Urmărește-ne în Social Media

Concerte & turnee

The Rolling Stones este cap de afiș la festivalul Glastonbury 2013

The Rolling Stones va concerta pe 29 iunie 2013 pe scena festivalului Glastonbury iar alături de ei headlineri mai sunt Mumford & Sons pe 28 iunie și the Arctic Monkeys pe 30 iunie.

Publicat

pe

rolling-stones
rolling-stones │ FOTO: www.rollingstones.com

În 2012 formația The Rolling Stones a împlinit 50 de ani de activitate muzicală, iar aniversarea acestui eveniment continuă și anul acesta și mai mult ca sigur și în 2014. Trupa a confirmat recent apariția la ediția din acest an a festivalului Glastonbury ce va avea loc în perioada 28 - 30 iunie în Marea Britanie. The Rolling Stones va concerta pe 29 iunie pe scena Pyramid iar alături de ei vor concerta Mumford & Sons pe 28 iunie și the Arctic Monkeys pe 30 iunie.

rolling-stones

The Rolling Stones │ FOTO: www.rollingstones.com

Cei interesați să meargă la acest festival trebuie să știe că cele aproape 140.000 de biletele au fost epuizate in timp record, la doar o oră și patruzeci de minute după ce au fost puse în vânzare. Nu este de mirare interesul fanilor având în vedere că ediția din 2012 nu a avut loc.

Festivalul de la Glastonbury a fost lansat după moartea lui Jimi Hendrix, în 1970, iar participanţii la prima ediţie au plătit o liră sterlină, primind în schimb lapte de la fermă şi putându-i asculta pe Marc Bolan şi Al Stewart. În prezent evenimentul este unul dintre cele mai importante din întreaga lume iar de-a lungul timpului pe scena festivalului au urcat nume ca David Bowie, Peter Gabriel, The Cure, Joe Cocker, Oasis, Pulp, The Prodigy, Johnny Cash, Rage Against the Machine, Bjork, Radiohead, Blur, PJ Harvey, Sting, Bob Dylan, Paul McCartney, Neil Young, Bruce Springsteen. U2, Muse, B.B. King, Amy Winehouse, Roger Waters, Adele, Lady Gaga, etc.

The Rolling Stones a lansat anul trecut albumul "Grrr!", o compilație cu cele mai bune hituri ale trupei, care include și 2 piese noi, "Doom and Gloom" și "One More Shot". Trupa este așteptată să revină în România, după concertul susținut în 2007 pe stadionul Lia Manoliu (Arena Națională) însă promoterul Marcel Avram a declarat că este reticent cu privire la organizarea unui astfel de concert în 2013.

The Rolling Stones - "Hand of fate"

O parte din artiștii care cântă la Glastonbury, Nas, Chase & Status și Enter Shikari, vor ajunge și în România în cadrul festivalului B'estFest. B'estFest Summer Camp 2013 va avea loc în perioada 5 – 7 iulie, în aceeași locație din Tunari, evenimentul fiind organizat de Emagic.

Rămâi alături de noi, abonează-te la newsletterul cu știri și evenimente!

Muzică nouă

The Rolling Stones lansează două piese noi: "Jealous Lover" si "Divine Intervention"

The Rolling Stones au lansat noile piese „Jealous Lover” și „Divine Intervention”, extrase de pe viitorul album de studio „Foreign Tongues”, programat pentru lansare pe 10 iulie prin Capitol Records. Odată cu noul single, formația a prezentat și videoclipul oficial pentru „Jealous Lover”, regizat de Chris Barrett și Luke Taylor, cu Anya Taylor-Joy și Charles Melton în rolurile principale.

Publicat

pe

Coperta Single Rolling Stones Jealous Lover
Coperta Single Rolling Stones Jealous Lover │ FOTO: Rolling Stones

Debutul celor două piese marchează o nouă etapă în promovarea viitorului album Foreign Tongues, iar The Rolling Stones demonstrează că, după șase decenii de carieră, continuă să experimenteze fără să își piardă identitatea muzicală. Trupa a lansat simultan single-urile „Jealous Lover” și „Divine Intervention”, acesta din urmă beneficiind de participarea specială a lui Robert Smith, solistul trupei The Cure.

