Urmărește-ne în Social Media

Concerte & turnee

Veritasaga aniversează 10 ani de la primul album cu un concert în club B52

Veritasaga, una dintre cele mai cunoscute trupe de hip hop din România, va concerta în B52 cu ocazia împlinirii a 10 ani de la apariția primului album.

Publicat

pe

Veritasaga
Veritasaga │ FOTO: www.facebook.com

Veritasaga, una dintre cele mai cunoscute trupe ale scenei de hip hop underground din România, sărbătorește 10 ani de la lansarea primului album "Punct. Și de la capăt". Cu această ocazia, grupul va susține un concert inedit, joi 28 martie, în B52 The Club. Apărut în 2003, discul s-a bucurat de un succes nesperat, deși a fost realizat independent și promovat prin propriile mijloace. Materialul s-a evidențiat prin sound-ul melancolic, meditativ, trist, neobișnuit pentru muzica hip-hop românească din acea perioadă.

Veritasaga

Veritasaga │ FOTO: www.facebook.com

Fondată la sfârșitul anilor '90 de Jhivago, Praetor și Dribbler, formația Veritasaga și-a început activitatea într-o perioada în care industria muzicală de pe plaiurile mioritice era încă reticentă în ceea ce privește muzica și cultura hip hop. Refuzând încadrarea în tipare și repere devenite clișee timpurii ale acestui gen muzical, membrii Veritasaga au ales să respecte propriile convingeri pentru a-și afirma identitatea artistică. În 2001 a fost printre primele trupe afiliate label-ului Hades Records, iar căile de promovare s-au diversificat. Au început să se creeze nuclee de fani ai stilului hip hop, iar publicul acestui să fie din ce în ce mai numeros. Veritasaga a reușit să se impună ca un nume reprezentativ, fiind un grup care a rămas fidel propriilor convingeri.  

Cei din Veritasaga sunt cunoscuți în lumea hip hop-ului autohton şi datorită numeroaselor colaborări cu alte nume mari din zona hip hop și nu numai. Pe 28 martie, în B52 The Club, fanii vor avea ocazia să-i revadă pe scenă pe Jhivago și Praetor care, împreună cu binecunoscuții DJ Sonia și Nave Spaţiale (cunoscut înainte ca Dribbler), vor susține un show incendiar cu ocazia împlinirii a 10 ani de la albumul de debut. Din repertoriul lor pentru acest concert aniversar, nu vor lipsi piese reprezentative, invitaţi cunoscuţi şi ceva surprize. Având în vedere că Veritasaga este una din trupele rar văzute pe scenele de la noi, acesta este cu siguranță un show ce nu trebuie ratat, despre care aflați mai multe detalii în pagina din agendă

Veritasaga - "Și gata"

Trending