Urmărește-ne în Social Media

Albume noi

Trupa Atomic Kitten revine cu un nou album - VIDEO

Atomic Kitten, una dintre cele mai iubite formaţii pop de la începutul anilor 2000, a revenit la formula de început şi va lansa un nou material de studio.

Publicat

pe

Atomic Kitten: Liz McClarnon, Natasha Hamilton şi Kerry Katona
Atomic Kitten: Liz McClarnon, Natasha Hamilton şi Kerry Katona │ FOTO: www.reveal.co.uk

Una dintre cele mai iubite formaţii pop de la începutul anilor 2000, Atomic Kitten, a revenit la formula de început şi se pregăteşte de lansarea unui nou material de studio. Marea reunire s-a produs în urmă cu câteva săptămâni, atunci când una dintre componentele trupei, Natasha Hamilton, a dezvăluit că înregistrează un album alături de colegele sale şi este pe pe punctul de a semna un nou contract împreună cu acestea. Tot ea, a postat pe twitter-ul personal faptul că va fi lansat în scurt timp un viitor single, Natasha fiind deosebit de entuziasmată de revenirea în plan muzical.

De asemenea, odată cu imprimarea de noi piese, Atomic Kitten va porni în luna mai într-un turneu destul de solicitant, deoarece în fiecare seară artistele vor cânta live, timp de două săptămâni jumătate, în diferite oraşe din Marea Britanie.

Atomic Kitten: Liz McClarnon, Natasha Hamilton şi Kerry Katona

Atomic Kitten: Liz McClarnon, Natasha Hamilton şi Kerry Katona │ FOTO: www.reveal.co.uk

"Trăim o perioadă incredibilă. Nu voi minţi însă, am fost deosebit de neliniştită pentru că m-am gândit iniţial că poate nu mai avem chimia pe care o deţineam când eram doar nişte copii. Dar, fără exagerare, prima noastră zi de lucru în studio a însemnat revenirea în acest business, într-un mod puternic şi deosebit de activ", a declarat Natasha Hamilton.

Noul album al artistelor din Liverpool este primul după o pauză de nouă ani, în care Jenny Frost a fost membra trupei, până când a fost înlocuită la finalul anului 2012 de către Kerry Katona, cea care se regăseşte în momentul de început al acestei trupe. Odată cu noul album, se pregăteşte lansarea şi a unui parfum semnat Atomic Kitten, care va fi prezentat sub formă de trei sticluţe, reprezentând aromele preferate ale fiecărei membre. Urmăreşte mai jos single-ul de debut lansat de Atomic Kitten, la finalul anului 1999:

VIDEO OFICIAL ATOMIC KITTEN - "Right Now"

Trending