Urmărește-ne în Social Media

Muzică nouă

Muse își invită fanii să voteze pentru alegerea următorului clip al trupei - VIDEOCLIP

Muse a ales 5 proiecte finaliste pentru competiția în urma căreia se va selecta videclipul piesei Animals. Urmărește-le pe InfoMusic și votează-ți favoritul

Publicat

pe

Muse
Muse │ FOTO: abelgaloismuse.blogspot.com

În decembrie anul trecut Muse a dat startul unei competiții care avea să pună la încercare creativitatea fanilor. Cu un premiu de 3000 de lire în joc drept stimulent, formația anunța prin intermediul platformei genero.tv că videoclipul piesei "Animals" de pe albumul "The 2nd Law" stă în mâinile ascultătorilor muzicii Muse. Până la deadline-ul stabilit, respectiv 14 ianuarie 2013, s-au înscris 129 de proiecte, dintre care 5 au fost alese de membrii trupei pentru votul final. Mai jos puteți urmări videoclipurile selectate pentru voturile publicului, decizia finală urmând a fi luată de membrii formației săptămâna aceasta.

După recenta lansare a clipului realizat pentru piesa "Supremacy", Muse revine cu un nou videoclip și o nouă piesă de pe albumul "The 2nd Law". Schimbând perspectiva creativă, membrii formației britanice au pus în mâna fanilor bagheta regizorală, lăsând versurile și linia melodică ale single-ului "Animals" la libera lor interpretare. Un exercițiu interesant din unghiul membrilor Muse, care au avut astfel oportunitatea să observe cum este percepută muzica lor, și totodată o provocare pentru fani.

Deși decizia alegerii câștigătorului îi va aparține formației, opinia publicului va fi foarte importantă în procesul de selecție. Așadar, fanii Muse sunt invitați să urmărească videoclipurile, să-și aleagă favoritul și să-l voteze în aplicația disponibilă pe pagina de Facebook a trupei.

1. Muse - "Animals" (Franck Kone)

Videoclipul pune arta dansului în slujba muzicii. Scenariul ne prezintă o coregrafie realizată special pentru piesa "Animals", ideea aparținând unei echipe din Franța.

2. Muse - "Animals" (Woofy)

Conform descrierii făcute de echipa Woofy din UK, scenariul videoclipului de mai jos pornește de la următorul citat:

"Experiența de zi cu zi ne dă de înțeles că omul este singurul animal care își devorează frații din aceeași specie, un termen mai blând pentru felul în care bogații îi tratează pe săraci nefiind potrivit în acest context" - Thomas Jefferson

3. Muse - "Animals" (pARTs)

Versurile piesei sunt asociate cu ideea de lăcomie, de societate de consum dictată de oameni lipsiți de scrupule. Videoclipul aparține unei echipe creative din Polonia compusă din Michał Byra (Writer/Director/Editor), Robert Gajzler (Editor), Magdalena Loose (Production Manager) și Katarzyna Wojciechowska-Reiber (2nd Production Manager),

4. Muse - "Animals" (onenessteam)

"Ca fani ai trupei Muse noi găsim inpirație în versurile și muzica lor pentru a crea povești și scenarii inedite. În cazul acestui clip ideea a pornit de la monopolul asupra societății deținut de cei puternici și suferința celor săraci și lacomi", au explicat Inês Freitas și Miguel Mendes în descrierea ce însoțește videoclipul înscris pe site-ul genero.tv.

5. Muse - "Animals" (The Training, biktor.kero)

"The Training descrie procesul de instruire al unui subiect, denumit aici MR. X. Acesta este implicat într-o procedură clandestină și misterioasă a unei organizații științifice, NEA, scopul proiectului fiind de a analiza limitele fizice și psihice ale naturii umane", descrie Biktor Kero clipul pe genero.tv.

Rămâi alături de noi, abonează-te la newsletterul cu știri și evenimente!

Comentează

Albume noi

Muse a lansat albumul "The Wow! Signal", ce conține o colaborare cu Ellie Goulding

Muse a lansat noul album de studio, "The Wow! Signal", un material inspirat de celebrul semnal radio detectat în spațiu în 1977. Printre piesele incluse în tracklist se numără și "Hush", o colaborare cu Ellie Goulding, însoțită de un videoclip cu puternice influențe cosmice, care completează universul conceptual al discului.

Publicat

pe

Artwork Muse & Ellie Goulding
Artwork Muse & Ellie Goulding │ FOTO: Muse www.facebook.com

"Hush" marchează prima colaborare dintre Muse și Ellie Goulding, reunind stilul rock alternativ caracteristic trupei britanice cu vocea sensibilă și amprenta electronică cu care Goulding și-a obișnuit fanii. Mesajul cântecului vorbește despre nevoia de refugiu, introspecție și apropiere umană într-o lume tot mai zgomotoasă și agitată.

