Urmărește-ne în Social Media

Concerte & turnee

Un nou concert Michael Bolton readuce căldura iubirii la București

Michael Bolton revine pentru a treia oară la Sala Palatului din București, în data de 16 mai 2013, orele 20:00, într-un concert ce se anunță a fi o călătorie muzicală pe ritmurile celor mai frumoase melodii de dragoste ale vremii.

Publicat

pe

Michael Bolton
Michael Bolton │ FOTO: www.facebook.com

Michael Bolton revine pentru a treia oară la Sala Palatului din București, în data de 16 mai 2013, orele 20:00, într-un concert ce se anunță a fi o călătorie muzicală pe ritmurile celor mai frumoase melodii de dragoste ale vremii. Compania care îl va readuce pe Michael Bolton în Romania este MEI Concerts Entertainmet .

Michael Bolton

Michael Bolton │ FOTO: www.facebook.com

Talentul lui Michael Bolton a depășit barierele spatiului si timpului. Încă din anii 1980, artistul a reușit să cucerească inimile ascultătorilor din întreaga lume cu piese precum "How Am I Suppose to Live Without You", "A Love So Beautiful", "Said I Loved You... But I Lied" și nu în ultimul rând "When a Man Loves a Woman". Artistul are în palmares două premii Grammy, șase trofee "American Music Awards" și 9 single-uri ce s-au clasat pe prima poziție în topul Billboard Hot 100 și Hot Adult Contemporary Tracks. Cu 17 albume lansate și 53 de milioane de exemplare vândute de-a lungul unei cariere ce se întinde pe aproape 40 de ani, Michael Bolton continuă să creeze muzică. Cel mai recent material discografic, intitulat "Ain't no Mountain High Enough: Tribute Hitsville" a apărut pe piață chiar zilele trecute, albumul incluzând duete cu Kelly Rowland și Melanie Fiona.

Deși este cunoscut si admirat de către publicul larg pentru calitățile vocale, Michael Bolton și-a dezvoltat și latura de compozitor, creând piese pentru nume importante ale muzicii mondiale, precum Lady Gaga, Kanye West, Barbara Streisand, Cher, Kenny G. sau Kenny Rogers.

Bilete concert Michael Bolton

Fără doar si poate, reprezentatia va fi una dintre cele mai importante evenimentele muzicale ale anului. Biletele pentru concert s-au pus deja în vânzare, prețurile variind între 80 de lei și 780 de lei. Pentru mai multe detalii privind locurile în sală și categoriile de bilete la concertul de pe 16 mai puteți consulta evenimentul din agendă.

Michael Bolton - "When A Man Loves A Woman" (live)

Trending