Urmărește-ne în Social Media

Concerte & turnee

Concert The 69 Eyes în octombrie la București

Formația finlandeză The 69 Eyes este primul nume confirmat pentru Maximum Rock Festival 2013. Ediția indoor se va desfășura în zilele de 25 și 26 octombrie în Turbohalle din București.

Publicat

pe

The 69 Eyes │ FOTO: www.facebook.com

Formația finlandeză The 69 Eyes este primul nume confirmat pentru Maximum Rock Festival 2013. Ediția indoor se va desfășura în zilele de 25 și 26 octombrie în Turbohalle din București. În cele două zile de festival vor urca pe scenă atât formații străine, cât și formații autohtone. Pe lângă concerte, evenimentul va găzdui și alte activități adiacente, dar și un mare târg de produse rock, unde cei prezenți își vor putea achiziționa de la tricouri la reviste și alte accesorii rock. Prețul biletelor și al abonamentelor vor fi anunțate în scurt timp.

The 69 Eyes

The 69 Eyes │ FOTO: www.facebook.com

Porecliți "Vampirii din Helsinki", The 69 Eyes a reușit să creeze un concept muzical inedit, care își trage seva din mișcarea gotică, ai cărei exponenți principali sunt grupuri ca The Cure, Sisters of Mercy, The Cult și The Mission. La antipod, se află referințele luate din artiști ca Elvis Presely, Billy Idol sau The Doors.

Astfel, The 69 Eyes, originari din Finlanda, au scos în lume un "monstru" cu adevărat inedit numit "Goth'n'roll". Întemeiată în 1989 în Helsinki, de către Jyrki 69 (voce), Archzie, Timo-Timo, Lotto și Bazie, trupa se va remarca rapid și va câștiga aprecierea criticilor și a fanilor, care, la început, i-au comparat cu Smack și Hanoi Rocks - două formații cruciale pentru istoria rockului finlandez. În 1992, toboșarul Lotto a fost înlocuit de carismaticul baterist Jussi 69, iar, de atunci, trupa a rămas în aceeași formulă.

Fiecare dintre lansările trupei a reușit să ocupe poziții fruntașe atât în topurile internaționale, cât și în topurile finlandeze. De altfel, toate albumele formației au obținut fie discul de platină, fie cel de aur, performanță cu adevarat notabilă pentru orice grup rock.

În total, formația a lansat 10 albume de studio, 5 materiale live/albume-compilație și 9 viniluri. În 2012 apare "X", discul cu numărul 10 al finlandezilor, considerat unul dintre cele mai bune albume de până acum ale rockerilor. Pe acest material apare și o colaborare inedita cu Kat Von D, celebra artistă tatuatoare, care face un duet cu Jyrki 69.

The 69 Eyes - "Borderline"

Apasă pe eveniment pentru informații suplimentare:

Festivaluri vineri, 25 octombrie 2013

Maximum Rock Festival

Loc
Turbohalle

Trending