Videoclipul pentru "Hush" explorează atât tematica melodiei, cât și direcția vizuală a întregului album. Acesta prezintă un astronaut care plutește singur în spațiu, fiind atras, la un moment dat, într-un fenomen asemănător unei găuri negre. Imaginile completează perfect tematica cosmică a materialului discografic și explorează ideea necunoscutului, a izolării și a călătoriei către alte dimensiuni, atât fizice, cât și emoționale.

Matt Bellamy despre colaborarea cu Ellie Goulding: "A fost un accident fericit: ea era acolo, noi experimentam și totul s-a întâmplat natural"

Colaborarea cu Ellie Goulding s-a născut dintr-o coincidență neașteptată. Artista se afla în același studio de înregistrări cu Muse, lucrând într-o altă încăpere, iar întâlnirea a avut loc chiar înainte ca membrii formației să încheie sesiunea din acea seară. Matt Bellamy a povestit pentru Rolling Stone Italia cum a luat naștere duetul:

"O cunosc pe Ellie de ani de zile, ne-am întâlnit de multe ori și am spus în repetate rânduri că ar trebui să facem ceva împreună. Din pură coincidență, a apărut la studio foarte târziu, pe la ora 23:00, chiar când noi eram pe punctul de a pleca. A intrat și ne-a întrebat dacă poate asculta la ce lucrăm. I-am pus piesa și i-a plăcut. Așa s-a născut ideea unui duet. A fost un accident fericit: ea era acolo, noi experimentam și totul s-a întâmplat natural."

Apetitul trupei Muse pentru colaborări cu alți artiști a fost deschis de muzicianul și producătorul Dan Lancaster. El s-a alăturat grupului ca membru live în 2022, iar relația s-a consolidat în timpul turneelor, când Matt Bellamy, Chris Wolstenholme și Dominic Howard au descoperit că Lancaster nu este doar un instrumentist valoros, ci și un producător cu o viziune creativă aparte.

Provenit din zona muzicii metal, Dan Lancaster și-a dorit să contribuie la un proiect care să depășească simplul rol de muzician de turneu. În același timp, membrii Muse au început să exploreze ideea unor colaborări externe, atât cu autori, cât și cu alți artiști, o premieră pentru dinamica tradițională a trupei.

"The Wow! Signal", inspirat de unul dintre cele mai mari mistere ale astronomiei

Noul album Muse își ia numele de la celebrul "Wow! Signal", o anomalie radio detectată în 1977 de astronomul Jerry R. Ehman, în timpul unui proiect de căutare a inteligenței extraterestre. Semnalul, care a durat 72 de secunde și provenea din direcția constelației Săgetător, a fost atât de neobișnuit încât cercetătorul a încercuit secvența "6EQUJ5" pe imprimarea datelor și a notat, în margine, cuvântul "WOW!". Originea exactă a fenomenului rămâne necunoscută și astăzi.

TRACKLIST Muse - "The Wow! Signal":

  1. The Dark Forest
  2. Nightshift Superstar
  3. Shimmering Scars
  4. Cryogen
  5. Be With You
  6. Hexagons
  7. The Sickness in You & I
  8. Unravelling
  9. Hush
  10. Space Debris
Citește în continuare

Concerte & turnee

Muse revine în Europa cu turneul "The Wow! Signal"; în ce orașe va concerta trupa

Muse revine pe marile scene din Europa și Marea Britanie cu turneul "The Wow! Signal", programat între noiembrie și decembrie 2026. Descoperă primele orașe incluse în itinerariul trupei.

Publicat

pe

Muse
Muse │ FOTO: Tim Saccenti www.facebook.com

Muse pregătește pentru sfârșitul acestui an câteva show-uri de neratat, ce promovează noul album de studio, "The Wow! Signal". Turneul va începe în Manchester, unde Matt Bellamy, Chris Wolstenholme și Dominic Howard vor susține două concerte la Co-op Live, pe 12 și 13 noiembrie. Seria continuă cu două show-uri consecutive la The O2 din Londra, pe 15 și 16 noiembrie.

Marea Britanie a fost locul unde Muse nu doar că a susținut primul concert din acest an, dar a și prezentat în premieră piesele "Cryogen" și "Be With You", extrase de pe discul "The Wow! Signal". Evenimentul a avut loc Brixton Academy din Londra pe 3 aprilie.

Revenind la turneu, după opririle din Marea Britanie, Muse va ajunge în mai multe orașe europene, printre care Berlin, Milano, Düsseldorf, Paris, Amsterdam, Montpellier și Zurich.

