Urmărește-ne în Social Media

Muzică nouă

Mircea Baniciu și Abra au lansat piesa "În lume plec" - AUDIO

Mircea Baniciu revine în atenția fanilor cu o nouă piesă realizată în colaborare cu trupa timișoreană Abra. Melodia se numește “În lume plec”, iar muzica și versurile îi aparțin lui Adrian Dinu – Schwartz, vocalist, chitarist și compozitor al formației bănățene.

Publicat

pe

Mircea Baniciu revine în atenția fanilor cu o nouă piesă realizată în colaborare cu trupa timișoreană Abra. Melodia se numește “În lume plec”, iar muzica și versurile îi aparțin lui Adrian Dinu – Schwartz, vocalist, chitarist și compozitor al formației bănățene. Un nou album Abra feat. Mircea Baniciu, ce va conține și acest single, este așteptat să apară în februarie 2013.

Concert-Pasarea-Colibri-2011_2120

Mircea Baniciu in concert cu Pasarea Colibri

Abra a luat naștere în 1984 în Timișoara, când Adrian Schwartz-Dinu și Tucu Bleich au transformat duo-ul „Adrian Dinu-Raul Dudnic“ în trupă. După câteva schimbări de componență s-a ajuns la formula finală, compusă din: Adrian Schwartz-Dinu (chitară, voce), Christian Podratzky (bass), Vali Potra (tobe, clape). Pe lângă compozițiile pentru trupă, Adrian Schwartz-Dinu predă în paralel lecții de chitară în Germania, iar Christian Podratzky este membru în Rezident EX, trupă cu adânci rădăcini în metalul românesc ce și-a recăpătat glasul în toamna lui 2012. Pentru Podratzky, pasiunea pentru muzică se împarte cu cea pentru design. El este ilustrator și grafician la diferite agenții de publicitate din Berlin. Toboșarul/clăparul Vali Potra are și el un proiect conex, fiind membru al formației Blazzaj din 1997.

Colaborarea recentă a trupei Abra cu Mircea Baniciu vine ca o continuare a albumului “Șapte” din 2010. Compus în 2009 la Timișoara împreună cu Horia Crișovan, Svetlana, Mircea Baniciu și Maria Chioran, discul ar putea fi considerat un subiect de audiție pentru toți chitariștii, atât pentru duelul Dinu/Crișovan, cât și pentru virtuozitatea părții ritmice asigurate de Podratzky și Potra.

Piesa “În lume plec”  este extrasă de pe viitorul album Abra feat. Mircea Baniciu, ce va apărea în februarie 2012. Înregistrările au avut loc în Timișoara în primăvara lui 2012, materialul discografic fiind deja finalizat. Albumul va conține 11 piese și este produs de Pasărea Colibri. Referitor la Mircea Baniciu, artistul are  un program bogat în concerte solo și planuri ce includ și Pasărea Colibri.

Mircea Baniciu feat. ABRA - "În lume plec"

 

Rămâi alături de noi, abonează-te la newsletterul cu știri și evenimente!

Concerte & turnee

Brezoi Folk Festival 2026 are gata lineup-ul; Vezi programul pe zile

Muzica folk va fi încă o dată pusă la loc de cinste în cadrul Brezoi Folk Festival. Ediția din 2026 aduce un lineup variat, cu artiști consacrați din folk, dar și rock. Programul pe zile și ora a fost dezvăluit.

Publicat

pe

Alifantis & Zan vin la Brezoi Folk Festival 2026
Alifantis & Zan vin la Brezoi Folk Festival 2026 │ FOTO: Captură afiș

Între 3 și 5 iulie, Brezoi Folk Festival 2026 propune un lineup atractiv, cu artiști precum Ada Milea și Bobo Burlăcianu, Adrian Despot, Alifantis & Zan și Mircea Baniciu & Band. Publicul va avea parte de experiențe memorabile, în mijlocul naturii, cu oameni faini și evergreen-uri folk.