După energia pop-rock a single-ului anterior, „In The Stars”, noua piesă „Jealous Lover” explorează un teritoriu inspirat din rhythm & blues, fiind construită în jurul unui groove cald și a unei interpretări în falset semnate de Mick Jagger. Chitarele lui Keith Richards și Ronnie Wood completează atmosfera, în timp ce Steve Winwood adaugă texturi de pian Rhodes și orgă. Secția ritmică este asigurată de Darryl Jones la bas și Steve Jordan la tobe, iar producătorul Andrew Watt și claviaturistul Matt Clifford contribuie la orchestrația piesei.

Cel de-al doilea cântec lansat, „Divine Intervention”, este unul dintre cele două momente de pe album în care apare ca invitat Robert Smith, liderul trupei The Cure, acesta semnând partitura de chitară electrică. Piesa îi reunește din nou pe Mick Jagger, Keith Richards și Ronnie Wood, alături de Steve Winwood, Andrew Watt și o secțiune de alamă formată din James King și Ron Blake.

Albumul „Foreign Tongues” a fost înregistrat într-o perioadă de creație intensă la Metropolis Studios din Londra, în mai puțin de o lună. Materialul marchează o nouă colaborare cu producătorul Andrew Watt, cel care s-a ocupat și de apreciatul „Hackney Diamonds”, recompensat cu un premiu Grammy. Noul disc promite să îmbine influențele clasice ale formației cu direcții sonore moderne și colaborări speciale.

Recent a debutat și podcastul oficial „Speaking In Tongues”, o serie de șase episoade care oferă acces în culisele realizării noului album. Prezentat de Norah Jones, podcastul include interviuri cu membrii trupei, Andrew Watt, Robert Smith, Steve Winwood și artistul vizual Nathaniel Mary Quinn, autorul copertei albumului. „Foreign Tongues” va fi disponibil în numeroase formate, inclusiv CD, casetă, ediții deluxe și variante speciale pe vinil.

Citește în continuare

Albume noi

The Rolling Stones prezintă piesa "In The Stars" (Lyric Video) și anunță albumul "Foreign Tongues"

Legendarii muzicieni de la The Rolling Stones au anunțat lansarea unui nou album de studio, intitulat "Foreign Tongues". Discul este așteptat în luna iulie și include contribuții de la artiști de primă ligă, precum Paul McCartney, Robert Smith de la The Cure și Chad Smith de la Red Hot Chili Peppers. Primul single, "In The Stars", poate fi ascultat în articol.

Publicat

pe

The Rolling Stones - "In The Stars"
The Rolling Stones - "In The Stars" │ FOTO: Captură YouTube

Colecția de 14 piese incluse pe noul LP "Foreign Tongues" vine la mai puțin de trei ani de la albumul câștigător al Premiului Grammy "Hackney Diamonds", care a fost și primul lor material după aproape 15 ani. Complet diferit de felul în care The Rolling Stones "operează", albumul a fost înregistrat în mai puțin de o lună la Metropolis Studios din Vestul Londrei, cu Mick Jagger, Keith Richards și Ronnie Wood reunindu-se cu producătorul câștigător al Premiului Grammy Andrew Watt (Lady Gaga, Elton John, Ozzy Osbourne). Tot el a coordonat și "Hackney Diamonds".

"Îmi place să fac aceste sesiuni de înregistrare la Londra, la Metropolis. Au fost câteva săptămâni foarte intense de înregistrări pentru "Foreign Tongues". Am avut 14 piese grozave și am mers cât de repede am putut. Îmi place camera de acolo, deoarece nu este prea mare, astfel încât poți simți pasiunea din încăpere venind de la toată lumea", a mărturisit Mick Jagger într-o declarație de presă.

Pentru Keith Richards, sesiunea de înregistrări a fost o plăcere. În vârstă de 82 de ani, muzicianul s-a declarat norocos că încă poate să facă muzică.

