat muzică nouă este că stai multă vreme în studio și sunt luni de înregistrări. Și când vii în fața publicului să le cânți, îți dai seama că nu ai mai fost pe la frizer de luni de zile și devine dificil să vezi griful chitarei, chiar ajungi să inhalezi păr.

Am fost recent la un show TV unde am cântat următoarea piesă pe care o să v-o cântăm aici și pe ultimul refren urlu. Înainte de acea parte inspir adânc și când a trebuit să spun ceva...știți sunetul care se aude când înghiți păr de pisică? Să sperăm că nu se întâmplă din nou."

În setlist au urmat două piese extrem de iubite din repertoriul Foo Fighters: My Hero și Everlong. Întreaga înregistrare este disponibilă mai jos.

Setlist Foo Fighters la Tiny Desk:

  • "Spit Shine"
  • "Learn to Fly"
  • "Child Actor"
  • "My Hero"
  • "Everlong"

VIDEO: Foo Fighters la Tiny Desk (2026)

Noul album Foo Fighters, pe care trupa îl promovează în prezent, se numește "Your Favorite Toy" și a fost lansat în luna aprilie. Materialul marchează prima contribuție oficială a toboșarului Ilan Rubin, care s-a alăturat trupei după plecarea lui Josh Freese. Cei doi au schimbat trupele, Rubin părăsind Nine Inch Nails pentru a veni în Foo Fighters, iar Freese părăsind grupul condus de Dave Grohl și revenind în Nine Inch Nails.

Tracklist "Your Favorite Toy" - Foo Fighters:

  1. Caught in the Echo
  2. Of All People
  3. Window
  4. Your Favorite Toy
  5. If You Only Knew
  6. Spit Shine
  7. Unconditional
  8. Child Actor
  9. Amen, Caveman
  10. Asking for a Friend
Citește în continuare

Muzică și film

Urmărește-l pe Ed Sheeran cântând live "Drive" alături de John Mayer și Dave Grohl - VIDEO

Ed Sheeran apasă tare pedala rock și ne prezintă versiunea live a piesei "Drive", de pe soundtrack-ul "F1: The Movie". Artistul britanic se află într-o companie excelentă. John Mayer, Dave Grohl, Blake Slatkin, Rami Jaffee și Pino Palladino sunt alături de Ed pe scenă, fiind răsplătiți cu aplauze de spectatorii lui Jimmy Kimmel.

Publicat

pe

Ed Sheeran cântând ”Drive” cu Dave Grohl, Blake Slatkin, Rami Jaffee, Pino Palladino & John Mayer
Ed Sheeran cântând ”Drive” cu Dave Grohl, Blake Slatkin, Rami Jaffee, Pino Palladino & John Mayer │ FOTO: Captură YouTube

"Drive" este o piesă compusă de Ed Sheeran împreună cu John Mayer și producătorul Blake Slatkin (Justin Bieber, Sam Smith). Potrivit declarațiilor lui Ed, "melodia a fost scrisă instantaneu", după ce au văzut câteva secvențe din "F1: The Movie".

"Am fost rugat să fac o piesă pentru filmul "F1: The Movie". Am știut că vreau să fac o piesă rock, o melodie de ascultat atunci când conduci, ceva ce vrei să asculți cu volumul dat la maxim în timp ce ești la volan. Am scris melodia în studio cu Blake Slatkin și John Mayer, apoi Pino Palladinno și Dave Grohl au completat acest puzzle. A fost echipa de vis pentru o piesă rock și credem că ceea ce am creat se potrivește foarte bine în scena din film în care va fi inclusă. 

Iubesc să fac muzică pentru film, încă de când am scris " I See Fire" pentru "The Hobbit". Îmi permite mie, ca fan al filmului, să creez din spatele cortinei o piesă care să se integreze perfect într-o anume scenă. Filmele și arta sunt singurele hobby-uri pe care le am în afară de muzică și îmi place la nebunie să merg la Formula 1 să cânt acolo, ori de câte ori am ocazia. Totul s-a potrivit perfect. Mă simt atât de onorat că am putut lucra cu muzicieni așa de talentați pentru aceasta piesă și sper să vă placă rezultatul", a spus Ed Sheeran.

VIDEO Live: Ed Sheeran - "Drive" (cu Dave Grohl, Blake Slatkin, Rami Jaffee, Pino Palladino & John Mayer)

"F1: The Movie" este un film de acțiune regizat de Joseph Kosinski, care spune povestea unui pilot de Formula 1 cu experiență, ajuns mentorul unei echipe tinere și promițătoare. Filmul îi are în distribuție pe Brad Pitt, Damson Idris, Kerry Condon, Tobias Menzies, Kim Bodnia și Javier Bardem. Pelicula a avut premiera în cinematografe pe 25 iunie.

Citește în continuare

Trending