Urmărește-ne în Social Media

Albume noi

Daft Punk a lansat piesa "Get Lucky", alături de Pharrell Williams

Daft Punk revine cu primul extras de pe viitorul album de studio."Get Lucky" este o colaborare suprinzătoare alături de Pharrell Williams si Nile Rodgers.

Publicat

pe

Daft Punk, Pharrell Williams si Nile Rodgers
Daft Punk, Pharrell Williams si Nile Rodgers

Daft Punk a publicat melodia "Get Lucky", primul extras de pe viitorul album de studio, o colaborare suprinzătoare cu producătorul şi cântăreţul Pharrell Williams. Duo-ul francez de muzică electronică va lansa un nou material intitulat "Random Access Memories" pe data de 21 mai.

Daft Punk, Pharrell Williams si Nile Rodgers

Daft Punk, Pharrell Williams şi Nile Rodgers

Piesa a fost cântată live pentru prima dată la festivalul Coachella, iar au apărut secvenţe din viitorul clip acesteia în cadrul emisiunii Saturday Night Live. Această creaţie aduce cu stilul funk al anilor '80, partea de chitară fiind asigurată de către o legendă a muzicii disco, Nile Rodgers.

Artwork "Get Lucky"

Artwork "Get Lucky"

"Get Lucky" se bucură deja de un succes fulminant pe platforma iTunes în Marea Britanie şi Franţa, iar în Statele Unite ocupă deja poziţia a 3-a. În mod cert, va fi unul dintre hiturile acestei veri, cu elemente care o fac uşor de reţinut şi care îmbie publicul ascultător la dans.

Pharrell a declarat că "Get Lucky" este un vis devenit realitate, povestind că prima dată a întâlnit Daft Punk la o petrecere dată de Madonna, unde a ţinut să le mărturisească celor doi membrii că ar dori să fie parte de pe viitorul lor album, indiferent de rolul pe care l-ar avea.

"Dacă vreţi să cânt doar la o tamburină, pot face asta", le-a spus Pharrell celor doi componenţi Daft Punk.

Pentru noul album, formaţia Daft Punk a colaborat cu numeroşi producători, printre care Giorgio Moroder, Panda Bear din Animal Collective's sau Todd Edwards. De asemenea, Daft Punk este unul din numele care a lucrat alături de Kanye West, pentru cel de-al şaselea album al său, care va fi lansat tot în acest an. Urmăriţi mai jos secvenţe din reclama pentru SNL, care este un preview al clipul ce va fi lansat curând. Puteţi asculta în totalitate apoi şi melodia.

TEASER VIDEO "Get Lucky"

AUDIO DAFT PUNK & PHARRELL WILLIAMS - "Get Lucky"

Rămâi alături de noi, abonează-te la newsletterul cu știri și evenimente!

Industria muzicala

Daft Punk marchează cinci ani de la despărțire cu un nou videoclip pentru "Human After All"

La cinci ani de la anunțul despărțirii, Daft Punk a revenit în atenția fanilor cu un nou videoclip pentru single-ul "Human After All", lansat inițial în 2005. Materialul video marchează momentul simbolic al împlinirii a jumătate de deceniu de la încheierea oficială a proiectului și oferă o privire nostalgică asupra universului vizual care a definit identitatea duo-ului francez.

Publicat

pe

Daft Punk în videoclip "Human After All"
Daft Punk în videoclip "Human After All" │ FOTO: captură YouTube

Noul clip pentru "Human After All" include imagini din filmul science-fiction Electroma, lansat în 2006, și îi surprinde pe cei doi membri conducând prin deșert, pentru ca ulterior să ajungă într-un oraș aparent liniștit. Pe măsură ce observă oameni socializând, cei doi descoperă un detaliu straniu: fiecare persoană poartă o cască, un simbol recognoscibil al esteticii Daft Punk.

Duo-ul, format din Thomas Bangalter și Guy-Manuel de Homem-Christo, și-a anunțat despărțirea în 2021, după o carieră de peste 28 de ani. În anii care au urmat, ambii artiști au vorbit despre necesitatea acestei decizii, Bangalter declarând că s-a simțit "ușurat" de modul în care proiectul s-a încheiat.

În toamna trecută, Daft Punk a colaborat cu jocul video Fortnite și a lansat o colecție de remixuri "Human After All" pe vinil, pentru a marca 20 de ani de la apariția albumului omonim.

Format la începutul anilor '90 la Paris, Daft Punk a devenit unul dintre cele mai influente proiecte din muzica electronică globală. Albume precum "Homework" (1997), "Discovery" (2001) și "Random Access Memories" (2013) au redefinit granițele dintre house, disco, funk și pop, iar identitatea lor vizuală (măștile robotice și aparițiile rare în spațiul public) a contribuit la mitologia din jurul lor. Cu hituri precum "Around the World", "One More Time" și "Get Lucky", Daft Punk a influențat generații întregi de artiști și a transformat muzica electronică într-un fenomen mainstream, păstrând în același timp un aer enigmatic și conceptual.

VIDEOCLIP: Daft Punk - Human After All

Citește în continuare

Trending