"The Wow! Signal" este cel de-al zecea album de studio din cariera trupei britanice și va fi lansat integral pe 26 iunie. Tematica discului a fost inspirată de o observație spațială celebră înregistrată în 1977, când un astronom a detectat o explozie radio puternică de 72 de secunde provenind din constelația Săgetător. Bănuind că ar putea proveni dintr-o sursă extraterestră, astronomul a încercuit secvența "6EQUJ5" și a scris "WOW!" lângă ea.

Cum poți cumpăra bilete la concertele Muse din cadrul turneului "The Wow! Signal"

Biletele vor fi puse în vânzare generală vineri, 19 iunie, de la ora 10:00 (ora locală). Fanii vor putea accesa și o etapă de pre-sale începând de miercuri, 17 iunie, prin înscriere pe site-ul oficial al trupei. De asemenea, cei care achiziționează o copie a albumului "The Wow! Signal" intră automat în etapa de pre-sale, având șanse mai mari să obțină bilete la concertele din turneu.

Datele turneului "The Wow! Signal":

  • 12 noiembrie - Co-op Live, Manchester, Marea Britanie
  • 13 noiembrie - Co-op Live, Manchester, Marea Britanie
  • 15 noiembrie - The O2, Londra, Marea Britanie
  • 16 noiembrie - The O2, Londra, Marea Britanie
  • 18 noiembrie - Uber Arena, Berlin, Germania
  • 20 noiembrie - Unipol Dome, Milano, Italia
  • 21 noiembrie - Unipol Dome, Milano, Italia
  • 24 noiembrie - PSD Bank Dome, Düsseldorf, Germania
  • 25 noimebrie - PSD Bank Dome, Düsseldorf, Germania
  • 27 noiembrie - La Défense Arena, Paris, Franța
  • 29 noiembrie - Ziggo Dome, Amsterdam, Olanda
  • 30 noiembrie - Ziggo Dome, Amsterdam, Olanda
  • 3 decembrie - Sud de France Arena, Montpellier, Franța
  • 4 decembrie - Sud de France Arena, Montpellier, Franța
  • 7 decembrie - AG Hallenstadion, Zurich, Elveția
  • 8 decembrie - AG Hallenstadion, Zurich, Elveția
Citește în continuare

Muzică nouă

Muse cântă despre "Nightshift Superstar", o prezență hipnotizantă pe ringul de dans - VIDEO

Dinamică și surprinzător de dansantă, "Nightshift Superstar" continuă explorarea sonorităților futuriste care definesc noua eră Muse. Este disponibilă în articol alături de un videoclip gândit ca un scurtmetraj SF.

Publicat

pe

Videoclip Muse - Nightshift Superstar
Videoclip Muse - Nightshift Superstar │ FOTO: captură YouTube

Cu influențe disco, accente electronice și un groove imposibil de ignorat, piesa "Nightshift Superstar" este construită în jurul unei linii de bass omniprezente, care pare să ghideze fiecare pas al ascultătorului. Falsetto-ul lui Matt Bellamy adaugă o notă familiară, iar atmosfera este completată de intervenția neașteptată a unui cor de copii.

"Nightshift Superstar" marchează cel de-al cincea single lansat de pe viitorul album al trupei, "The Wow! Signal", consolidându-i direcția "robotică" și science-fiction. Din fragmentele muzicale dezvăluite până acum, noul disc Muse insistă pe o estetică electronică și te duce cu gândul la perioada "Simulation Theory", unul dintre cele mai electronice și conceptuale materiale din discografia Muse.

Videoclipul oficial pentru "Nightshift Superstar" a fost realizat de regizorul de origine georgiană Lado Kvataniya. Povestea vizuală începe cu un personaj feminin, jucat de Grace Heart, care este "posedat" de energia personajului interpretat de Matt Bellamy. Devine astfel "Nightshift Superstar", capabilă să-i hipnotizeze și să-i controleze pe cei din jurul său prin mișcări de dans.

"The Wow! Signal" este cel de-al zecea album de studio din cariera trupei britanice și va fi lansat integral pe 26 iunie. Tematica discului a fost inspirată de o observație spațială celebră înregistrată în 1977, când un astronom a detectat o explozie radio puternică de 72 de secunde provenind din constelația Săgetător. Bănuind că ar putea proveni dintr-o sursă extraterestră, astronomul a încercuit secvența "6EQUJ5" și a scris "WOW!" lângă ea.

VIDEO: Muse - Nightshift Superstar

Tracklist Muse - "The Wow! Signal":

  1. The Dark Forest
  2. Nightshift Superstar
  3. Shimmering Scars
  4. Cryogen
  5. Be With You
  6. Hexagons
  7. The Sickness In You & I
  8. Unravelling
  9. Hush
  10. Space Debris
Citește în continuare

Trending