Brezoi Folk Festival 2026 - Lineup pe zile și ore:

Vineri, 3 iulie

  • 18:00 - Andrei Arad
  • 18:40 - Cosmin Vaman & Alexandra Andrei
  • 19:35 - Marius Matache Trio
  • 20:30 - Ada Milea & Bobo Burlăcianu
  • 21:30 - Adrian Despot
  • 22:30 - Fără Zahăr
  • 00:00 - Folk Frate

Sâmbătă, 4 iulie

  • 18:00 - Glas
  • 18:40 - This Rromerican Life
  • 19:30 - Danotte Și Prietenii
  • 20:25 - Emeric Imre Trio
  • 21:25 - Ocru
  • 22:25 - Kaz Hawkins Duo
  • 00:00 - Alifantis & Zan

Duminică, 5 iulie

  • 18:00 - Zoltan Butuc
  • 18:50 - Odyssey
  • 19:40 - Alina Manole Trio
  • 20:40 - Ducu Bertzi & Friends
  • 21:40 - Vasile Șeicaru
  • 22:40 - Mircea Baniciu & The Band
  • 00:00 - Cătălin Stepa 4 Fix

Transport Special (Călimănești - Căciulata - Brezoi)

Vineri, Sâmbătă, Duminică

  • Preț bilet: 8 lei
  • Plecare: 17:00
  • Îmbarcare: Perla Oltului
  • Întoarcere: la 30 minute după ultimul concert

Prețurile biletelor la Brezoi Folk Festival 2026:

  • Abonamentele pentru cele trei zile de festival costă 250 de lei + taxele platformei de ticketing.
  • Biletele de o zi vor fi puse în vânzare într-o etapă ulterioară.
  • Copiii cu vârsta de până la 14 ani inclusiv beneficiază de acces gratuit, doar însoțiți de un adult posesor de bilet valabil.

Camping la Brezoi:

Sunt 500 de locuri în campingul de corturi și 300 în cel de rulote, plus pensiunile și apartamentele de închiriat din Brezoi (tot mai multe de la an la an), dar și din împrejurimi (Călimănești, Căciulata, Mălaia).

Pentru Camping la cort, prețul este de 50 de lei/zi + taxele de ticketing, același preț avându-l și camping-ul în rulotă.

Citește în continuare

Concerte & turnee

Evenimentul "Cenaclul Flacăra - O Istorie" de la Sala Palatului adună invitați de seamă și omagii artistice

Mai mult decât un concert, spectacolul e un gest de memorie activă: o reconectare cu valorile, mesajele și spiritul Cenaclului Flacăra - acel amestec de poezie, solidaritate și muzică ce a unit generații.

Publicat

pe

Concert Mircea Baniciu la Sala Palatului - Esarfa in dar 2025 │ FOTO: Alex Vlad Covaci / InfoMusic.ro

Pe 15 februarie 2026, Sala Palatului va găzdui din nou un eveniment cu adevărat special, "Cenaclul Flacăra - O Istorie", gândit și prezentat de Andrei Păunescu, ca omagiu adus uneia dintre cele mai importante mișcări culturale din România. Versurile și acordurile care au marcat conștiința publică timp de decenii vor răsuna din nou, iar publicul va fi martorul unui spectacol muzical și cultural de neratat.

Ediția din acest an a evenimentului va prezenta artiști de referință din muzica folk, printre care: Mircea Vintilă, Nicu Alifantis, Mircea Baniciu, Ducu Bertzi, Emeric Imre, Radu Pietreanu, Magda Puskas, Cristian Buică, Maria Nagy, Cătălin Stepa, Vanghele Gogu, Mădălina Amon, Mihai Napu, Adriana Margalina, Florin Paul Camen, Lavinia, Lucas și Vlady Săteanu și trupa Totuși.

Cenaclul Flacăra a fost unul dintre cele mai notabile fenomene culturale din România comunistă, un spațiu de expresie artistică ce a reunit poezie, muzică folk și rock, într-o perioadă marcată de cenzură și constrângeri ideologice. Inițiat în 1973 de poetul Adrian Păunescu, cenaclul a devenit rapid o platformă pentru tinerii artiști ai vremii, oferindu-le vizibilitate și un public numeros, într-un context în care libertatea de exprimare era sever limitată.

Din punct de vedere artistic, Cenaclul Flacăra a jucat un rol esențial în dezvoltarea muzicii folk românești și în afirmarea unor nume care aveau să devină repere culturale, precum Ștefan Hrușcă, Mircea Vintilă, Ducu Bertzi, Vasile Șeicaru, Nicu Alifantis sau Valeriu Sterian. Concertele-maraton, desfășurate adesea pe stadioane sau în săli polivalente, combinau recitalurile muzicale cu momente de poezie și discursuri.

Prețuri bilete "Cenaclul Flacăra - O Istorie" la Sala Palatului

  • Biletele de acces sunt disponibile online, la prețuri cuprinse între 88 lei și 254 lei. Pentru mai multe detalii despre bilete și modalitatea de achiziționare, accesează agenda InfoMusic.
Citește în continuare

Trending