"Albumul "Foreign Tongues" are o continuitate cu "Hackney Diamonds" și a fost grozav să lucrăm din nou la Londra și să avem acea atmosferă londoneză în jurul nostru. A fost o lună de concentrare intensă. Pentru mine, totul ține de plăcerea de a face acest lucru. Sunt binecuvântat să pot face asta și mi-aș dori să dureze cât mai mult posibil."

Contribuții suplimentare vin de la o listă impresionantă de artiști invitați, inclusiv Paul McCartney (care a participat și la "Hackney Diamonds"), Steve Winwood, Robert Smith de la The Cure și Chad Smith de la Red Hot Chili Peppers.

Noul album "Foreign Tongues" va fi lansat anul acesta, pe 10 iulie. Până atunci, putem asculta single-ul principal "In the Stars", alături de prima piesă a albumului, "Rough and Twisted".

Lyric Video: The Rolling Stones - "In The Stars"

Audio: The Rolling Stones - "Rough And Twisted"

Artwork-ul albumului (vizibil în clipul audio de mai sus) este o pictură realizată de artistul american Nathaniel Mary Quinn. Acesta s-a declarat onorat să-și asocieze numele cu The Rolling Stones.

"Crearea copertei albumului pentru Rolling Stones este o onoare artistică – un dialog cu una dintre cele mai durabile forțe din istoria culturală".

The Rolling Stones va promova albumul prin apariții în Late Night Show-ul lui Jimmy Fallon. Primul invitat va fi Mick Jagger, urmat în zilele următoare de Richards și Wood.

Citește în continuare

Albume noi

The Rolling Stones pregătesc albumul „Foreign Tongues"; Primele teasere sunt aici

The Rolling Stones par să fi confirmat titlul viitorului album de studio printr-o campanie de promovare neobișnuită, bazată pe panouri publicitare apărute simultan în mai multe țări. Imagini cu billboard-uri din Marea Britanie, Franța, Polonia și Australia au fost distribuite chiar pe conturile oficiale ale trupei, iar mesajul comun indică numele „Foreign Tongues”.

Publicat

pe

The Rolling Stones in Roblox
The Rolling Stones in Roblox │ FOTO: The Rolling Stones

Panourile includ celebrul logo cu limba al formației și aceeași expresie tradusă în limbi diferite. În Sydney, de exemplu, mesajul afișat a fost „Vreemde Tongen”, formulă tradusă aproximativ prin „Foreign Tongues”. Strategia a alimentat rapid speculațiile fanilor, mai ales pentru că apare la scurt timp după o altă campanie criptică semnată sub pseudonimul The Cockroaches.

Acest alias, folosit de Mick Jagger și colegii săi în trecut, a reapărut recent odată cu lansarea single-ului „Rough & Twisted”, disponibil exclusiv pe vinil. Piesa este considerată primul indiciu clar către noul material discografic, mai ales că include versul „Teach me all those foreign tongues”, interpretat de fani drept o referință directă la titlul albumului.

Lansarea vinilului a fost însoțită de coduri QR lipite prin Londra și de site-ul thecockroaches.com. Cei care s-au înregistrat au primit confirmări venite din infrastructura Universal Music, casa de discuri asociată trupei. În paralel, contul de Instagram „thecockroaches2026” a publicat un teaser video cu mesajul „64 & Counting”, aluzie la cei 64 de ani trecuți de la fondarea grupului.

Presa britanică scrie că noul album este programat pentru luna iulie. Dacă informația se confirmă, acesta va fi primul disc The Rolling Stones după „Hackney Diamonds” din 2023, material care a debutat pe primul loc în topurile din mai multe țări și a readus trupa în centrul atenției comerciale.

Totodată, Rolling Stones colaborează din nou cu producătorul Andrew Watt, omul aflat și în spatele precedentului album. Plus omul care a produs ultimele 2 LP-uri ale lui Ozzy. Watt spunea încă de anul trecut că a înregistrat muzică nouă alături de trupă, iar Ronnie Wood a confirmat ulterior că discul era deja finalizat și programat pentru 2026.

La finalul lui 2025 au apărut informații că planurile pentru concerte pe stadioane în Europa și Marea Britanie au fost abandonate, după ce Keith Richards nu și-ar fi putut asuma calendarul propus.

Citește în continuare

Trending